Domnul Hristos se afla împreună cu ucenicii Săi pe Muntele Măslinilor. Soarele coborâse în spatele munților, iar cerul era învăluit de umbrele serii. În fața lor se vedea o casă luminată strălucitor, ca și când acolo ar fi avut loc o sărbătoare. Lumina străbătea prin ferestre, iar în jurul casei aștepta un grup de oameni, indicând faptul că alaiul de nuntă urma să apară în curând. În multe zone ale Orientului, sărbătorile de nuntă au loc seara. Mirele merge să-și întâlnească mireasa și să o conducă la casa lui. În lumina torțelor, alaiul miresei pornește de la casa tatălui ei și merge spre casa mirelui unde are loc o masă festivă oferită invitaților. În scena pe care o privea Domnul Hristos, un grup de oameni aștepta să apară alaiul miresei pentru a se alătura participanților la nuntă.
În apropierea casei miresei așteptau zece fecioare îmbrăcate în alb. Fiecare ducea o candelă aprinsă și un mic vas cu untdelemn. Toate așteptau cu nerăbdare sosirea mirelui. [406] Dar acesta întârzia. Orele au trecut una după alta, iar fecioarele au obosit și au adormit. La miezul nopții s-a auzit un strigăt: „Iată mirele, ieșiți-i în întâmpinare!” (Matei 25,6). Trezindu-se brusc, fecioarele adormite au sărit în picioare. Ele au văzut alaiul apropiindu-se, luminat de torțe și însoțit de sunetul vesel al muzicii. Fecioarele au auzit glasul mirelui și al miresei. Atunci, și-au luat lămpile și au început să le aprindă, grăbindu-se să le iasă în întâmpinare. Dar cinci dintre ele neglijaseră să-și umple vasul cu untdelemn. Ele nu anticipaseră o întârziere atât de lungă și nu erau pregătite pentru o situație de urgență. Tulburate, au apelat la tovarășele lor mai înțelepte, zicând: „Dați-ne din untdelemnul vostru, căci ni se sting candelele” (Matei 25,8). Dar celelalte cinci fecioare, care tocmai și-au aprins lămpile, își goliseră vasele de untdelemn. Ele nu mai aveau untdelemn de rezervă și au răspuns: „Nu, ca nu cumva să nu ne ajungă nici nouă nici vouă; ci mai bine duceți-vă la cei ce vând untdelemn și cumpărați-vă” (Matei 25,9).
În timp ce fecioarele s-au dus să cumpere untdelemn, alaiul a ajuns, și ele au rămas în urmă. Cele cinci fecioare care aveau lămpile aprinse s-au alăturat mulțumii, au intrat în casă împreună cu nuntașii, iar ușa s-a închis. Când au ajuns la sala de nuntă, fecioarele neînțelepte au primit un refuz neașteptat. Stăpânul ospățului a declarat: „Adevărat vă spun, că nu vă cunosc!” (Matei 25,12). Ele au fost lăsate afară, în mijlocul străzii, în întunericul nopții.
Pe când privea nuntașii care așteptau sosirea mirelui, Domnul Hristos le-a spus ucenicilor Săi parabola celor zece fecioare, ilustrând prin aceasta experiența bisericii din timpul celei de a doua veniri.
Cele două categorii de fecioare reprezintă două clase de creștini care declară că Îl așteaptă pe Domnul lor. Ei sunt reprezentați prin niște fecioare, deoarece mărturisirea lor de credință este curată. Lămpile din parabolă reprezintă Cuvântul lui Dumnezeu. [407] Psalmistul spune: „Cuvântul Tău este o candelă pentru picioarele mele, și o lumină pe cărarea mea” (Psalmii 119,105). Untdelemnul este un simbol al Duhului Sfânt. Așa este reprezentat Duhul Sfânt în profeția lui Zaharia: „Îngerul, care vorbea cu mine, s-a întors”, spune el, „și m-a trezit ca pe un om, pe care-l trezești din somnul lui. El m-a întrebat: ’Ce vezi?’ Eu am răspuns: ’M-am uitat și iată că este un sfeșnic cu totul de aur, și deasupra lui un vas cu untdelemn și pe el șapte candele, cu șapte țevi pentru candelele care sunt în vârful sfeșnicului. Și lângă el sunt doi măslini, unul la dreapta vasului, și altul la stânga lui. Și, luând iarăși cuvântul, am zis îngerului, care vorbea cu mine: ’Ce înseamnă lucrurile acestea, domnul meu?’ … Atunci el a luat din nou cuvântul, și mi-a zis: ’Acesta este cuvântul Domnului către Zorobabel, și sună astfel: «Lucrul acesta nu se va face nici prin putere, nici prin tărie, ci prin Duhul Meu, zice Domnul oștirilor!»’ … Am luat a doua oară cuvântul, și i-am zis: ’Ce înseamnă cele două ramuri de măslin, [408] care sunt lângă cele două țevi de aur, prin care curge uleiul auriu din el?’ … Și el a zis: ’Aceștia sunt cei doi unși, care stau înaintea Domnului întregului pământ’” (Zaharia 4,1-14).
