Marea luptă dintre Hristos şi Satana, care s-a desfăşurat timp de aproape şase mii de ani, se va încheia curând, iar cel rău îşi intensifică eforturile pentru a contracara lucrarea lui Hristos în favoarea omului şi pentru a prinde suflete în cursele lui. Scopul urmărit de Satana este acela de a-i ţine pe oameni în întuneric şi în nepocăinţă până când lucrarea de mijlocire a Mântuitorului se va încheia şi nu va mai exista jertfă pentru păcat.
Când oamenii nu depun niciun efort pentru a se opune puterii lui, când în biserică şi în lume predomină nepăsarea, Satana nu-şi face griji, deoarece nu există niciun pericol de a-i pierde pe cei care sunt sclavii voinţei lui. Însă, când atenţia este atrasă spre lucrurile veşnice, iar sufletul se întreabă: „Ce trebuie să fac pentru a fi mântuit?”, el este prezent, încercând să opună puterea lui puterii lui Hristos şi să anuleze influenţa Duhului Sfânt.
Scripturile relatează că într-o ocazie, când îngerii au venit înaintea lui Dumnezeu, a venit şi Satana în mijlocul lor, dar nu ca să se închine înaintea Împăratului veşnic, ci ca să-şi ducă mai departe planurile malefice împotriva celor neprihăniţi (vezi Iov 1:6). Cu acelaşi scop este prezent şi atunci când oamenii se adună să se închine lui Dumnezeu. Deşi nevăzut, el îşi dă toată silinţa să controleze mintea închinătorilor. Asemenea unui general abil, el îşi face planurile în avans. Când îl vede pe mesagerul lui Dumnezeu cercetând Scripturile, el ia notă de subiectul pe care acesta urmează să-l prezinte. Apoi îşi foloseşte toată viclenia şi perspicacitatea pentru ca mesajul să nu ajungă tocmai la cei vizaţi. Cel care are cea mai mare nevoie de acel avertisment va fi reţinut de diverse activităţi sau va fi împiedicat prin alte mijloace să asculte cuvintele care, pentru el, s-ar dovedi o mireasmă de viaţă spre viaţă.
Pe de altă parte, Satana vede că slujitorii Domnului sunt împovăraţi din cauza întunericului spiritual care-i învăluie pe oameni. El le aude rugăciunile insistente pentru har şi putere divină, care să rupă vraja indiferenţei şi a indolenţei. Atunci, cu un zel reînnoit, îşi pune în aplicare tertipurile şi îi ispiteşte pe oameni să-şi satisfacă poftele şi, astfel, le amorţeşte receptivitatea, iar ei nu aud tocmai acele lucruri de care au cea mai mare nevoie.
Satana ştie că toţi cei pe care îi poate determina să neglijeze rugăciunea şi studiul Scripturii vor fi învinşi de atacurile lui. De aceea inventează orice mijloc posibil pentru a le ocupa mintea. Întotdeauna a existat o categorie de oameni care se declară evlavioşi, dar care, în loc să caute să înţeleagă şi mai mult adevărul, îşi fac o religie din a căuta defecte de caracter sau erori de credinţă la cei care au păreri diferite de ei. Astfel de persoane sunt mâna dreaptă a lui Satana. Nu sunt puţini cei care îşi acuză fraţii. Aceştia sunt întotdeauna activi atunci când Dumnezeu acţionează şi când slujitorii Lui Îi aduc o închinare autentică. Ei pun într-o lumină falsă cuvintele şi faptele celor care iubesc adevărul şi încearcă să-l pună în practică, prezentându-i pe cei mai serioşi şi mai smeriţi slujitori ai lui Hristos fie ca înşelaţi, fie ca înşelători. Misiunea lor este aceea de a interpreta greşit motivele oricărei fapte sincere şi nobile, de a răspândi insinuări şi de a trezi suspiciuni în minţile celor fără experienţă. Vor căuta să facă, pe orice cale posibilă, ca tot ce este curat şi drept să fie privit cu dezgust şi să fie considerat o înşelăciune.
Însă nimeni nu trebuie să se lase indus în eroare de ei. Se poate vedea cu uşurinţă ai cui copii sunt, al cui exemplu îl urmează şi a cui lucrare o fac. „Îi veţi cunoaşte după roadele lor” (Matei 7:16). Atitudinea lor se aseamănă cu a lui Satana, acest calomniator veninos, „pârâşul fraţilor noştri” (Apoc. 12:10).
