Domnul Hristos învăța poporul și, în același timp, îi educa pe ucenicii Săi pentru lucrarea lor viitoare. În toate învățăturile Sale se aflau lecții pe care ei trebuiau să le învețe. După ce a prezentat parabola năvodului, Domnul i-a întrebat: „’Ați înțeles voi toate aceste lucruri?’” Ei au răspuns: „’Da, Doamne’”. Apoi, într-o altă parabolă, Domnul le-a vorbit despre responsabilitatea lor cu privire la adevărurile pe care le primiseră. „… ’De aceea’”, le-a zis El, „’orice cărturar, care a învățat ce trebuie despre Împărăția cerurilor, se aseamănă cu un gospodar, care scoate din vistieria lui lucruri noi și lucruri vechi’” (Matei 13,51.52).
Gospodarul nu ascunde comoara pe care a câștigat-o. El o scoate din vistierie pentru a o împărtăși altora. Iar prin folosirea ei, comoara se mărește. Gospodarul are lucruri prețioase, unele vechi, altele noi. Tot așa Domnul Hristos ne învață că adevărul încredințat ucenicilor Săi trebuie să fie comunicat lumii. Cunoașterea adevărului va crește, pe măsură ce acest adevăr va fi transmis și altora. [125]
Toți cei care primesc în inimă solia Evangheliei vor simți dorința puternică de a o vesti. Iubirea cerească a Domnului Hristos trebuie să le fie prezentată și altora. Cei care L-au primit pe Hristos își vor relata experiența, descriind pas cu pas modul în care au fost conduși de Duhul Sfânt, foamea și setea lor după cunoașterea lui Dumnezeu și a lui Isus Hristos pe care L-a trimis El, rezultatele studiului lor asupra Sfintelor Scripturi, rugăciunile, agonia sufletului lor și cuvintele pe care li le-a adresat Domnul Hristos: „Păcatele îți sunt iertate”. Nu este ceva normal ca o persoană să păstreze în taină toate aceste lucruri, iar cei care sunt plini de iubirea lui Hristos nu vor proceda astfel. În măsura în care Domnul i-a făcut deținătorii adevărului sfânt, ei vor dori foarte mult ca și alții să primească aceeași binecuvântare. Iar în timp ce le prezintă altora comorile bogate ale harului lui Dumnezeu, acest har le va fi oferit într-o măsură din ce în ce mai mare. Ei vor avea o inimă ca a unui copilaș, în ce privește simplitatea și ascultarea fără rezerve. Sufletul lor va plin de dorul după neprihănire și li se va descoperi tot mai mult din comorile adevărului și ale harului, pentru ca ei să le vestească lumii.
Marele tezaur al adevărului este Cuvântul lui Dumnezeu, Cuvântul scris, cartea naturii și cartea experienței cu privire la intervențiile lui Dumnezeu în viața oamenilor. Acestea sunt comorile din care lucrătorii lui Hristos trebuie să-și extragă bogăția. Când caută adevărul, ei trebuie să depindă de Dumnezeu și nu de inteligența omenească sau de acei oameni a căror înțelepciune este o nebunie înaintea lui Dumnezeu. Prin mijloacele rânduite de El, Domnul îi va oferi fiecărui cercetător o cunoaștere cu privire la Sine.
Dacă urmașii Domnului Hristos vor crede în Cuvântul Său și îl vor împlini în viața lor, nu va exista nici o știință legată de lumea naturii, pe care să nu fie capabili să o înțeleagă și să o aprecieze. Științele naturii nu sunt altceva decât o sursă care le va asigura mijloace prin care să le împărtășească altora adevărul. Ele constituie un tezaur al cunoștinței din care poate învăța orice elev aflat în școala lui Hristos. [126]
Când contemplăm frumusețea naturii, când studiem lecțiile pe care ni le oferă ea prin cultivarea pământului, prin creșterea copacilor și prin toate minunile pământului, ale mării și ale cerului, ajungem la o nouă înțelegere a adevărului. Iar tainele cu privire la modul lui Dumnezeu de a Se purta cu oamenii, adâncimile înțelepciunii și ale judecății Sale, așa cum se văd ele în viața omului, se dovedesc a fi un tezaur plin de comori.
Totuși cunoașterea lui Dumnezeu îi este descoperită cel mai clar omului căzut, în Cuvântul scris. Cuvântul Său este tezaurul bogățiilor inepuizabile ale lui Hristos.