Din cei doi măslini, uleiul auriu curgea prin țevile de aur în vasul sfeșnicului, iar de aici ajungea în candelele de aur care luminau sanctuarul. Tot astfel, prin cei sfinți care stau în prezența lui Dumnezeu, Duhului Său le este împărțit slujitorilor omenești, care sunt consacrați lucrării Sale. Misiunea celor doi unși este de a-i transmite poporului lui Dumnezeu acel har ceresc unic, care poate face din Cuvântul Său o candelă pentru picioare și o lumină pe cărare. „Lucrul acesta nu se va face nici prin putere, nici prin tărie, ci prin Duhul Meu, zice Domnul oștirilor!” (Zaharia 4,6)
În parabolă, toate cele zece fecioare au ieșit în întâmpinarea mirelui. Toate au avut candele și vase pentru untdelemn. Pentru un timp, nu s-a văzut nici o deosebire între ele. Tot așa este și în privința bisericii care trăiește chiar înainte de cea de a doua venire a Domnului Hristos. Toate cunosc Scripturile. Toate au auzit solia cu privire la faptul că venirea Domnul Hristos este aproape și toate așteaptă cu încredere sosirea Sa. Dar starea din prezent este asemenea celei din parabolă. Intervine un timp de așteptare și credința este pusă la încercare. Iar când se aude strigătul: „Iată mirele, ieșiți-i în întâmpinare!” (Matei 25,6), mulți sunt nepregătiți. Ei nu au ulei în vase pentru candelele lor. Ei sunt lipsiți de Duhul Sfânt.
Fără Duhul lui Dumnezeu, cunoașterea Cuvântului Său nu are nici o valoare. Dacă nu este însoțită de Duhul Sfânt, teoria adevărului nu poate trezi sufletul și nici nu poate sfinți inima. Un om poate fi familiarizat cu poruncile și făgăduințele Bibliei, dar dacă Duhul lui Dumnezeu nu întipărește adevărul în inimă, caracterul nu va fi transformat. Fără iluminarea Duhului Sfânt, oamenii nu vor fi capabili [411] să deosebească adevărul de eroare și vor cădea sub ispitele iscusite ale lui Satana.
Cei din categoria reprezentată de fecioarele neînțelepte nu sunt niște ipocriți. Ei au o considerație față de adevăr, susțin adevărul și sunt atrași de cei care cred adevărul, dar nu s-au supus lucrării Duhului Sfânt. Ei nu au căzut pe Stânca Isus Hristos, dar nu au îngăduit ca vechea lor fire să fie sfărâmată. Această categorie este reprezentată, de asemenea, de ascultătorii simbolizați de pământul stâncos din parabola semănătorului. Ei primesc Cuvântul îndată, dar dau greș în a-și însuși principiile lui. Influența lui nu este statornică. Duhul Sfânt lucrează asupra inimii omului, respectând dorința și consimțământul acestuia, sădind în el o fire nouă, dar cei din categoria reprezentată de fecioarele neînțelepte s-au mulțumit cu o lucrare superficială. Ei nu Îl cunosc pe Dumnezeu. Ei nu au studiat caracterul Său și nu au păstrat o comuniune cu El, prin urmare, nu știu cum să se încreadă, cum să privească la El și să trăiască. Slujirea pe care o îndeplinesc pentru Dumnezeu degenerează într-o formă exterioară. „Și vin cu grămada la tine, stau înaintea ta ca popor al meu, ascultă cuvintele tale, dar nu le împlinesc, căci cu gura vorbesc dulce de tot, dar cu inima umblă tot după poftele lor” (Ezechiel 33,31). Apostolul Pavel evidențiază faptul că aceasta va fi caracteristica specifică a acelora care vor trăi chiar înainte de cea de a doua venire a Domnului Hristos. El spune: „Să știi că în zilele din urmă vor fi vremuri grele. Căci oamenii vor fi iubitori de sine, … iubitori mai mult de plăceri decât iubitori de Dumnezeu; având doar o formă de evlavie dar tăgăduindu-i puterea” (2 Timotei 3,1-5).
