Din semănarea seminței și creșterea plantei pot fi extrase învățături valoroase, atât pentru educația din familie, cât și pentru aceea din cadrul școlii. Copiii și tinerii trebuie să învețe să recunoască intervențiile divine în natură și să fie ajutați să poată beneficia, prin credință, de binecuvântările nevăzute. Când ajung să înțeleagă lucrarea minunată a lui Dumnezeu de a împlini nevoile familiei Sale mari și modul în care trebuie să colaboreze cu El, vor avea mai multă credință în Dumnezeu și vor înțelege tot mai bine manifestarea puterii Sale în viața lor de zi cu zi.
Așa cum a creat pământul, Dumnezeu a creat și sămânța, prin cuvântul Său. Prin același cuvânt, i-a dat puterea să crească și să se înmulțească. El a zis: ,,… Să dea pământul verdeață, iarbă cu sămânță, pomi roditori, care să facă rod după soiul lor și care să aibă în ei sămânța lor pe pământ’. Și așa a fost. … Dumnezeu a văzut că lucrul acesta era bun” (Geneza 1,11.12). Același cuvânt continuă și acum să facă sămânța să crească. Fiecare [81] sămânță, care își trimite spre lumina soarelui firul ei verde, vorbește despre puterea de a face minuni a cuvântului rostit, Cel care „zice, și se face; poruncește și ce poruncește ia ființă” (Psalmii 33,9).
Domnul Hristos i-a învățat pe ucenicii Săi să se roage: „… Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi” (Matei 6,11). Și arătând spre florile câmpului, El i-a asigurat: „… dacă astfel îmbracă Dumnezeu iarba de pe câmp… nu vă va îmbrăca El pe voi, puțin credincioșilor?” (Matei 6,30). Domnul Hristos lucrează fără încetare, răspunzând la această rugăciune și împlinind această asigurare. O putere invizibilă acționează în mod neîncetat în slujba nevoilor omului, hrănindu-l și îmbrăcându-l. Domnul folosește numeroase mijloace pentru a face ca sămânța care pare a fi aruncată să devină o plantă vie. El asigură tot ce este necesar, în măsura cuvenită, pentru ca sămânța să aducă o recoltă bogată. Iată cuvintele frumoase ale psalmistului:
Tu cercetezi pământul și-i dai belșug,
îl umpli de bogății,
și de râuri dumnezeiești, pline cu apă.
Tu le dai grâu,
pe care iată cum îl faci să rodească:
îi uzi brazdele,
îi sfărâmi bulgării,
îl moi cu ploaia,
și-i binecuvântezi răsadul.
Încununezi anul cu bunătățile Tale,
și pașii Tăi varsă belșugul. (Psalmii 65,9-11)
_________
Lumea materială se află sub controlul lui Dumnezeu. Natura se supune legilor stabilite de El. Totul exprimă și împlinește voința Creatorului. Norii și soarele, roua și ploaia, vântul și furtuna, toate se află sub supravegherea lui Dumnezeu și se supun poruncilor Sale. Ascultând de Legea lui Dumnezeu, firul de grâu străbate solul și iese la suprafață, „întâi un fir verde, apoi spic, după aceea grâu deplin în spic” (Marcu 4,28). Domnul [82] face să se desfășoare toate acestea la timpul cuvenit lor, deoarece nimic nu se poate opune lucrării Sale. Și este oare posibil ca omul făcut după chipul lui Dumnezeu, înzestrat cu darul rațiunii și al vorbirii, să fie singurul care nu apreciază binecuvântările Sale și nu respectă voința Sa? Oare pot fi ființele raționale singurele ființe care provoacă tulburare și confuzie în lumea noastră?
__________
Tot ce contribuie la susținerea vieții omului evidențiază cooperarea efortului divin cu cel omenesc. Dacă mâna omului nu își îndeplinește partea în semănarea seminței, nu poate exista nici un seceriș al recoltei. Totuși fără mijloacele pe care le-a rânduit Dumnezeu, dăruind ploaia și soarele, roua și norii, nu poate avea loc nici o creștere. Acest adevăr este valabil în orice fel de activitate, în fiecare domeniu al cercetării și al științei. Tot astfel este și în privința lucrurilor spirituale, în formarea caracterului și în fiecare ramură a activității creștine. Noi avem de făcut o parte, dar dacă puterea divină nu se unește cu puterea noastră, toate eforturile pe care le depunem sunt zadarnice.