Cuvântul lui Dumnezeu cuprinde atât Vechiul, cât și Noul Testament. Nici unul nu este complet fără celălalt. Domnul Hristos declara că adevărurile Vechiului Testament sunt la fel de valoroase ca și acelea ale Noului Testament. El a fost în aceeași măsură Mântuitorul lumii și la începutul acesteia, cum este și în zilele noastre. Înainte ca Domnul să îmbrace divinitatea Sa în veșmântul naturii umane și înainte ca El să vină în lumea noastră, solia Evangheliei a fost vestită prin Adam, Set, Enoh, Metusalah și Noe. Avraam a propovăduit această solie în Canaan, iar Lot în Sodoma și, din generație în generație, solii credincioși L-au vestit pe Acela care trebuia să vină. Ceremoniile religiei iudaice au fost instituite chiar de Domnul Hristos. El a fost temelia sistemului lor de jertfe iudaic, marele antitip al tuturor serviciilor lor religioase. Sângele jertfelor aduse pe altar indica spre jertfa Mielului lui Dumnezeu. Toate simbolurile jertfelor care Îl reprezentau pe Domnul Hristos s-au împlinit o dată cu venirea Lui.
Domnul Hristos, așa cum li S-a prezentat patriarhilor, așa cum a fost simbolizat în serviciul jertfelor, așa cum a fost descris în Lege și descoperit de profeți, este bogăția Vechiului Testament. Iar viața, moartea și învierea Domnului Hristos și manifestarea Sa prin intermediul Duhului Sfânt sunt comoara Noului Testament. Mântuitorul nostru, strălucirea slavei Tatălui, este subiectul central atât al Vechiului, cât și al Noului Testament. [127]
Misiunea apostolilor a fost aceea de a mărturisi despre viața, moartea și lucrarea de mijlocire a Domnului Hristos, care au fost prezise de profeții din vechime. Isus Hristos, în umilința, curăția, sfințenia și iubirea Sa inegalabilă, urma să fie subiectul predicării lor. Iar pentru a vesti Evanghelia în plinătatea ei, ucenicii trebuiau să-L prezinte pe Mântuitorul, nu numai așa cum li S-a descoperit în viața și învățăturile Lui, ci și așa cum a fost prezis de profeții Vechiului Testament și simbolizat de serviciul jertfelor.
În învățătura Sa, Domnul Hristos le-a prezentat oamenilor adevăruri vechi, al căror Autor fusese El Însuși și pe care le rostise prin patriarhi și profeți, dar de această dată le-a așezat într-o lumină nouă. Cât de diferită părea semnificația lor! Explicațiile Sale aduceau un potop de lumină și de spiritualitate. Iar Domnul a făgăduit că Duhul Sfânt va lumina mintea ucenicilor, pentru ca înțelesul Cuvântului lui Dumnezeu să le fie dezvăluit întotdeauna. Ei urmau să fie capabili să prezinte adevărurile Cuvântului, conferindu-le o frumusețe nouă.
Încă de la prima rostire a făgăduinței mântuirii în Eden, oamenii au avut ca subiecte de studiu viața, caracterul și lucrarea de mijlocire a Domnului Hristos. Totuși fiecare minte asupra căreia a lucrat Duhul Sfânt a prezentat aceste teme într-o lumină nouă și inspiratoare. Adevărurile mântuirii pot fi dezvoltate și amplificate în permanență. Deși sunt niște învățături vechi, ele i se dezvăluie căutătorului de adevăr fără încetare, cu tot mai multă slavă și putere.
În fiecare veac are loc o nouă dezvoltare a adevărului. Dumnezeu adresează un mesaj special pentru fiecare generație. Toate adevărurile vechi sunt esențiale. Un adevăr nou nu este independent de cele vechi, ci reprezintă o dezvăluire mai clară a acestora. Numai în măsura în care am înțeles adevărurile vechi, le putem înțelege pe cele noi. Când a dorit să le descopere ucenicilor adevărul cu privire la învierea Sa, Domnul Hristos „a început de la Moise și de la toți prorocii, și le-a tâlcuit în toate Scripturile, ce era cu privire la El” (Luca 24,27). [128] Dar lumina care strălucește în noua descoperire a adevărului le glorifică pe cele vechi. Acela care respinge sau neglijează adevărul nou, de fapt, nu le deține nici pe cele vechi. Pentru El, adevărul își pierde puterea vitală și devine o formă lipsită de viață.
Există unii care declară că ei cred și propovăduiesc învățăturile Vechiului Testament, în timp ce le resping pe cele ale Noului Testament. Dar refuzând să accepte învățăturile Domnului Hristos, ei dovedesc faptul că nu cred nici cele spuse de patriarhi și profeți. „Căci, dacă ați crede în Moise,” a spus Isus, „M-ați crede și pe Mine, pentru că el a scris despre Mine” (Ioan 5,46). Prin urmare, învățătura lor, deși este inspirată din Vechiul Testament, nu are nici o putere.