Aceasta este categoria de oameni care, în timp de primejdie, strigă: Pace și liniște! Ei își liniștesc inima, spunând că sunt în siguranță și nici măcar nu visează la pericol. Când sunt treziți din starea de letargie, își dau seama de nevoia lor și îi roagă pe alții să le dea ce le lipsește, dar în lucrurile spirituale nimeni nu poate suplini lipsa altuia. [412] Harul lui Dumnezeu i-a fost oferit fiecărui suflet fără plată. Solia Evangheliei a fost vestită: „Și celui ce îi este sete, să vină; cine vrea, să ia apa vieții fără plată!” (Apocalipsa 22,17). Dar caracterul nu este transferabil. Nimeni nu poate crede pentru altul. Nimeni nu poate primi Duhul Sfânt pentru altul. Nimeni nu-i poate oferi altuia caracterul care este rodul lucrării Duhului Sfânt. Chiar dacă „ar fi în mijlocul ei [acestei țări] Noe, Daniel și Iov, pe viața Mea zice Domnul, Dumnezeu că n-ar scăpa nici fii, nici fiice, ci numai ei și-ar mântui sufletul prin neprihănirea lor” (Ezechiel 14,20).
Caracterul iese la iveală în timp de criză. Când vocea stăruitoare a anunțat în miez de noapte: „Iată mirele, ieșiți-i în întâmpinare”, și fecioarele adormite s-au trezit din somn, atunci s-a văzut cine era pregătit pentru acel eveniment. Ambele categorii de fecioare au fost luate prin surprindere, dar una a fost pregătită pentru situația de urgență, iar cealaltă a fost găsită nepregătită. Tot astfel, acum, o nenorocire neașteptată, care aduce sufletul față în față cu moartea, va arăta dacă există o vreo credință adevărată în făgăduințele lui Dumnezeu. Ea va arăta dacă sufletul este susținut prin har. La încheierea timpului de probă a omenirii, marea încercare finală vine când va fi prea târziu pentru a împlini nevoia sufletului.
Cele zece fecioare veghează în amurgul istoriei acestui pământ. Toate pretind a fi creștine. Toate au o chemare, un nume, o candelă și toate declară că fac lucrarea lui Dumnezeu. Toate par să aștepte venirea Domnului Hristos. Dar cinci sunt nepregătite. Cinci vor fi surprinse de eveniment, înspăimântate și lăsate în afara sălii de ospăț.
În ziua cea din urmă, mulți vor cere să fie primiți în Împărăția Domnului Hristos, spunând: „Noi am mâncat și am băut în fața Ta, și în ulițele noastre ai învățat pe norod. … Doamne, Doamne! [413] N-am prorocit noi în Numele Tău? N-am scos noi draci în Numele Tău? Și n-am făcut noi multe minuni în Numele Tău? Și El va răspunde: ’Vă spun că nu știu de unde sunteți; depărtați-vă de la Mine, voi toți lucrătorii fărădelegii’” (Luca 13,26; Matei 7,22; Luca 13,27). Ei nu au avut o legătură de prietenie cu Domnul Hristos în viața aceasta, prin urmare, nu cunosc limba cerului și sunt străini față de bucuria lui. „În adevăr, cine dintre oameni cunoaște lucrurile omului, afară de duhul omului, care este în el? Tot așa: nimeni nu cunoaște lucrurile lui Dumnezeu afară de Duhul lui Dumnezeu” (1 Corinteni 2,11).