Ori de câte ori omul realizează ceva, indiferent dacă este în domeniul spiritual sau în cel material, trecător, el trebuie să-și aducă aminte în permanență că tot ce face este rezultatul cooperării cu Creatorul lui. Este deosebit de important să conștientizăm dependența noastră de Dumnezeu. Noi avem o încredere prea mare în oameni și depindem prea mult de invențiile omenești. Dar ne încredem prea puțin în puterea pe care Dumnezeu este gata să ne-o dea. „Căci noi suntem împreună-lucrători cu Dumnezeu” (1 Corinteni 3,9). Partea pe care o îndeplinește omul este nemăsurabil de mică, dar dacă se unește cu divinitatea lui Hristos, omul poate face totul prin puterea pe care o dăruiește Dumnezeu.
__________
Dezvoltarea treptată a plantei din sămânță constituie o parabolă, care reprezintă educația copilului. „Întâi un fir verde, apoi spic, după aceea grâu deplin în spic”. Această parabolă a fost rostită chiar de [83] Creatorul seminței minuscule, care a înzestrat-o cu proprietăți vitale și a stabilit legile care îi conduc creșterea. Viața Sa a fost o întruchipare deplină a adevărurilor reprezentate de parabolă. El a respectat ordinea dezvoltării ilustrate de creșterea plantei, atât din punct de vedere fizic, cât și din punct de vedere spiritual, și tot așa dorește să se dezvolte toți tinerii. Deși era Maiestatea cerului, Împăratul slavei, când a venit în lume, Domnul S-a născut în Betleem, ca un copil neajutorat, aflat în grija mamei Sale. În copilărie, El a vorbit și S-a comportat cu înțelepciunea unui copil. A fost ascultător, Și-a respectat părinții și le-a împlinit dorințele, ajutându-i în măsura posibilităților Lui de copil. Cu toate acestea, în fiecare stadiu al dezvoltării Sale, Domnul a fost desăvârșit, având bunătatea naturală și simplă a unei vieți fără păcat. Despre copilăria Lui, raportul sfânt spune: „Iar Pruncul creștea și se întărea; era plin de înțelepciune, și harul lui Dumnezeu era peste El”. „Și Isus creștea în înțelepciune, în statură, și era tot mai plăcut înaintea lui Dumnezeu și înaintea oamenilor” (Luca 2,40.52).
Aici este sugerată lucrarea părinților. Ținta lor trebuie să fie aceea de a educa înclinațiile copiilor, astfel încât, în fiecare stadiu al vieții lor, să poată evidenția frumusețea naturală, caracteristică perioadei de vârstă, dezvoltându-se normal, așa cum cresc plantele din grădină.
Cei mai atrăgători copii sunt cei care se comportă cu naturalețe și sinceritate. Nu este înțelept să le acordați copiilor o atenție specială și să repetați în prezența lor afirmațiile inteligente pe care le fac. Nu trebuie să le încurajați vanitatea, lăudându-le înfățișarea, cuvintele sau faptele. De asemenea, nu este bine să-i îmbrăcați cu haine costisitoare și într-o manieră extravagantă. Aceasta le stimulează mândria și stârnește invidie în inima prietenilor lor.
Cei mici ar trebui educați într-o simplitate copilărească. [84] Ei trebuie învățați să-și găsească mulțumirea în împlinirea unor mici îndatoriri folositoare și în plăcerile și experiențele obișnuite pentru vârsta lor. Copilăria se aseamănă cu firul verde din parabolă, iar firul verde își are frumusețea lui aparte. Educarea copiilor nu trebuie intensificată în așa fel încât să ducă la o maturizare precoce, dimpotrivă, ar trebui să păstreze cât mai mult posibil prospețimea și grația primilor ani.
Copiii mici pot avea o experiență creștină corespunzătoare vârstei lor. Dumnezeu nu așteaptă mai mult din partea lor. Ei au nevoie de o educație în domeniul spiritual; iar părinții trebuie să le asigure orice ocazie favorabilă pentru a-și forma un caracter asemănător caracterului lui Hristos.
__________
În legile lui Dumnezeu din natură, efectul urmează cauzei cu o certitudine care nu dă greș. Secerișul va dovedi cum s-a îndeplinit semănatul. Agricultorul leneș este condamnat chiar de lucrarea lui. Recolta va fi o mărturie împotriva lui. Tot așa este și în domeniul spiritual: credincioșia fiecărui lucrător este evaluată prin rezultatele muncii sale. Recolta dezvăluie caracterul lucrării, arătând dacă a fost atentă sau neglijentă. Astfel, soarta lucrătorului se hotărăște pentru veșnicie.
Fiecare sămânță produce o recoltă corespunzătoare felului ei. Tot așa se întâmplă și în viața oamenilor. Toți trebuie să semănăm semințele compasiunii, ale simpatiei și ale iubirii, pentru că vom culege ce am semănat. Fiecare trăsătură a egoismului, a iubirii și a înălțării de sine și fiecare act al îngăduinței de sine vor produce o recoltă asemănătoare. Cel care trăiește pentru sine seamănă pentru firea pământească și va obține din ea roadele degradării morale.
