La Profetul din Galileea veneau mulți oameni educați și cu influență, care voiau să-L asculte. Unii dintre ei priveau plini de curiozitate la mulțimea care se adunase în jurul lui Hristos, în timp ce îi învăța pe oameni pe malul mării. Acolo erau reprezentate toate categoriile sociale: săraci, analfabeți, cerșetori îmbrăcați în zdrențe, hoți ale căror chipuri purtau trăsăturile vinovăției, schilozi, victime ale viciului, negustori și oameni fără ocupație. Bogați și săraci, oameni de rând și persoane din înalta societate, toți căutau un loc în mulțimea aglomerată pentru a sta să asculte cuvintele lui Hristos. În timp ce priveau auditoriul ciudat, oamenii educați se întrebau: Oare să fie Împărăția lui Dumnezeu alcătuită dintr-un material ca acesta? Din nou, Mântuitorul le-a răspuns printr-o parabolă: „… Împărăția cerurilor se aseamănă cu un aluat, pe care l-a luat o femeie și l-a pus în trei măsuri de făină de grâu, până s-a dospit toată plămădeala” (Matei 13,33).
La iudei, aluatul era folosit uneori ca simbol al păcatului. Când venea timpul Paștelui, [96] oamenilor li se cerea să arunce orice aluat din casele lor și să îndepărteze orice păcat din inima lor. Domnul Hristos i-a avertizat pe ucenicii Săi: „Păziți-vă de aluatul Fariseilor, care este fățărnicia” (Luca 12,1). Iar apostolul Pavel vorbește despre „un aluat de răutate și viclenie” (1 Corinteni 5,8). Totuși, în această parabolă, Mântuitorul folosește aluatul pentru a reprezenta Împărăția cerurilor. El ilustrează puterea harului lui Dumnezeu de a asimila și de a transforma.
Nimeni nu este atât de rău și de degradat, nimeni nu este atât de decăzut, încât puterea harului lui Dumnezeu să nu mai poată lucra pentru el. În toți cei care se vor supune Duhului Sfânt, va fi sădit un nou principiu de viață. În ființa umană va fi refăcut chipul lui Dumnezeu, care a fost pierdut datorită păcatului.
Dar omul nu se poate schimba singur, prin exercitarea voinței proprii. El nu deține nici o capacitate de a realiza această transformare. Înainte ca plămădeala să suporte modificarea dorită, trebuie să fie pus în ea aluatul – ceva care provine întru totul din exteriorul ei. Tot astfel, înainte de a fi pregătit pentru Împărăția slavei, păcătosul trebuie să primească harul lui Dumnezeu. Nici toată educația și cultura pe care le poate oferi lumea nu vor reuși să transforme un copil decăzut al păcatului, într-un copil al cerului. Energia regeneratoare și înnoitoare trebuie să vină din partea lui Dumnezeu. Schimbarea poate fi realizată doar prin Duhul Sfânt. [97] Toți cei care doresc să fie mântuiți, indiferent dacă sunt bogați sau săraci, din clasa de jos sau din înalta societate, trebuie să se supună acțiunii acestei puteri.
Atunci când este amestecat cu plămădeala, aluatul acționează din interiorul ei. Tot astfel, prin înnoirea inimii, harul lui Dumnezeu lucrează în vederea transformării vieții. Doar o schimbare exterioară nu este suficientă pentru a ne aduce în armonie cu Dumnezeu. Mulți încearcă să realizeze o reformă a vieții, corectându-și un obicei rău sau altul, și speră ca în acest fel să devină creștini. Dar ei încep de unde nu trebuie. Lucrarea noastră trebuie să înceapă mai întâi în inimă.
A face o mărturisire de credință și a avea adevărul în suflet reprezintă două lucruri diferite. Simpla cunoaștere a adevărului nu este suficientă. Chiar dacă deținem cunoașterea adevărului, este posibil ca tendința și conținutul gândurilor noastre să nu fie schimbate. Inima trebuie să fie convertită și sfințită.
Cel care încearcă să păzească poruncile lui Dumnezeu, fiind motivat doar de un simț al obligației – pentru că i se cere să facă astfel – nu va cunoaște niciodată bucuria ascultării. El nu ascultă cu adevărat. Când cineva consideră cerințele lui Dumnezeu ca fiind o povară, pentru că ele sunt în contradicție cu înclinațiile omenești, putem ști că viața lui nu este aceea a unui creștin veritabil. Adevărata ascultare este rezultatul unui principiu care acționează din interior. Ea izvorăște din dragostea de neprihănire, din iubirea față de Legea lui Dumnezeu. Esența întregii neprihăniri [98] este loialitatea față de Mântuitorul nostru. Aceasta ne va determina să facem binele pentru că este bine – pentru că facerea binelui Îi este plăcută lui Dumnezeu.