Cele mai triste cuvinte care au ajuns vreodată la urechile muritorilor sunt cuvintele de blestem: „Nu vă cunosc”. Numai legătura de părtășie cu Duhul Sfânt, pe care ați trecut-o cu vederea, ar fi putut să vă facă să vă alăturați mulțimii voioase de la ospățul de nuntă. Voi nu puteți lua parte la evenimentul acesta. Lumina lui ar cădea peste niște ochi orbi și muzica lui ar ajunge la niște urechi surde. În inima amorțită de lucrurile lumești, iubirea și bucuria Lui nu ar putea face să vibreze nici o coardă a fericirii. Voi sunteți lăsați în afara cerului, datorită nepregătirii voastre pentru a face parte din societatea Lui.
Nu putem fi gata să-L întâmpinăm pe Domnul, [414] dacă mergem să umplem lămpile noastre goale, doar atunci când ne trezim la auzirea strigătului: „Iată, Mirele vine!” Nu putem să-L ținem pe Domnul Hristos departe de viața noastră de pe pământ și totuși să fim pregătiți pentru a face parte din societatea Sa în ceruri.
În parabolă, fecioarele înțelepte aveau untdelemn în vasele de rezervă ale candelelor lor. Candelele lor au rămas aprinse cu o flacără neîntreruptă pe întregul parcurs al nopții de veghere. Ele au contribuit la creșterea luminii aprinse în onoarea mirelui. Strălucind în întuneric, candelele lor au iluminat calea mirelui spre casă, unde a avut loc ospățul de nuntă.
Tot astfel trebuie să lumineze și urmașii Domnului Hristos în întunericul lumii. Prin Duhul Sfânt, Cuvântul lui Dumnezeu este o lumină care devine o putere transformatoare în viața celui ce îl primește. Sădind în inima oamenilor principiile Cuvântului Său, Duhul Sfânt dezvoltă în ei atributele lui Dumnezeu. Lumina slavei Sale, caracterul Său, trebuie să lumineze pretutindeni prin urmașii Săi. În felul acesta, ei trebuie să-L slăvească pe Dumnezeu, să lumineze calea Mirelui spre casă, spre cetatea lui Dumnezeu și spre locul unde are loc ospățul nunții Mielului.
Venirea mirelui a avut loc la miezul nopții – la ora cea mai întunecată. Tot așa, venirea Domnului Hristos va avea loc în perioada cea mai întunecată a istoriei acestui pământ. Zilele lui Noe și ale lui Lot au descris starea care va fi în lume chiar înainte de venirea Fiului omului. Indicând spre acest timp, Sfintele Scripturi declară că Satana va lucra cu toată puterea „și cu toate amăgirile nelegiuirii” (2 Tesaloniceni 2,9.10). Lucrarea lui este dezvăluită cu claritate prin creșterea rapidă a întunericului, a greșelilor și ereziilor nenumărate și felurite și a amăgirilor acestor zile din urmă. Satana nu ține în captivitate doar lumea, ci amăgirile lui se infiltrează și în bisericile care declară că sunt ale Domnului nostru Isus Hristos. Marea apostazie se va transforma într-un întuneric adânc, ca la miezul nopții, un întuneric de nepătruns, negru, ca un sac de păr. Pentru poporul lui Dumnezeu, [415] va fi o noapte a încercării, o noapte a plânsului și a persecuției pentru cauza adevărului. Dar, dincolo de această noapte a întunericului, va străluci lumina lui Dumnezeu.
El face „Să lumineze lumina din întuneric” (2 Corinteni 4,6). Când „Pământul era pustiu și gol; peste fața adâncului de ape era întuneric, și Duhul lui Dumnezeu se mișca pe deasupra apelor. Dumnezeu a zis: ’Să fie lumină!’ Și a fost lumină” (Geneza 1,2.3). Tot așa, în noaptea întunericului spiritual, se va auzi cuvântul lui Dumnezeu: „Să fie lumină”. El îi spune poporului Său: „Scoală-te, luminează-te! Căci lumina ta vine, și slava Domnului răsare peste tine” (Isaia 60,1).
„Căci iată”, spune Scriptura, „întunericul acoperă pământul, și negură mare popoarele; dar peste tine răsare Domnul, și slava Lui se arată peste tine” (Isaia 60,2).
Pământul este învăluit de întunericul unei înțelegeri greșite a lui Dumnezeu. Oamenii pierd cunoștința caracterului Său. Acesta este înțeles și interpretat în mod greșit. În acest timp, trebuie să fie proclamată o solie din partea lui Dumnezeu, a cărei influență aduce lumină și a cărei putere este mântuitoare. Caracterul Său trebuie făcut cunoscut. Lumina slavei Sale, lumina bunătății, a harului și adevărului Său trebuie să fie răspândită în întunericul lumii.