Dumnezeu nu nimicește pe nimeni. Oricine ajunge să fie distrus, de fapt se distruge singur. Toți cei care își reprimă mustrările de conștiință seamănă semințele necredinței, iar acestea vor produce în mod sigur o recoltă. Respingând [85] avertizările lui Dumnezeu, Faraonul din vechime a semănat semințele încăpățânării și a secerat încăpățânarea. Dumnezeu nu l-a constrâns să fie necredincios. Sămânța necredinței, pe care a semănat-o el însuși, a dat o recoltă de același fel. Prin urmare, el a continuat să se împotrivească, până când și-a văzut țara devastată, trupul rece și neînsuflețit al întâiului său născut și al tuturor întâilor născuți din casa lui și din fiecare familie a împărăției lui, până când apele mării i-au înghițit caii, carele și armata. Istoria lui Faraon constituie o ilustrare cutremurătoare a adevărului declarației din Scriptură, care spune: „… Ce seamănă omul, aceea va și secera” (Galateni 6,7). Dacă oamenii ar înțelege doar acest lucru, ar fi atenți la ceea ce seamănă.
Semințele semănate produc o recoltă, și dacă recolta este semănată în continuare, secerișul va fi din ce în ce mai mare. Această lege este valabilă și în relația noastră cu semenii. Fiecare faptă, fiecare cuvânt este o sămânță care va aduce roade. Fiecare act de bunătate, de ascultare sau de renunțare la sine se va reproduce în viața altora, iar prin ei, mai departe, în alte și alte vieți. Tot așa, fiecare act de invidie, de răutate sau de dezbinare constituie o sămânță care va face ca „rădăcina de amărăciune” să „dea lăstari” prin care „mulți să fie întinați de ea” (Evrei 12,15). Și cât de mare va fi numărul acestor „mulți” oameni otrăviți. Prin urmare, semănarea binelui și a răului aduce roade care se vor perpetua, atât în prezent, cât și în veșnicie.
__________
Parabola despre semănarea seminței ne învață să fim generoși, atât în privința lucrurilor materiale, trecătoare, cât și a celor spirituale. Domnul spune: „Ferice de voi, care semănați pretutindeni de-a lungul apelor” (Isaia 32,20). „Să știți: cine seamănă puțin, puțin va secera; iar cine seamănă mult, mult va secera” (2 Corinteni 9,6). A semăna de-a lungul apelor înseamnă a răspândi continuu darurile primite de la Dumnezeu. Înseamnă a oferi orice ajutor ni se cere pentru cauza lui Dumnezeu sau pentru împlinirea nevoilor omenirii. [86] Această dăruire nu va conduce la sărăcie. „Cine seamănă mult, mult va secera.” Tot așa este și cu aceia care împart darurile lui Dumnezeu cu credincioșie. Dăruindu-le altora, ei își sporesc propriile binecuvântări. „Dați, și vi se va da; ba încă, vi se va turna în sân o măsură bună, îndesată, clătinată, care se va vărsa pe deasupra. Căci cu ce măsură veți măsura, cu aceea vi se va măsura” (Luca 6,38).
În parabola despre semănat și secerat sunt cuprinse mult mai multe învățături. Pe măsură ce le oferim altora binecuvântările materiale pe care ni le-a dat Dumnezeu, exprimarea iubirii și a simpatiei noastre îi inspiră celui care le primește, mulțumire și recunoștință față de Dumnezeu. În acest fel, solul inimii este pregătit pentru a primi semințele adevărului spiritual. Iar Acela care i-a încredințat semănătorului sămânța va face ca aceasta să germineze și să aducă roade pentru viața veșnică.
__________
Prin aruncarea semințelor în pământ, Domnul Hristos ilustrează sacrificiul Său pentru mântuirea noastră. El spune: „Adevărat, adevărat, vă spun, că, dacă grăuntele de grâu, care a căzut pe pământ, nu moare, rămâne singur; dar dacă moare, aduce multă roadă” (Ioan 12,24). Tot astfel, moartea Domnului Hristos va aduce roadă pentru Împărăția lui Dumnezeu. În armonie cu legea care guvernează regnul vegetal, moartea Sa va avea ca rezultat viața.
Toți colaboratorii Domnului Hristos, care doresc să aducă roade, mai întâi trebuie să cadă pe pământ și să moară. Viața trebuie să fie aruncată în brazdele adânci ale nevoilor lumii. Iubirea de sine și interesul egoist trebuie să dispară, pentru că legea sacrificiului de sine este legea conservării de sine. Sămânța îngropată în pământ aduce roade care, la rândul lor, urmează a fi semănate. În felul acesta, recolta se înmulțește. Agricultorul își asigură rezerva de grâu, aruncându-l. Tot astfel, în viața omului, a [87] dărui înseamnă a trăi. Viața care va fi salvată este viața care s-a dedicat de bunăvoie în slujba lui Dumnezeu și a omului. Cei care își sacrifică viața pentru cauza lui Hristos în lumea aceasta, o vor câștiga pentru veșnicie.