Marele înşelător are mulţi agenţi care sunt gata să prezinte tot felul de erori pentru a prinde suflete în cursă – erezii adaptate diferitelor gusturi şi niveluri de înţelegere ale acelora pe care vrea să-i distrugă. Planul lui este să aducă în biserică persoane nesincere, cu inima neschimbată, care să încurajeze îndoiala şi necredinţa şi să le pună piedici celor care vor ca lucrarea lui Dumnezeu să se dezvolte şi care doresc să crească împreună cu ea. Multe persoane care nu au o credinţă adevărată în Dumnezeu şi în Cuvântul Său aderă la unele principii ale adevărului şi trec drept creştini; li se oferă astfel posibilitatea să-şi introducă erorile în biserică, prezentându-le ca doctrine ale Scripturii.
Afirmaţia că nu este deloc important ce cred oamenii este una dintre înşelăciunile lui Satana care are cel mai mare succes. El ştie că, atunci când este acceptat cu iubire, adevărul sfinţeşte sufletul. De aceea el caută continuu să-l înlocuiască prin teorii false şi minciuni şi printr-o altă evanghelie. De la început, slujitorii lui Dumnezeu au luptat împotriva învăţătorilor falşi, nu numai pentru că aceştia erau oameni depravaţi, ci pentru că inoculau erezii fatale pentru suflet. Ilie, Ieremia, Pavel – toţi s-au opus categoric şi fără teamă celor care-i îndepărtau pe oameni de la Cuvântul lui Dumnezeu. Vederi liberale precum aceea că nu este atât de important să ai o credinţă corectă nu au fost acceptate de aceşti sfinţi apărători ai adevărului.
Interpretările vagi şi fanteziste ale Scripturii, precum şi teoriile contradictorii din lumea creştină sunt opera marelui nostru adversar, fiind menite să provoace confuzie în mintea oamenilor, astfel încât aceştia să nu discearnă adevărul. Discordia care există între bisericile creştine se datorează în mare măsură faptului că Scriptura a fost denaturată cu intenţia de a aduce argumente în sprijinul vreunei teorii preferate. În loc să studieze Cuvântul lui Dumnezeu cu atenţie şi cu o inimă umilită, pentru a ajunge să cunoască voinţa Sa, mulţi caută numai să descopere ceva ciudat sau original.
Pentru a susţine doctrine eronate sau practici necreştine, unii se concentrează asupra unor pasaje din Scriptură scoase din context, citând doar jumătate dintr-un verset pentru a-şi dovedi punctul de vedere, cu toate că restul versetului indică un înţeles total opus. Vicleni ca nişte şerpi, unii se ascund în spatele unor declaraţii fără legătură între ele, interpretate în aşa fel încât să se potrivească dorinţelor lor nesfinte. Astfel, mulţi denaturează în mod intenţionat Cuvântul lui Dumnezeu. Alţii, care au o imaginaţie bogată, iau numerele şi simbolurile din Biblie, le interpretează pentru a se potrivi fanteziei lor şi, neţinând seama de dovezile Scripturii, care este propriul ei interpret, prezintă aceste ciudăţenii ca fiind învăţăturile Bibliei.
Ori de câte ori pornim în studiul Scripturii fără o atitudine de rugăciune şi de umilinţă şi fără dispoziţia de a ne lăsa învăţaţi, atât cele mai simple şi mai clare pasaje, cât şi cele mai dificile vor fi greşit interpretate. Liderii romano-catolici aleg acele părţi din Scriptură care slujesc cel mai bine scopurilor lor, le interpretează cum le convine lor şi apoi le prezintă oamenilor, interzicându-le în acelaşi timp acestora privilegiul de a studia Biblia şi de a înţelege personal adevărurile ei sfinte. Biblia trebuie dată oamenilor întreagă, exact aşa cum este scrisă. Ar fi mai bine pentru ei să nu cunoască deloc Biblia decât să primească învăţăturile Scripturilor atât de fals interpretate.