Aceasta este lucrarea descrisă de profetul Isaia în cuvintele: „Suie-te pe un munte înalt, ca să vestești Sionului vestea cea bună; înalță-ți glasul cu putere, ca să vestești Ierusalimului vestea cea bună; înalță-ți glasul, nu te teme, și spune cetăților lui Iuda: ’Iată Dumnezeul vostru! Iată, Domnul Dumnezeu vine cu putere, și poruncește cu brațul Lui. Iată că plata este cu El, și răsplătirile vin înaintea Lui’” (Isaia 40,9.10).
Cei care așteaptă venirea Mirelui trebuie să-i spună poporului Său: „Iată Dumnezeul vostru”. Ultimele raze ale luminii pline de milă, ultima solie a harului, care trebuie să fie adresată lumii sunt descoperiri ale caracterului Său iubitor. Copiii lui [416] Dumnezeu trebuie să manifeste slava Sa. Ei trebuie să dezvăluie prin viața și caracterul lor ce a făcut harul lui Dumnezeu pentru ei.
Lumina Soarelui Neprihănirii trebuie să strălucească prin faptele bune, prin cuvintele adevărului și faptele evlaviei.
Domnul Hristos, strălucirea slavei Tatălui, a venit pe pământ pentru a fi Lumina lumii. El a venit pentru a-L reprezenta pe Dumnezeu [417] printre oameni și despre El este scris că a fost uns cu „Duhul Sfânt și cu putere” și a umblat din loc în loc, făcând bine” (Fapte 10,38). În Sinagoga din Nazaret, Domnul Isus a spus: „Duhul Domnului este peste Mine, pentru că M-a uns să vestesc săracilor Evanghelia; M-a trimis să tămăduiesc pe cei cu inima zdrobită, să propovăduiesc robilor de război slobozirea, și orbilor căpătarea vederii; să dau drumul celor apăsați și să vestesc anul de îndurare al Domnului” (Luca 4,18.19). Aceasta este lucrarea pe care le-a încredințat-o Domnul ucenicilor Săi. „Voi sunteți lumina lumii. O cetate așezată pe un munte, nu poate să rămână ascunsă. Și oamenii n-aprind lumina ca s-o pună supt obroc, ci o pun în sfeșnic, și luminează tuturor celor din casă” (Matei 5,14.15).
Aceasta este lucrarea pe care o descrie profetul Isaia, când spune: „Împarte-ți pâinea cu cel flămând, și adu în casa ta pe nenorociții fără adăpost; dacă vezi pe un om gol, acopere-l, și nu întoarce spatele semenului tău. Atunci lumina ta va răsări ca zorile, și vindecarea ta va încolți repede; neprihănirea ta îți va merge înainte, și slava Domnului te va însoți” (Isaia 58,7.8).
În felul acesta, slava lui Dumnezeu trebuie să lumineze în noaptea întunericului spiritual, prin biserica Sa, ridicându-i pe cei căzuți și mângâindu-i pe cei care plâng.
Gemetele lumii suferinde se aud pretutindeni în jurul nostru. La fiecare pas se află oameni necăjiți și nevoiași. Noi suntem cei care trebuie să contribuim la alinarea suferințelor și la ușurarea greutăților vieții.
Lucrarea practică de ajutorare va avea un efect cu mult mai mare decât simpla predicare. Trebuie să-i hrănim pe cei flămânzi, să-i îmbrăcăm pe cei goi și să-i adăpostim pe cei fără cămin. Dar noi suntem chemați să facem mai mult decât atât. Numai iubirea lui Hristos poate împlini nevoile sufletului. Dacă Domnul Hristos locuiește în noi, inima noastră va fi plină de simpatie divină. Izvoarele pecetluite ale iubirii arzătoare, ca cea a Domnului Hristos, se vor fi deschise. [418]
Dumnezeu nu ne cere să le oferim celor nevoiași doar darurile noastre, ci să-i întâmpinăm cu o înfățișare voioasă, să le adresăm cuvinte de speranță și o strângere de mână binevoitoare. Când i-a vindecat pe bolnavi, Domnul Hristos Și-a pus mâinile peste ei. Tot așa trebuie să intrăm și noi într-o legătură apropiată cu aceia cărora căutăm să le facem bine.