__________
Sămânța moare pentru a răsări într-o viață nouă. Cu ajutorul acestei ilustrații învățăm despre înviere. Toți cei care Îl iubesc pe Dumnezeu vor trăi din nou în Edenul ceresc. Despre trupul omului pus în mormânt, unde se transformă în țărână, Dumnezeu a zis: „… Trupul este semănat în putrezire, și învie în neputrezire; este semănat în ocară, și învie în slavă; este semănat în neputință, și învie în putere” (1 Corinteni 15,42.43).
__________
Acestea sunt câteva dintre numeroasele lecții ale naturii, prezentate în parabola vie a semănătorului și a seminței. Când se străduiesc să prezinte aceste lecții, părinții și profesorii trebuie să le asocieze cu activitatea practică. Să-i pună pe copii să pregătească ei înșiși pământul și să semene sămânța. În timp ce lucrează, părintele sau profesorul le poate vorbi despre grădina inimii și despre semințele bune sau rele, care pot fi semănate în ea. Așa cum grădina trebuie pregătită pentru semănarea semințelor obișnuite, tot astfel trebuie pregătită și inima pentru semințele adevărului. Când sămânța este semănată în pământ, copiii pot fi învățați despre moartea Domnului Hristos, iar când răsare firul verde, pot fi învățați despre adevărul învierii. În timp ce planta crește, învățăturile pot continua, folosindu-se corespondența dintre procesul creșterii din lumea naturii și dezvoltarea spirituală.
Tinerii ar trebui educați printr-o metodă similară. Ei trebuie să învețe cum să cultive pământul. Ar fi bine, dacă fiecare instituție de învățământ ar fi putut să dispună de terenuri pentru agricultură. Astfel de terenuri ar trebui considerate ca fiind însăși sala de clasă a lui Dumnezeu. Lucrurile din natură ar trebui privite ca [88] un manual de studiu, din care copiii Săi pot obține multe cunoștințe cu privire la propria educație spirituală.
Prin activitatea de cultivare a pământului, de desțelenire și fertilizare a solului, pot fi învățate în mod neîncetat o mulțime de lecții. Nimeni să nu creadă că o parcelă de teren sălbatic, nelucrat, va aduce imediat o recoltă. Pentru semănarea seminței este necesară o lucrare de pregătire a solului, care se realizează numai printr-o muncă atentă, serioasă și perseverentă. Tot așa este și în lucrarea spirituală din inima omului. Cei care doresc să aibă rezultate în urma cultivării pământului trebuie să lucreze, având Cuvântul lui Dumnezeu în inimă. Atunci, vor găsi brazdele inimii pregătite de influența Duhul Sfânt care o sensibilizează și o supune. Dacă nu este pregătit și cultivat printr-o muncă serioasă, pământul nu va aduce nici o recoltă. Tot astfel este și cu solul inimii. Înainte de a aduce roade spre slava lui Dumnezeu, Duhul Său trebuie să lucreze asupra ei, să o disciplineze și să înnobileze.
Bogățiile pământului nu pot fi obținute, dacă acesta este lucrat doar ocazional, în virtutea unui impuls de moment. Pământul trebuie cultivat zi de zi, într-un mod atent și inteligent, și trebuie săpat des și adânc, îndepărtând mereu mărăcinii care iau hrana semințelor bune. Așa se pregătesc pentru seceriș cei care ară și seamănă pământul. Nimeni nu trebuie să stea inactiv în mijlocul câmpului, privindu-și cu tristețe speranțele spulberate.
Cei care lucrează pământul, învățând lecțiile spirituale ale naturii, vor fi binecuvântați de Dumnezeu. Când cultivă pământul, agricultorul cunoaște doar într-o mică măsură comorile care i se vor dezvălui. Deși nu trebuie să disprețuiască învățăturile pe care le poate obține de la cei cu experiență și din informațiile pe care le pot oferi oamenii învățați, totuși el trebuie să învețe din propria experiență. Aceasta constituie o parte a educației lui. Cultivarea pământului se va dovedi o școală în domeniul lucrurilor spirituale. [89]
Cel care face să răsară firul verde din sămânță, care îngrijește planta zi și noapte și îi dă putere să se dezvolte, este chiar Creatorul nostru, Împăratul cerurilor. El exercită o grijă și un interes mult mai mare față de copiii Săi. Semănătorul plantează semințele pentru a-și întreține viața pe pământ, dar Semănătorul ceresc va planta în suflet acea sămânță care aduce roade pentru viața veșnică.