Venirea Domnului Hristos a avut loc într-un timp în care spiritul lumesc se manifesta într-un mod intens. Oamenii așezau lucrurile trecătoare mai presus de cele veșnice și preocupările lor prezente mai presus de cerințele cu privire la viitorul lor. Ei confundau fanteziile cu realitatea și realitatea cu fanteziile. Ei nu priveau prin credință lumea nevăzută. Satana le înfățișa lucrurile acestei vieți într-o manieră atrăgătoare și întru totul răpitoare, iar ei acordau atenție ispitelor lui.
Domnul Hristos a venit pentru a schimba această ordine a lucrurilor. El a căutat să rupă vraja prin care oamenii erau orbiți și prinși în cursă. În învățăturile Sale, El a căutat să așeze în ordinea corectă cerințele cerești și pe cele pământești, pentru a îndrepta gândurile oamenilor de la prezent la viitor. El i-a chemat pe oameni să renunțe la goana după lucrurile trecătoare și să se pregătească pentru veșnicie.
„Un om bogat”, a spus El, „avea un ispravnic care a fost pârât la el că-i risipește averea” (Luca 16,1). Bogatul își lăsase întreaga proprietate în mâinile slujitorului său, dar slujitorul a fost necredincios, iar stăpânul era convins [367] că acesta îl jefuise în mod sistematic. El s-a hotărât să nu-l mai țină în slujba sa și l-a chemat pentru o verificare a rapoartelor lui. „Ce aud eu vorbindu-se despre tine?” a spus el. „Dă-ți socoteală de isprăvnicia ta, pentru că nu mai poți fi ispravnic” (Luca 16,2).
Având în vedere perspectiva de a fi concediat, ispravnicul a înțeles că are trei posibilități pentru viitor: fie să lucreze, fie să cerșească, fie să moară de foame. Și și-a spus în sinea lui: „Ce am să fac, dacă îmi ia stăpânul isprăvnicia? Să sap nu pot, să cerșesc mi-e rușine. Știu ce am să fac, pentru ca, atunci când voi fi scos din isprăvnicie, ei să mă primească în casele lor. A chemat pe fiecare din datornicii stăpânului său, și a zis celui dintâi: ’Cât ești dator stăpânului meu?’ ’O sută de măsuri de untdelemn’, a răspuns el. Și i-a zis: ’Ia-ți zapisul și șezi degrabă de scrie cincizeci’. Apoi a zis altuia: ’Dar tu, cât ești dator?’ ’O sută de măsuri de grâu’, a răspuns el. Și i-a zis: ’Ia-ți zapisul și scrie optzeci’” (Luca 16,3-7).
Acest slujitor necredincios i-a făcut și pe alții părtași la actele lui necinstite. El l-a înșelat pe stăpânul său în beneficiul lor, iar prin faptul că au acceptat acest beneficiu, ei și-au asumat obligația de a-l primi în casa lor ca pe un prieten.
„Stăpânul lui a lăudat pe ispravnicul nedrept, pentru că lucrase înțelepțește” (Luca 16,8). Acel om lumesc a lăudat istețimea celui care îl înșelase. Dar aprecierea bogatului nu a fost și aprecierea lui Dumnezeu.
Domnul Hristos nu l-a lăudat pe ispravnicul nedrept, ci a folosit o întâmplare binecunoscută pentru a ilustra învățătura pe care dorea să o prezinte. „Faceți-vă prieteni cu ajutorul bogățiilor nedrepte”, a spus El, „pentru ca atunci când veți muri, să vă primească în corturile veșnice”. [368]
Mântuitorul fusese criticat de farisei, pentru că avea legături cu vameșii și păcătoșii. Dar interesul Său față de aceștia nu s-a diminuat și nici lucrarea Sa pentru ei nu a încetat. Domnul a înțeles că profesia lor îi ducea în ispită. Ei erau înconjurați de atracții spre rău. Primul pas greșit fusese ușor, iar apoi decăderea lor spre o necinste mai mare și spre nelegiuiri mai numeroase a fost rapidă. Domnul Hristos căuta prin orice mijloace să-i câștige pentru ținte mai înalte și pentru principii mai nobile. Acesta a fost scopul pe care l-a avut în vedere, când a relatat povestirea despre ispravnicul necredincios. Printre vameși erau unii chiar în aceeași situație cu cea prezentată în parabolă și ei își recunoșteau practicile în ilustrația Domnului Hristos. Atenția lor a fost captivată și mulți dintre ei au învățat o lecție ce aparținea adevărului spiritual, tocmai din descrierea propriilor practici necinstite.