Marele adevăr al convertirii inimii de către Duhul Sfânt este prezentat în cuvintele adresate de Domnul Hristos lui Nicodim: „… Adevărat, adevărat îți spun că, dacă un om nu se naște din nou, nu poate vedea Împărăția lui Dumnezeu. … Ce este născut din carne, este carne, și ce este născut din Duh, este duh. Nu te mira că ți-am zis: ’Trebuie să vă nașteți din nou. Vântul suflă încotro vrea, și-i auzi vuietul; dar nu știi de unde vine, nici încotro merge. Tot așa este cu oricine este născut din Duhul’” (Ioan 3,3.6-8).
Apostolul Pavel, inspirat de Duhul Sfânt, scria astfel: „Dar Dumnezeu, care este bogat în îndurare, pentru dragostea cea mare cu care ne-a iubit, măcar că eram morți în greșelile noastre, ne-a adus la viață împreună cu Hristos (prin har sunteți mântuiți). El ne-a înviat împreună, și ne-a pus să ședem împreună în locurile cerești, în Hristos Isus, ca să arate în veacurile viitoare nemărginita bogăție a harului Său, în bunătatea Lui față de noi în Hristos Isus. Căci prin har ați fost mântuiți, prin credință. Și aceasta nu vine de la voi; ci este darul lui Dumnezeu” (Efeseni 2,4-8).
Aluatul ascuns în făină acționează nevăzut, pentru a face să dospească întreaga plămădeală. Tot astfel, aluatul adevărului lucrează în mod tainic, liniștit, treptat și perseverent, pentru transformarea sufletului. Înclinațiile firești sunt slăbite și învinse. În inimă sunt implantate gânduri noi, simțăminte noi și motivații noi. [99]
Este stabilit un nou standard al caracterului – viața lui Hristos. Modul de gândire este schimbat, capacitățile sunt readuse la viață și orientate într-o nouă direcție. Omul nu este dotat cu aptitudini noi, dar aptitudinile pe care le deține sunt sfințite. Conștiința lui este deșteptată. Noi suntem înzestrați cu trăsături de caracter care ne fac în stare să-I slujim lui Dumnezeu.
Adesea este pusă întrebarea: De ce există atât de mulți oameni care, deși pretind a crede în Cuvântul lui Dumnezeu, nu dau dovadă de nici o reformă a vocabularului, a spiritului și a caracterului lor? De ce există atât de mulți creștini care nu pot suporta să se opună cineva scopurilor și planurilor lor, care manifestă un temperament nesfânt și ale căror cuvinte sunt aspre, arogante și pătimașe? În viața lor se vede aceeași iubire de sine, aceeași necumpătare egoistă, același temperament și aceeași vorbire pripită, ca în viața celor lumești. Ei manifestă aceeași mândrie și iritabilitate, aceeași delăsare în voia înclinațiilor firești și aceeași perversitate a caracterului, ca și când adevărul le-ar fi total necunoscut. Motivul este că acești creștini nu sunt convertiți. Ei nu au în inimă aluatul nevăzut al adevărului. Acest aluat nu a avut nici o ocazie de a-și îndeplini lucrarea. Înclinațiile lor spre rău, moștenite sau cultivate, nu au fost supuse [100] puterii transformatoare a adevărului. Viața lor dezvăluie absența harului lui Hristos și neîncrederea în puterea Lui de a transforma caracterul.
„Astfel, credința vine în urma auzirii; iar auzirea vine prin Cuvântul lui Hristos” (Romani 10,17). Sfintele Scripturi au o mare putere de transformare a caracterului. Domnul Hristos S-a rugat: „Sfințește-i prin adevărul Tău: Cuvântul Tău este adevărul” (Ioan 17,17). Dacă este studiat și împlinit, Cuvântul lui Dumnezeu lucrează în inimă, învingând orice însușire nesfântă. Duhul Sfânt vine pentru a ne convinge de păcat, iar credința care răsare în inimă acționează prin dragostea lui Hristos, schimbând întreaga noastră ființă – trup, suflet și cuget – după modelul Său. Apoi, Dumnezeu ne poate folosi în vederea îndeplinirii voinței Sale. Puterea care ne este dată acționează din interior, determinându-ne să le vestim și altora adevărul care ne-a fost oferit nouă.