Biblia a fost concepută ca un ghid pentru toţi cei care doresc să cunoască voia Creatorului lor. Dumnezeu le-a dat oamenilor cuvântul sigur al profeţiei. Îngerii şi Hristos Însuşi au venit să le descopere lui Daniel şi lui Ioan lucrurile care urmau „să se întâmple în curând” (Apocalipsa 1:1). Elementele importante care privesc mântuirea noastră n-au fost lăsate învăluite în mister şi n-au fost prezentate într-un fel care să-l încurce şi să-l inducă în eroare pe cel ce caută adevărul cu sinceritate. Domnul a spus prin profetul Habacuc: „Scrie prorocia şi sap-o pe table, ca să se poată citi uşor!” (Habacuc 2:2). Cuvântul lui Dumnezeu este clar pentru toţi cei care îl studiază cu rugăciune. Orice suflet cu adevărat sincer va descoperi lumina adevărului. „Lumina este semănată pentru cel neprihănit” (Psalmii 97:11). Nicio biserică nu poate înainta în sfinţenie dacă membrii ei nu caută cu seriozitate adevărul ca pe o comoară ascunsă.
Prin lozinca „Liberalism!” (atitudine a persoanelor cu vederi largi, de acceptare sau tolerare a diverselor opinii, indiferent dacă sunt sau nu în acord cu Biblia – n.red.), oamenii sunt orbiţi faţă de planurile adversarului lor, în timp ce el depune încontinuu eforturi să şi le aducă la îndeplinire. Când Satana reuşeşte să înlocuiască Biblia cu speculaţii omeneşti, Legea lui Dumnezeu este dată la o parte, iar bisericile ajung sub sclavia păcatului, deşi pretind că sunt libere.
Pentru mulţi, cercetările ştiinţifice au devenit un blestem. Dumnezeu a permis ca, prin descoperirile ştiinţei şi ale artei, asupra lumii să se reverse un potop de lumină. Însă chiar şi cele mai strălucite minţi, dacă nu sunt ghidate în cercetările lor de Cuvântul lui Dumnezeu, se rătăcesc în încercarea de a cerceta relaţiile dintre ştiinţă şi revelaţie.
Cunoaşterea umană, atât în ce priveşte lucrurile spirituale, cât şi pe cele materiale, este parţială şi imperfectă. De aceea mulţi oameni de ştiinţă nu-şi pot armoniza concepţiile ştiinţifice cu declaraţiile Scripturii. Mulţi acceptă simple teorii şi speculaţii ca fapte ştiinţifice şi consideră că trebuie să testeze Cuvântul lui Dumnezeu prin teoriile „ştiinţei, pe nedrept numite astfel” (1 Timotei 6:20). Pentru că, în înţelegerea lor limitată, nu-L pot explica pe Creator şi lucrările Sale prin legi naturale, ei consideră că istoria biblică nu este veridică. Cei care se îndoiesc de autenticitatea Vechiului şi Noului Testament fac de multe ori un pas mai departe şi se îndoiesc de însăşi existenţa lui Dumnezeu şi îi atribuie naturii o putere infinită. Renunţând la ancora lor, plutesc în derivă în jurul stâncilor necredinţei.
Mulţi se îndepărtează astfel de credinţă şi sunt înşelaţi de Diavolul. Oamenii încearcă să fie mai înţelepţi decât Creatorul lor. Filosofia omenească încearcă să cerceteze şi să explice mistere care nu vor fi dezvăluite niciodată. Dacă oamenii ar studia şi ar înţelege ceea ce Dumnezeu le-a permis să cunoască despre El şi planurile Sale, ar ajunge să aibă o viziune atât de măreaţă despre slava, maiestatea şi puterea lui Iehova, încât şi-ar da seama de propria lor nimicnicie şi ar fi mulţumiţi cu ceea ce le-a fost descoperit lor şi copiilor lor.
Capodopera înşelăciunilor lui Satana este să-i facă pe oameni să emită continuu diverse ipoteze cu privire la lucrurile pe care Dumnezeu nu le-a revelat şi pe care nu intenţionează ca noi să le înţelegem. În felul acesta şi-a pierdut Lucifer locul din ceruri. El era nemulţumit de faptul că nu-i fuseseră dezvăluite toate tainele planurilor lui Dumnezeu, ignorând complet ceea ce-i fusese descoperit cu privire la rolul şi poziţia lui înaltă. Trezind aceeaşi nemulţumire şi în îngerii aflaţi sub conducerea lui, le-a cauzat şi lor căderea. Acum, el caută să le insufle oamenilor acelaşi spirit şi să-i facă şi pe ei să neglijeze poruncile directe ale lui Dumnezeu.