Cu toate acestea, parabola le-a fost adresată în mod direct ucenicilor. Ei au fost primii cărora le fusese împărțit aluatul adevărului și prin ei trebuia să ajungă la ceilalți oameni. O mare parte din învățăturile Domnului Hristos nu a fost înțeleasă la început de ucenici și adesea păreau că au uitat aproape întru totul lecțiile Sale. Dar mai târziu, [369] sub influența Duhului Sfânt, aceste adevăruri le-au fost aduse în memorie cu claritate și ei le-au prezentat într-o manieră plină de viață celor convertiți de curând, care se adăugau bisericii.
Mântuitorul le-a vorbit de asemenea fariseilor. El nu a renunțat la speranța că aceștia vor percepe puterea cuvintelor Sale. Mulți fuseseră profund convinși și, când aveau să audă adevărul sub îndemnurile Duhului Sfânt, nu puțini urmau să creadă în Domnul Hristos.
Fariseii încercaseră să-L discrediteze pe Domnul Hristos în ochii oamenilor, acuzându-L că are legături cu vameșii și cu păcătoșii. Acum, Domnul a întors reproșurile asupra acestor acuzatori. El le-a prezentat fariseilor o întâmplare despre care se știa că a avut loc printre vameși, atât pentru a înfățișa comportamentul lor, cât și pentru a le arăta singura cale prin care își puteau răscumpăra greșelile.
Administratorului necredincios îi fuseseră încredințate bunurile stăpânului său în scopuri de binefacere, dar el le folosise pentru sine. Dumnezeu îi alesese pe urmașii lui Avraam. El îi eliberase din robia Egiptului cu brațul Său puternic. El îi făcuse depozitarii adevărurilor sfinte pentru binecuvântarea lumii. Dumnezeu le încredințase scrierile sfinte, pentru ca ei să le poată transmite și altora lumina. Dar administratorii Săi folosiseră aceste daruri pentru a se îmbogăți și pentru a se înălța pe ei înșiși.
Fariseii, plini de simțământul propriei importanțe și al îndreptățirii de sine, utilizau în mod greșit bunurile care le fuseseră încredințate de Dumnezeu spre a fi folosite pentru slava Sa.
Slujitorul din parabolă nu și-a adunat nici o rezervă pentru viitor. El a folosit pentru sine bunurile care îi fuseseră încredințate pentru binele altora, dar s-a gândit doar la prezent. Dacă răspunderea de administrator avea să-i fie luată, pierdea totul. Dar bunurile stăpânului erau încă în mâinile sale și s-a hotărât [370] să le folosească pentru a se asigura în vederea nevoilor viitoare. Ca să realizeze aceasta, a trebuit să aplice un plan nou. În loc să adune pentru sine, el trebuia să împartă altora. În felul acesta, își putea asigura prieteni care, atunci când va fi alungat, aveau să-l primească la ei. Tot așa era și situația fariseilor. Răspunderea de administratori urma să le fie luată în curând și li se adresa chemarea de a se pregăti pentru viitor. Ei puteau obține un beneficiu personal, numai căutând binele altora. Numai împărțind darurile primite de la Dumnezeu în viața prezentă se puteau pregăti pentru veșnicie.
După ce a relatat parabola, Domnul Hristos a zis: „Căci fiii veacului acestuia, față de semenii lor, sunt mai înțelepți decât fiii luminii” (Luca 16,8). Adică, oamenii înțelepți din lume manifestă mai multă înțelepciune și seriozitate în a-și sluji lor înșiși, decât așa-zișii copii ai lui Dumnezeu în lucrarea de slujirea pe care o îndeplinesc pentru El. Așa a fost în zilele Domnului Hristos și tot așa este și în zilele noastre. Priviți la viața multora dintre cei care pretind că sunt creștini. Domnul i-a înzestrat cu putere, capacități și influență. El i-a înzestrat cu bani pentru a fi niște conlucrători cu El în marea lucrare de mântuire. Toate darurile Sale trebuie să fie folosite pentru binecuvântarea omenirii, pentru alinarea celor suferinzi și ajutorarea celor nevoiași. Noi trebuie să-i hrănim pe cei flămânzi, să-i îmbrăcăm pe cei goi, să îngrijim de văduve și orfani, să-i încurajăm pe cei necăjiți și asupriți. Dumnezeu nu a intenționat niciodată ca în lume să se răspândească nenorocirea. El nu a intenționat niciodată ca vreun om să dețină bogății din abundență și să trăiască în lux, în timp ce copiii altora plâng de foame. Bunurile materiale care depășesc nevoile concrete ale vieții îi sunt încredințate omului pentru a face bine și pentru a binecuvânta omenirea. Domnul spune: „Vindeți ce aveți și dați milostenie” (Luca 12,33). „Fiți darnici, gata să simțiți împreună cu alții” (1 Timotei 6,18). „Când dai o masă, cheamă pe săraci, pe schilozi, pe șchiopi, pe orbi” (Luca 14,13). „Dezleagă lanțurile răutății, deznoadă legăturile robiei, dă drumul celor asupriți și rupe orice fel de jug. [371] Împarte-ți pâinea cu cel flămând și adu în casa ta pe nenorociții fără adăpost. Dacă vezi pe un om gol, acopere-l.” „Satură sufletul lipsit” (Isaia 58,6.7.10). „Duceți-vă în toată lumea, și propovăduiți Evanghelia la orice făptură” (Marcu 16,15). Acestea sunt poruncile Domnului. Oare face această lucrare marea majoritate a celor ce se declară creștini?