Există mulți oameni care și-au pierdut speranța. Aduceți-le înapoi strălucirea soarelui. Mulți și-au pierdut curajul. Adresa-ți-le cuvinte de încurajare. Rugați-vă pentru ei. Aceștia sunt cei care au nevoie de pâinea vieții. Citiți-le din Cuvântul lui Dumnezeu. Sufletul multora este cuprins de o suferință pe care nici un balsam pământesc nu o poate alina și nici un medic nu o poate vindeca. Rugați-vă pentru aceste suflete și aduceți-le la Domnul Isus. Spuneți-le că există un balsam în Ghilead și un Medic care îi poate vindeca.
Lumina soarelui este o binecuvântare universală, care își revarsă comorile asupra unei lumi nerecunoscătoare, nesfinte și imorale. Tot așa este și lumina Soarelui Neprihănirii. Întregul pământ, cuprins de întunericul păcatului, de durere și de necaz, trebuie luminat de cunoașterea iubirii lui Dumnezeu. Strălucirea luminii care vine de la tronul ceresc nu trebuie reținută de la nici o grupare religioasă sau clasă socială.
Solia speranței și a milei trebuie vestită până la marginile pământului. Oricine dorește poate întinde mâna și se poate prinde de puterea lui Dumnezeu. El poate avea pacea cu Dumnezeu și pace în suflet. Păgânii nu mai trebuie să rămână învăluiți în întunericul miezului nopții. Întunericul trebuie să dispară în fața razelor strălucitoare ale Soarelui Neprihănirii. Puterea iadului a fost învinsă.
Totuși nici un om nu poate oferi ceva ce nu a primit el însuși. În lucrarea lui Dumnezeu, puterea omenească nu poate realiza nimic. Prin eforturile proprii, nici un om nu se poate face pe sine un purtător al luminii pentru Dumnezeu. Lumina strălucitoare [419] și neîntreruptă din sanctuar era produsă de uleiul auriu turnat de solii cerești în țevile de aur, pentru a fi condus din vasele aurii în candele. Iubirea lui Dumnezeu, care îi este transmisă fără încetare omului, este cea care îl face în stare să răspândească lumină. Uleiul auriu al iubirii se revarsă nestăvilit în inima celor care sunt uniți cu Dumnezeu prin credință pentru a străluci în faptele lor bune și într-o slujire adevărată și din toată inima pentru Dumnezeu.
În darul nemăsurat al Duhului Sfânt sunt cuprinse toate resursele cerului. Faptul că bogățiile harului lui Dumnezeu nu se revarsă asupra oamenilor de pe pământ nu se datorează vreunei restricții din partea Sa. Dacă ar dori să-L primească, toți oamenii ar deveni plini de Duhul Său.
Fiecare suflet are privilegiul de a fi un canal viu, prin care Dumnezeu să-i poată transmite lumii comorile harului Său, bogățiile de nepătruns ale Domnului Hristos. Nimic nu dorește Domnul Hristos mai mult decât să aibă slujitori care să reprezinte spiritul și caracterul Său în lume. De nimic nu are nevoie lumea mai mult decât de manifestarea iubirii Mântuitorului prin oameni. Tot cerul așteaptă să existe canale prin care uleiul sfânt să poată fi revărsat spre a fi o bucurie și o binecuvântare pentru inima oamenilor.
Domnul Hristos a pus la dispoziție toate mijloacele necesare ca biserica Sa să fie un trup transformat și iluminat de Lumina lumii, plin de slava lui Emanuel. Scopul Său este ca fiecare creștin să fie înconjurat de atmosfera spirituală a luminii și a păcii. El dorește să manifestăm în viața noastră bucuria Sa.
Locuirea lăuntrică a Duhului Sfânt va fi arătată prin manifestarea iubirii cerești. Plinătatea divină se va revărsa prin oameni consacrați pentru a le fi transmisă și altora.
Soarele Neprihănirii are „tămăduirea sub aripile Lui” (Maleahi 4,2). Tot astfel, fiecare adevărat ucenic trebuie să răspândească o influență spre viață, curaj, ajutorare și vindecare adevărată.