Mulți dintre cei care pretind că învață și cred Evanghelia se află într-o greșeală asemănătoare. Ei lasă la o parte Scripturile Vechiului Testament, despre care Domnul Hristos declara: „Tocmai ele mărturisesc despre Mine” (Ioan 5,39). Prin respingerea Vechiului Testament, în realitate, ei resping și Noul Testament, pentru că ambele sunt părți ale unui întreg indivizibil. Nici un om nu poate prezenta corect Legea lui Dumnezeu fără să prezinte și Evanghelia, și nu poate prezenta Evanghelia fără să prezinte și Legea. Legea este întruparea Evangheliei, iar Evanghelia este dezvăluirea Legii. Legea este rădăcina, iar Evanghelia este floarea plăcut mirositoare și fructul pe care îl poartă.
Vechiul Testament răspândește lumină asupra Noului Testament, iar Noul Testament asupra Vechiului Testament. Fiecare este o descoperire a slavei lui Dumnezeu în Hristos. Amândouă înfățișează adevăruri care îi vor dezvălui cercetătorului perseverent semnificații profunde.
Adevărul în Hristos și prin Hristos este nemăsurat. Cercetătorul Sfintelor Scripturi este asemenea unui om care, pe măsură ce privește tot mai atent într-o fântână, aceasta devine tot mai adâncă și mai largă. Nu vom reuși să înțelegem în viața aceasta taina iubirii lui Dumnezeu care L-a dat pe Fiul Său pentru a fi jertfa de ispășire a păcatelor noastre. Lucrarea Răscumpărătorului nostru pe pământ este și va fi [129] pentru totdeauna un subiect care va solicita la maximum capacitatea noastră de înțelegere. Omul își poate folosi toate puterile minții în încercarea de a pătrunde această taină, dar mintea lui va obosi. Cel mai atent și mai serios cercetător se va simți ca și când ar sta în fața unui ocean nemărginit.
Adevărul, așa cum este el în Isus, poate fi experimentat, dar niciodată explicat. Înălțimea, lărgimea și adâncimea lui depășesc limitele înțelegerii noastre. Chiar dacă ne folosim toate capacitățile imaginației, nu vom vedea decât foarte vag contururile acelei iubiri inexplicabile, care, deși este la fel de înaltă precum cerul, s-a coborât pe pământ pentru a întipări chipul lui Dumnezeu asupra întregului neam omenesc.
Cu toate acestea, atât cât putem suporta, este posibil să înțelegem mila divină. Ea îi este dezvăluită sufletului pocăit și umilit. Noi putem înțelege mila lui Dumnezeu, doar în măsura în care prețuim jertfa Sa pentru noi. Dacă studiem Cuvântul lui Dumnezeu cu o inimă umilă, marele subiect al mântuirii ne va fi descoperit. Strălucirea acestui subiect va spori pe măsură ce îl contemplăm și, cu cât ne vom strădui să-l înțelegem mai bine, înălțimea și adâncimea lui vor spori din ce în ce mai mult.
Viața noastră trebuie să fie strâns legată de Hristos. Trebuie să primim continuu putere de la El, să ne împărtășim din Pâinea vie care S-a coborât din cer, să bem din fântâna mereu proaspătă a vieții și să transmitem mai departe, fără încetare, comorile ei abundente. Dacă Îl păstrăm pe Domnul în atenția noastră, îngăduind inimii noastre să-și exprime mulțumirea și laudele la adresa Lui, viața noastră religioasă își va păstra o stare de înviorare continuă. Rugăciunile noastre vor lua forma unei conversații cu Dumnezeu, ca și când am vorbi cu un prieten. El ne va descoperi tainele Sale în mod personal. Adesea, vom trăi un simțământ fericit al prezenței Domnului Isus, și inima ne va arde înăuntrul nostru, pe măsură ce Domnul ne va atrage tot mai aproape de El, stabilind o relație de comuniune cu noi, așa cum a făcut cu Enoh. [130] Când creștinul va trăi cu adevărat această experiență, în viața lui se va vedea o simplitate, o umilință, o blândețe și o smerire a inimii, care le vor arăta tuturor celor cu care se va asocia, că a fost cu Isus și că a învățat de la El.