Vai, cât de mulți își însușesc darurile lui Dumnezeu! Cât de mulți adaugă casă după casă și teren după teren. Cât de mulți își cheltuiesc banii pentru plăceri, pentru satisfacerea apetitului, pentru case, mobilă și haine extravagante, în timp ce semenii lor sunt lăsați în mizerie și păcat, victime ale bolii și ale morții. Mulțimile pier fără a primi nici măcar o singură privire miloasă, nici un cuvânt sau o faptă de simpatie.
Oamenii sunt vinovați de jaf față de Dumnezeu. Modul egoist în care folosesc bunurile materiale îl jefuiește pe Domnul de slava care ar trebui să-I fie adusă prin alinarea suferințelor omenirii și prin salvarea sufletelor. Ei risipesc [372] bunurile Sale care le-au fost încredințate. Domnul declară: „Mă voi apropia de voi pentru judecată, și Mă voi grăbi să mărturisesc împotriva… celor ce opresc plata simbriașului, care asupresc pe văduvă și pe orfan, nedreptățesc pe străin”. „Se cade să înșele un om pe Dumnezeu, cum Mă înșelați voi? Dar voi întrebați: ’Cu ce Te-am înșelat?’ Cu zeciuielile și darurile de mâncare. Sunteți blestemați, câtă vreme căutați să Mă înșelați, tot poporul în întregime!” (Maleahi 3,5.8.9). „Ascultați acum voi, bogaților! Bogățiile voastre au putrezit, și hainele voastre sunt roase de molii. Aurul și argintul vostru au ruginit și rugina lor va fi o dovadă împotriva voastră. … V-ați strâns comori în zilele din urmă! Ați trăit pe pământ în plăceri și în desfătări. Iată că plata lucrătorilor, care v-au secerat câmpiile, și pe care le-ați oprit-o, prin înșelăciune, strigă! Și strigătele secerătorilor au ajuns la urechile Domnului oștirilor” (Iacov 5,1-3.5.4).
Fiecărui om i se va cere să dea socoteală pentru darurile care i-au fost încredințate. În ziua judecății finale, bogățiile adunate de oameni nu le vor fi de nici un folos. Ei nu au nimic despre care să poată spune că le aparține.
Cei care își petrec viața adunând comori lumești dovedesc că au mai puțină înțelepciune, considerație și interes pentru bună-starea lor veșnică, decât a avut ispravnicul nedrept pentru a-și asigura cele necesare pe acest pământ. Acești așa-ziși copii ai luminii sunt mai puțin înțelepți decât copiii acestei lumi din generația lor. Ei sunt cei despre care profetul declara în viziunea sa cu privire la marea zi a judecății: „În ziua aceea, oamenii își vor arunca idolii de argint și idolii de aur pe care și-i făcuseră, ca să se închine la ei, îi vor arunca la șobolani și la lilieci și vor intra în găurile stâncilor și în crăpăturile pietrelor, de frica Domnului și de strălucirea măreției Lui, când Se va scula să îngrozească pământul” (Isaia 2,20.21). [373]
Domnul Hristos spune: „… Faceți-vă prieteni cu ajutorul bogățiilor nedrepte, pentru ca atunci când veți muri, să vă primească în corturile veșnice” (Luca 16,9). Dumnezeu, Domnul Hristos și îngerii se îngrijesc de cei necăjiți, de suferinzi și de păcătoși. Dacă te vei consacra lui Dumnezeu pentru această lucrare și îți vei folosi darurile în acest scop, vei fi împreună-lucrător cu ființele cerești. Inima ta va bate la unison cu inima lor. Caracterul tău va deveni tot mai asemănător caracterului lor. Acești locuitori ai locașurilor cerești nu vor fi niște străini pentru tine. Când lucrurile pământești vor trece, străjerii porților cerului îți vor spune bun venit.