Cei care nu sunt dispuşi să accepte adevărurile clare şi tăioase ale Bibliei caută permanent povestiri plăcute pentru a-şi linişti conştiinţa. Cu cât doctrinele sunt mai puţin spirituale şi cer mai puţină abnegaţie şi umilinţă, cu atât le acceptă mai uşor. Astfel de persoane îşi degradează puterile intelectuale în dorinţa de a-şi satisface plăcerile. Fiind prea înţelepţi, în opinia lor, pentru a cerceta Scripturile cu umilinţă şi pentru a se ruga insistent pentru călăuzire divină, nu au niciun scut împotriva amăgirii. Satana este gata să satisfacă dorinţa inimii, punând falsul în locul adevărului. În felul acesta şi-a câştigat papalitatea puterea asupra minţii oamenilor. Iar prin faptul că resping adevărul, deoarece el implică o cruce, protestanţii urmează aceeaşi cale. Toţi cei care neglijează Cuvântul lui Dumnezeu, căutând o cale convenabilă de a nu fi în contradicţie cu lumea, vor ajunge să primească „erezii nimicitoare” drept adevăr (2 Petru 2:1). Respingând în mod deliberat adevărul, vor accepta toate ereziile imaginabile. În timp ce privesc cu oroare o înşelăciune, vor admite cu uşurinţă o alta. Apostolul Pavel, vorbind despre cei care „n-au primit dragostea adevărului ca să fie mântuiţi”, declară: „Din această pricină, Dumnezeu le trimite o lucrare de rătăcire, ca să creadă o minciună, pentru ca toţi cei ce n-au crezut adevărul, ci au găsit plăcere în nelegiuire, să fie osândiţi” (2 Tesaloniceni 2:10-12). Având o astfel de avertizare, este de datoria noastră să fim atenţi la doctrinele cu care suntem de acord.
Printre mijloacele cele mai eficiente ale marelui amăgitor se numără ideile şi minunile înşelătoare ale spiritismului. Deghizat în înger de lumină, Satana îşi întinde capcanele acolo unde ne aşteptăm cel mai puţin. Dacă ar studia Cartea lui Dumnezeu cu o atitudine de rugăciune insistentă pentru a o înţelege, oamenii n-ar fi lăsaţi în întuneric, ca să accepte doctrine false. Însă, respingând adevărul, ei cad pradă minciunii.
O altă erezie periculoasă este doctrina care neagă divinitatea lui Hristos, susţinând că El n-a existat înainte de venirea în această lume. Această teorie este admisă de un număr mare de persoane care îşi declară credinţa în Biblie, deşi ea contrazice în mod direct cele mai clare declaraţii ale Mântuitorului nostru cu privire la relaţia Sa cu Tatăl, caracterul Său divin şi preexistenţa Sa. Ea nu poate fi susţinută însă decât printr-o denaturare nefondată a Scripturilor, deoarece nu numai că scade, în ochii omului, valoarea răscumpărării pe care o oferă Iisus, ci şi subminează credinţa în Biblie ca revelaţie de la Dumnezeu. Aceasta o face şi mai periculoasă şi, totodată, mai greu de combătut. Dacă oamenii resping mărturia Scripturilor în legătură cu divinitatea lui Hristos, este inutil să mai discutăm cu ei, întrucât niciun argument, oricât de puternic, nu i-ar putea convinge. „Omul firesc nu primeşte lucrurile Duhului lui Dumnezeu, căci, pentru el, sunt o nebunie, şi nici nu le poate înţelege, pentru că trebuie judecate duhovniceşte” (1 Corinteni 2:14). Oricine susţine această eroare nu poate înţelege cu adevărat caracterul şi misiunea lui Hristos sau planul lui Dumnezeu pentru răscumpărarea omului.
Tot o eroare subtilă şi distrugătoare este şi credinţa, care se răspândeşte cu repeziciune, că Satana nu există ca persoană, că numele lui este folosit în Scriptură numai pentru a reprezenta gândurile şi dorinţele rele ale omului.