Adevărurile Cuvântului lui Dumnezeu împlinesc marea nevoie reală a omului, și anume convertirea sufletului prin credință. Marile principii nu trebuie considerate prea curate și prea sfinte pentru a fi aplicate în viața de zi cu zi. Deși sunt adevăruri care se ridică până la înălțimea cerului și cuprind veșnicia, totuși influența lor vitală trebuie întrețesută cu experiența umană. Ele [101] trebuie să pătrundă în toate aspectele vieții, atât în lucrurile mari, cât și în cele mărunte.
Primit în inimă, aluatul adevărului va controla dorințele, va curăți gândurile și va face ca dispoziția sufletească să fie plăcută. El va pune în mișcare toate însușirile minții și toate energiile sufletului. El va dezvolta capacitatea de a simți și de a iubi.
Lumea privește la omul care este profund motivat de acest principiu, considerându-l o taină inexplicabilă. Cei egoiști și iubitori de bani trăiesc numai pentru a-și asigura bogățiile, onorurile și plăcerile acestei lumi. Ei pierd din vedere viața veșnică. Dar urmașul lui Hristos nu va fi absorbit de nici unul dintre aceste lucruri. El va trudi pentru Hristos, renunțând la sine, ca să poată ajuta la marea lucrare de salvare a sufletelor lipsite de Hristos și de speranță în lume. Lumea nu poate înțelege un asemenea om, deoarece el trăiește în virtutea realităților veșnice. Dragostea pentru Hristos a venit în inima lui, cu puterea ei vindecătoare și restauratoare. Această iubire predomină față de orice altă motivație și îl înalță pe cel ce o deține deasupra influenței degradatoare a imoralității lumii.
Cuvântul lui Dumnezeu trebuie să aibă un efect sfințitor asupra relațiilor noastre cu fiecare membru al familiei omenești. Aluatul adevărului nu va da naștere unui spirit de rivalitate, ambiției sau dorinței de a ocupa locul dintâi. Iubirea adevărată, de origine cerească, nu este instabilă și egoistă. Ea nu depinde de laudele oamenilor. Inima celui care primește [102] harul lui Dumnezeu este întru totul plină de dragoste față de Dumnezeu și față de aceia pentru care a murit Domnul Hristos. Eul său nu luptă pentru a fi apreciat și recunoscut. Un asemenea credincios nu-i iubește pe semenii lui, doar pentru că aceștia îl iubesc și îi împlinesc dorințele sau pentru că îi apreciază meritele, ci pentru că sunt proprietatea răscumpărată a lui Hristos. Dacă motivele, cuvintele sau faptele lui sunt înțelese sau interpretate greșit, el nu se supără, ci continuă să se comporte la fel. El este bun, atent și serios, are o părere umilă despre sine, și totuși este plin de speranță, încrezându-se întotdeauna în mila și în dragostea lui Dumnezeu.
Apostolul Petru ne îndeamnă: „Ci, după cum Cel ce v-a chemat este sfânt, fiți și voi sfinți în toată purtarea voastră. Căci este scris: ’Fiți sfinți, căci Eu sunt sfânt’” (1 Petru 1,15.16). Harul lui Hristos trebuie să exercite controlul asupra temperamentului și asupra modului nostru de a vorbi. Lucrarea lui va fi observată în comportamentul politicos și atent al fraților și în cuvintele amabile și încurajatoare pe care și le adresează unii altora. Îngerul Domnului este prezent în căminul lor. Viața lor răspândește un parfum plăcut, care se înalță la Dumnezeu asemenea unei jertfe sfinte de tămâie. Dragostea lor se manifestă prin bunătate, amabilitate, îngăduință și îndelungă răbdare.
Înfățișarea lor este schimbată. Prezența Domnului Hristos în inimă radiază pe fața celor care Îl iubesc și păzesc poruncile Sale. Adevărul este înscris pe chipul lor. Pacea plăcută a cerului este dezvăluită în atitudinea lor. În comportamentul lor se exprimă o politețe și o amabilitate naturală, care reprezintă mai mult decât o iubire omenească.
Aluatul adevărului realizează o schimbare totală a omului. Cel vulgar devine decent, cel aspru devine blând, cel egoist devine generos. Sângele Mielului spală orice pată morală din caracterul păcătosului. Prin puterea lui dătătoare de viață, întreaga ființă, cu sufletul, cugetul și toate însușirile ei, este adusă în armonie cu viața divină. Natura umană devine părtașă a divinității. Domnul Hristos este onorat prin excelența și desăvârșirea caracterului. Iar când se realizează aceste schimbări, îngerii izbucnesc în cântece minunate, iar Dumnezeu și Domnul Hristos se bucură de cei schimbați și modelați după chipul divin.