În viața celor ce o au, religia lui Hristos se va dezvălui de la sine, ca un principiu care emană în întreaga lor existență, ca o energie spirituală vie și lucrătoare. Ea se va exterioriza prin voioșia, puterea și prospețimea unei tinereți continue. Inima care primește Cuvântul lui Dumnezeu nu este ca un bazin cu apă care se evaporă sau ca o cisternă spartă care își pierde conținutul. Ea este asemenea unui pârâu de munte, alimentat de izvoare care nu seacă și ale căror ape reci și limpezi saltă din stâncă în stâncă, înviorând călătorul trudit și însetat.
Această experiență îi conferă fiecărui învățător al adevărului acele calități care îl vor face un reprezentant al Domnului Hristos. Spiritul învățăturii lui Hristos va da putere și precizie prezentărilor și rugăciunilor lui. Mărturia lui pentru Hristos nu va fi o declarație îngustă și lipsită de viață. Pastorul nu va rosti din nou și din nou aceleași predici învechite. Mintea lui va fi deschisă pentru iluminarea continuă a Duhului Sfânt.
Domnul Hristos a spus: „Cine mănâncă trupul Meu și bea sângele Meu are viață veșnică. … După cum Tatăl, care este viu, M-a trimis, și Eu trăiesc prin Tatăl, tot așa, cine Mă mănâncă pe Mine, va trăi și el prin mine. … Duhul este Acela care dă viață, carnea nu folosește la nimic; cuvintele, pe care vi le-am spus Eu, sunt duh și viață” (Ioan 6,54-63).
Când mâncăm trupul lui Hristos și bem sângele Lui, elementul vieții veșnice se va regăsi în activitatea noastră de slujitori ai Evangheliei. Nu ne vom limita la o colecție de idei mereu repetate și perimate. Predicarea de rutină, monotonă și searbădă, va înceta. Deși se vor prezenta adevărurile vechi, ele vor fi înțelese într-o lumină nouă. Va exista o nouă percepție a adevărului, o claritate și o putere pe care le vor observa cu toții. [131] Dacă vor fi sensibili la influența Duhului Sfânt, cei care au privilegiul de a beneficia de o astfel de păstorire vor simți puterea energizantă a unei vieți noi. Focul iubirii lui Dumnezeu va fi aprins în ei. Capacitatea lor de înțelegere va fi înviorată pentru a discerne frumusețea și maiestatea adevărului.
Gospodarul credincios reprezintă ce ar trebui să fie fiecare persoană care se ocupă de educația copiilor și a tinerilor. Dacă va face din Cuvântul lui Dumnezeu vistieria sa, el va scoate continuu din ea frumuseți și adevăruri noi. Când cel care îi învață pe alții se va încredința lui Dumnezeu în rugăciune și va depinde de El, Spiritul lui Hristos va veni asupra lui, iar Dumnezeu va lucra prin el, influențând mintea celorlalți prin Duhul Sfânt. Spiritul lui Hristos îi va umple inima și mintea [132] cu speranță, curaj și cu ilustrații biblice, iar toate acestea le vor fi transmise tinerilor aflați sub îndrumarea lui.
În sufletul celui care îi învață pe alții, cuvintele Inspirației vor descătușa izvoarele păcii și ale bucuriei cerești, iar influența lor va deveni ca un torent puternic, care se va revărsa spre binecuvântarea tuturor celor aflați în legătură cu el. Biblia nu va ajunge pentru elevi o carte plictisitoare. Când va fi prezentat de un învățător înțelept, Cuvântul va fi din ce în ce mai atrăgător și mai vrednic de dorit. El va fi Pâinea vieții și nu se va învechi niciodată. Copiii și tinerii vor fi atrași și încântați de prospețimea și frumusețea lui. Cuvântul va fi ca soarele care, strălucind asupra pământului, împarte fără încetare lumină și căldură, și totuși nu se epuizează niciodată.
În Cuvântul lui Dumnezeu se află Duhul Său Sfânt care ne îndrumă. De pe fiecare pagină strălucește o lumină nouă și prețioasă. În el este descoperit adevărul, iar cuvintele și propozițiile sunt făcute să strălucească și să se potrivească pentru fiecare ocazie, devenind vocea lui Dumnezeu care vorbește sufletului.
Duhul Sfânt simte plăcere să le vorbească tinerilor și să le descopere bogățiile și frumusețile Cuvântului lui Dumnezeu. Atenția lor va fi captivată de făgăduințele rostite de marele Învățător și sufletul lor va fi umplut de o putere spirituală divină. În mintea lor activă și rodnică se va dezvolta o familiaritate cu lucrurile spirituale, care va deveni o baricadă împotriva ispitei.
Cuvintele adevărului vor fi tot mai importante pentru ei și vor dobândi o semnificație amplă și vastă, la care nici măcar nu au visat vreodată. Frumusețea și bogățiile Cuvântului au o influență transformatoare asupra minții și a caracterului. Lumina iubirii cerești va veni asupra inimii asemenea unei inspirații.