Concepţia, atât de des repetată de la amvoane, că revenirea lui Hristos reprezintă de fapt venirea Sa pentru fiecare om în parte, în momentul morţii, este un mijloc de a abate mintea oamenilor de la venirea Sa personală pe norii cerului. Satana spune astfel: „Iată-L în odăiţe ascunse” (vezi Matei 24:23-26) şi multe suflete s-au pierdut acceptând această înşelăciune.
Înţelepciunea lumii susţine că rugăciunea nu este esenţială. Oamenii de ştiinţă pretind că nu poate exista un răspuns real la rugăciune, că aceasta ar fi o încălcare a legilor naturii, o minune, iar minunile nu există. Universul, spun ei, este guvernat de legi fixe, şi Dumnezeu nu face nimic contrar acestor legi. Astfel, ei Îl reprezintă pe Dumnezeu ca fiind legat la mâini de propriile legi – ca şi când legile divine ar putea anula libertatea de acţiune a lui Dumnezeu. O astfel de teorie este contrară mărturiei Scripturilor. N-au fost făcute minuni de către Hristos şi apostolii Lui? Acelaşi Mântuitor milostiv este dispus şi astăzi să asculte rugăciunea credinţei ca şi atunci când a umblat vizibil printre oameni. Naturalul cooperează cu supranaturalul. Este o parte din planul lui Dumnezeu să ne ofere, ca răspuns la rugăciunea noastră plină de credinţă, ceea ce nu ne-ar fi dat dacă nu am fi cerut.
Nenumărate sunt doctrinele eronate şi ideile stranii care s-au răspândit în bisericile creştine. Este imposibil să evaluăm consecinţele negative ale înlăturării uneia dintre pietrele de hotar fixate de Cuvântul lui Dumnezeu. Puţini dintre cei care se aventurează să facă acest lucru se opresc doar la respingerea unui singur adevăr. Majoritatea continuă să renunţe la principiile adevărului, unul după altul, până când devin nişte necredincioşi.
Erorile teologiei populare au condus la scepticism multe suflete care, altfel, ar fi crezut în Scriptură. Unora s-ar putea să le fie imposibil să accepte doctrine care le lezează simţul de dreptate, de milă şi de bunătate şi, întrucât acestea le sunt prezentate ca învăţături ale Bibliei, refuză să accepte Scriptura drept Cuvântul lui Dumnezeu.
Acesta este scopul pe care îl urmăreşte Satana. Nu-şi doreşte nimic mai mult decât să distrugă încrederea în Dumnezeu şi în Cuvântul Său. Stă în fruntea marii armate de sceptici şi lucrează din răsputeri pentru ca, prin înşelăciune, să-i facă pe oameni să intre în rândurile lui. Este la modă să te îndoieşti. Foarte mulţi oameni privesc Cuvântul lui Dumnezeu cu neîncredere din acelaşi motiv din care au manifestat această atitudine şi faţă de Autorul lui – pentru că mustră şi condamnă păcatul. Cei care nu sunt dispuşi să se conformeze cerinţelor Scripturii se străduiesc să-i distrugă autoritatea. Citesc Biblia sau ascultă principiile ei prezentate de la amvoane numai pentru a găsi greşeli în Scriptură sau în predică. Nu puţini ajung necredincioşi în încercarea de a justifica faptul că îşi neglijează obligaţia. Alţii, care ţin prea mult la confortul personal pentru a-şi sacrifica eul, adoptă o atitudine sceptică din mândrie şi nepăsare, căutând să-şi câştige reputaţia că au o înţelepciune superioară, prin criticarea Bibliei. Există multe lucruri pe care mintea umană limitată, neiluminată de înţelepciunea divină, nu le poate înţelege şi, astfel, aceştia găsesc ocazia să critice. Sunt mulţi care par să considere că este o virtute să stea de partea necredinţei şi a scepticismului. Însă, sub aparenţa inocenţei, se află încredere în sine şi mândrie. Pentru mulţi este o adevărată plăcere să găsească în Scripturi ceva care să creeze confuzie în mintea celorlalţi. Unii, la început, critică şi apără poziţia greşită numai de dragul contrazicerii. Ei nu-şi dau seama că, în felul acesta, cad în cursa păsărarului. După ce şi-au exprimat deschis necredinţa, consideră că trebuie să-şi menţină poziţia. Astfel, se alătură celor nelegiuiţi şi îşi închid singuri porţile Paradisului.