Religia lui Hristos înseamnă mai mult decât iertarea [420] păcatelor. Ea înseamnă îndepărtarea acestora și umplerea golului rămas cu darurile Duhului Sfânt. Ea înseamnă iluminare divină și bucurie în Dumnezeu. Ea înseamnă o inimă golită de egoism și binecuvântată cu prezența continuă a Domnului Hristos. Când Domnul Hristos domnește în suflet, acolo există curăția, eliberarea de păcat, slava, desăvârșirea și împlinirea deplină a planului Evangheliei în viață. Primirea Mântuitorului aduce influența unei păci depline, o iubire desăvârșită și o siguranță totală. Parfumul plăcut și frumusețea caracterului Domnului Hristos, dezvăluite în viața credincioșilor, dovedesc că Dumnezeu L-a trimis cu adevărat pe Fiul Său în lume pentru a fi Mântuitorul ei.
Domnul Hristos nu-i îndeamnă pe urmașii Săi să se străduiască să strălucească. El spune: „Lăsați lumina voastră să strălucească”. Dacă ați primit harul lui Dumnezeu, lumina se află în voi. Îndepărtați orice piedică și slava Domnului va fi descoperită. Lumina voastră va străluci până departe, pătrunzând și alungând întunericul. Nu puteți opri această lumină să strălucească în sfera voastră de influență.
Dezvăluirea slavei Domnului Hristos în trupul omenesc va aduce cerul atât de aproape de oameni, încât frumusețea care împodobește templul lăuntric se va vedea în fiecare suflet în care locuiește Mântuitorul. Oamenii vor fi cuceriți de slava Domnului Hristos care locuiește înăuntrul vostru. Iar valurile de mulțumire și laudă, care se vor revărsa din nenumăratele suflete câștigate în felul acesta pentru Dumnezeu, se vor îndrepta în cântece de slavă spre Marele Dătător.
„Scoală-te, luminează-te! Căci lumina ta vine, și slava Domnului răsare peste tine” (Isaia 60,1). Această solie le este adresată celor care ies în întâmpinarea Mirelui. Domnul Hristos vine cu putere și mare slavă. El vine cu Slava Sa și cu slava Tatălui. El vine însoțit de toți sfinții îngeri. În timp ce lumea este cufundată în întuneric, în fiecare cămin al sfinților va fi lumină. Ei vor zări prima rază a revenirii Sale. Lumina curată va străluci din măreția Sa și Hristos, Răscumpărătorul, va fi admirat de toți cei care I-au slujit. În timp ce nelegiuiții fug din prezența Sa, urmașii lui Hristos se vor bucura. Patriarhul Iov, privind spre timpul revenirii Domnului Hristos, a spus: „Ochii mei Îl vor vedea, și nu ai altuia” (Iov 19,27). Pentru urmașii Săi credincioși, Domnul Hristos a fost zi de zi un prieten și un tovarăș apropiat. Ei au trăit într-o legătură strânsă și o comuniune neîntreruptă cu Dumnezeu. Slava Domnului a răsărit peste ei. Lumina cunoașterii slavei lui Dumnezeu pe chipul lui Isus Hristos a fost reflectată prin ei. Acum, ei se bucură de razele puternice ale strălucirii și slavei Împăratului, în toată maiestatea Sa. Ei sunt pregătiți pentru societatea cerului, deoarece au avut cerul în inima lor.
Cu capetele înălțate, cu razele strălucitoare ale Soarelui Neprihănirii, care strălucesc asupra lor, cu bucuria că răscumpărarea lor s-a apropiat, ei ies în întâmpinarea Mirelui, spunând: „Iată, acesta este Dumnezeul nostru, în care aveam încredere că ne va mântui” (Isaia 25,9).
„Și am auzit, ca un glas de gloată multă, ca vuietul unor ape multe, ca bubuitul unor tunete puternice, care zicea: ,,’Aleluia! Domnul, Dumnezeul nostru Cel Atotputernic, a început să împărățească. Să ne bucurăm, să ne veselim, și să-I dăm slavă! Căci a venit nunta Mielului; soția Lui s-a pregătit’. … Apoi mi-a zis: ’Scrie: Ferice de cei chemați la ospățul nunții Mielului!’” „El este Domnul domnilor și Împăratul împăraților. Și cei chemați, aleși și credincioși, care sunt cu El, de asemenea, îi vor birui” (Apocalipsa 19,6-9; 17,14).