Bunurile materiale folosite pentru binecuvântarea altora vor aduce un câștig. Bogățiile investite corect vor realiza un mare bine. Sufletele vor fi câștigate pentru Domnul Hristos. Acela care urmează planul Domnului Hristos pentru viața lui îi va vedea în curțile lui Dumnezeu pe cei pentru care a lucrat și s-a sacrificat pe pământ. Cei răscumpărați își vor aminti plini de recunoștință de aceia care au contribuit la salvarea lor. Cât de prețios va fi cerul pentru aceia care au fost credincioși în lucrarea de salvare a sufletelor.
Lecția acestei parabole este valabilă pentru toți. Fiecare om va trebui să dea socoteală pentru harul care i-a fost acordat prin Domnul Hristos. Viața este prea solemnă pentru a fi absorbită în lucruri trecătoare și pământești. Domnul dorește să le oferim și altora bunurile pe care le primim din partea Celui veșnic și nevăzut.
În fiecare an, milioane și milioane de oameni trec în neființă fără a fi avertizați și mântuiți. În fiecare oră a vieții, ni se oferă diverse ocazii de a intra în legătură cu oamenii și de a-i conduce la mântuire. Aceste ocazii vin și trec în permanență. Dumnezeu dorește să le folosim cât mai bine cu putință. Zilele, săptămânile și lunile trec și, cu fiecare dintre ele, ne rămâne cu o zi, cu o săptămână și cu o lună mai puțin timp în care să ne aducem la îndeplinire lucrarea. Nu vor trece mai mult de câțiva ani, până când [374] se va auzi vocea căreia nu putem să nu-i răspundem: „Dă-ți socoteală de isprăvnicia ta”.
Dumnezeu îi cere fiecărui om să ia în considerare aceste cuvinte și să se cerceteze cu onestitate. De o parte a balanței, puneți-L pe Domnul Hristos, care înseamnă comoara veșnică, viața, adevărul, cerul și bucuria lui Hristos în sufletele răscumpărate și puneți în cealaltă parte orice atracție pe care o poate oferi lumea. Puneți într-o parte a balanței pierderea propriei mântuiri și a mântuirii acelora care ar fi putut fi salvați prin intermediul vostru și puneți în cealaltă parte, pentru voi și pentru toți ceilalți, o viață care durează cât viața lui Dumnezeu. Cântăriți pentru prezent și pentru veșnicie. În timp ce faceți aceasta, Domnul Hristos vă vorbește: „Și ce folosește unui om să câștige toată lumea, dacă își pierde sufletul?” (Marcu 8,36)
Dumnezeu dorește să alegem lucrurile cerești în locul celor pământești. El ne oferă posibilitățile unei investiții cerești. El dorește să încurajeze țintele noastre cele mai înalte și să protejeze comoara noastră cea mai aleasă. El declară: „Voi face pe oameni mai rari decât aurul curat și mai scumpi decât aurul din Ofir” (Isaia 13,12). Când bogățiile pe care le mănâncă moliile și le roade rugina vor fi spulberate, urmașii Domnului Hristos se vor putea bucura de comoara lor cerească și de bogății nepieritoare.
Prietenia celor răscumpărați de Hristos este mai bună decât toate prieteniile lumii. Proprietatea locuinței pe care Domnul nostru S-a dus să o pregătească este mai bună decât titlul de proprietate asupra celui mai nobil palat de pe pământ. Și cuvintele adresate de Domnul Hristos slujitorilor Săi credincioși: „Veniți binecuvântații Tatălui Meu de moșteniți Împărăția care v-a fost pregătită de la întemeierea lumii” (Matei 25,34), vor fi mai bune decât toate cuvintele de laudă de pe pământ.
Acelora care au risipit bunurile Sale, Domnul Hristos încă le mai dă ocazia de a-și asigura bogății durabile. El spune: „Dați, și vi se va da… Faceți-vă rost de pungi care nu se învechesc, o comoară nesecată în ceruri, [375] unde nu se apropie hoțul și unde nu roade molia” (Luca 6,38; 12,33). „Îndeamnă pe bogații veacului acestuia să nu se îngâmfe, și să nu-și pună nădejdea în niște bogății nestatornice, ci în Dumnezeu, care ne dă toate lucrurile din belșug, ca să ne bucurăm de ele. Îndeamnă-i să facă bine, să fie bogați în fapte bune, să fie darnici, gata să simtă împreună cu alții, așa ca să-și strângă pentru vremea viitoare drept comoară o bună temelie pentru ca să apuce adevărata viață” (1Timotei 6,17-19).
Așadar, faceți ca bogățiile voastre să meargă înaintea voastră în ceruri. Adunați-vă comorile lângă tronul lui Dumnezeu. Asigurați-vă titlul de proprietate asupra bogățiilor de nepătruns ale Domnului Hristos. „Faceți-vă prieteni cu ajutorul bogățiilor nedrepte, pentru ca atunci când veți muri, să vă primească în corturile veșnice”.