Înțelegerea și prețuirea Bibliei sporesc pe măsura studierii ei. Cercetătorul va descoperi manifestarea înțelepciunii infinite și a iubirii lui Dumnezeu, oricare ar fi direcția spre care își va îndrepta atenția. [133]
Semnificația sistemului religios iudaic din Vechiul Testament încă nu este pe deplin înțeleasă. În ceremoniile și simbolurile acestui sistem religios sunt ascunse adevăruri vaste și profunde. Cheia care dezleagă tainele lui este Evanghelia. Adevărurile lui ne sunt dezvăluite prin cunoașterea Planului de Mântuire. Este privilegiul nostru să înțelegem aceste subiecte minunate, cu mult mai bine decât le înțelegem în prezent. Trebuie să pătrundem lucrurile adânci ale lui Dumnezeu. Îngerii doresc să cerceteze adevărurile descoperite acelor oameni care studiază Cuvântul lui Dumnezeu cu inima smerită și se roagă pentru o mai mare lungime, lărgime, adâncime și înălțime a acelei cunoașteri pe care numai Domnul o poate oferi.
Pe măsură ce ne apropiem de încheierea istoriei acestei lumi, este necesar să studiem într-o manieră deosebită profețiile cu privire la zilele din urmă. Ultima carte a Noului Testament este plină de adevăruri pe care trebuie să le înțelegem. Satana a orbit mintea multora, așa încât s-au mulțumit să găsească orice scuză posibilă pentru a nu studia Apocalipsa. În această carte, Domnul Hristos i-a relatat slujitorului Său Ioan evenimentele care vor avea loc în zilele din urmă, spunându-i: „Ferice de cine citește, și de cei ce ascultă cuvintele acestei prorocii și păzesc lucrurile scrise în ea” (Apocalipsa 1,3).
„Și viața veșnică este aceasta”, spunea Domnul Hristos, „să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, și pe Isus Hristos, pe care L-ai trimis Tu” (Ioan 17,3). Oare de ce nu înțelegem noi valoarea acestei cunoașteri? De ce aceste adevăruri pline de slavă nu umplu de strălucire inima noastră, pătrunzând întreaga noastră ființă și constituind subiectul vorbirii noastre?
Dându-ne Cuvântul Său, Dumnezeu ne-a pus în posesia tuturor adevărurilor esențiale pentru mântuirea noastră. Deși mii de oameni au scos apa vieții din această fântână, totuși conținutul ei nu s-a diminuat cu nimic. Mii de oameni L-au așezat pe Domnul în centrul atenției lor și privind la El au fost schimbați după [134] chipul și asemănarea Lui. Inima lor arde când vorbesc despre caracterul Său, mărturisind ce înseamnă Domnul Hristos pentru ei și ce înseamnă ei pentru Domnul Hristos. Totuși, acești cercetători nu au epuizat subiectele sfinte și mărețe ale Cuvântului lui Dumnezeu. Încă mai există loc pentru mii de alți cercetători care să se angajeze în lucrarea de descoperire a tainelor mântuirii. Pe măsură ce vor stărui în studiul vieții Domnului Hristos și al caracterului misiunii Sale, razele luminii vor străluci tot mai clar cu fiecare încercare de a găsi adevărul. Fiecare nouă căutare va dezvălui că există aspecte mai profunde și mai interesante, care nu au fost descoperite încă. Acest subiect este inepuizabil. Studierea întrupării Domnului Hristos, a jertfei Sale ispășitoare și a lucrării Sale de mijlocire va solicita gândirea cercetătorului perseverent și serios până la sfârșitul timpului, și privind spre nenumărații ani pe care îi va petrece în ceruri, va exclama: „Mare este taina evlaviei!”
De-a lungul veșniciei, vom înțelege că, dacă am fi primit toată lumina care ar fi putut fi dobândită pe pământ, am fi ajuns să înțelegem cu mult mai mult. Subiectele cu privire la mântuire vor ocupa inima, mintea și vorbirea celor mântuiți de-a lungul veacurilor nesfârșite. Ei vor înțelege acele adevăruri pe care Domnul Hristos a dorit foarte mult să le descopere ucenicilor Săi, dar pe care ei nu le-au putut pricepe datorită lipsei lor de credință. Mereu și mereu vor apărea noi dimensiuni ale înțelegerii desăvârșirii și slavei Domnului Hristos. Pe parcursul veșniciei, Gospodarul credincios va scoate neîncetat din vistieria Sa lucruri vechi și lucruri noi.