Dumnezeu a dat în Cuvântul Său suficiente dovezi despre caracterul lui divin. Marile adevăruri care privesc răscumpărarea noastră sunt prezentate clar. Cu ajutorul Duhului Sfânt, care este promis tuturor celor care le caută cu sinceritate, orice om poate înţelege singur aceste adevăruri. Dumnezeu le-a dăruit oamenilor o temelie tare pe care să-şi sprijine credinţa.
Totuşi, mintea limitată a omului nu este capabilă să înţeleagă pe deplin planurile Celui Infinit. Niciodată nu vom putea să-L descoperim pe Dumnezeu prin intermediul cercetării. Nu trebuie să încercăm să ridicăm, cu încumetare, cortina în spatele căreia El Îşi ascunde maiestatea. Apostolul exclamă: „Cât de nepătrunse sunt judecăţile Lui şi cât de neînţelese sunt căile Lui!” (Romani 11:33). Din modul în care Se poartă cu noi şi din motivele care Îl animă, putem însă înţelege suficient de mult încât să discernem iubirea şi îndurarea Sa fără margini, unite cu puterea Sa infinită. Tatăl nostru din ceruri a planificat totul cu înţelepciune şi dreptate, de aceea noi nu trebuie să fim nemulţumiţi şi neîncrezători, ci să ne plecăm în supunere şi venerare. El ne va descoperi din planurile Sale atât cât este spre binele nostru să cunoaştem; dincolo de aceasta, trebuie să ne încredem în mâna Sa atotputernică şi în inima Sa plină de iubire.
Deşi ne-a dat dovezi suficiente pentru credinţă, Dumnezeu nu va îndepărta niciodată toate pretextele pentru necredinţă. Toţi cei care caută cârlige de care să-şi agaţe îndoielile le vor găsi. Iar cei care, până când nu vor fi îndepărtate toate obiecţiile şi toate motivele de îndoială, refuză să accepte şi să se supună Cuvântului lui Dumnezeu nu vor ajunge niciodată la lumină.
Neîncrederea în Dumnezeu este consecinţa naturală a unei inimi neschimbate, care este într-o permanentă stare de duşmănie faţă de El. Credinţa însă este inspirată de Duhul Sfânt şi va înflori numai atunci când este cultivată. Nimeni nu poate avea o credinţă puternică fără un efort susţinut. Necredinţa se întăreşte pe măsură ce este încurajată. Dacă oamenii, în loc să insiste asupra dovezilor pe care Dumnezeu le-a dat pentru a le susţine credinţa, îşi permit să se îndoiască şi să caute nod în papură, vor constata că îndoielile pe care le au devin mai puternice.
Cei care au dubii în privinţa promisiunilor lui Dumnezeu şi nu au încredere în asigurarea harului Său nu Îi fac cinste. Influenţa lor, în loc să-i atragă pe alţii la Hristos, tinde să-i îndepărteze de El. Ei sunt nişte pomi neroditori, care îşi întind ramurile întunecate pretutindeni, blocând lumina soarelui, nepermiţând altor plante să beneficieze de ea şi făcându-le să se veştejească şi să moară sub umbra lor rece. Lucrarea de-o viaţă a acestor oameni se va dovedi a fi o mărturie veşnică împotriva lor. Ei seamănă seminţele îndoielii şi ale scepticismului, iar acestea vor produce o recoltă sigură.
Pentru cei care doresc în mod sincer să se elibereze de îndoieli, există o singură cale. În loc să oscileze şi să caute greşeli în ceea ce nu înţeleg, să cerceteze lumina care străluceşte deja asupra lor şi vor primi mai multă lumină. Să împlinească toate lucrurile pe care le-au înţeles şi vor fi capabili să le înţeleagă şi să le împlinească şi pe cele de care se îndoiesc acum.
Prinţul răului poate să prezinte o contrafacere atât de asemănătoare cu adevărul încât să-i înşele pe cei care sunt gata să se lase înşelaţi, care doresc să evite sacrificiul cerut de adevăr, dar, în acelaşi timp, lui Satana îi este imposibil să ţină sub puterea lui un suflet care doreşte cu sinceritate, cu orice preţ, să cunoască adevărul. Hristos este Adevărul şi „Lumina care luminează pe orice om venind în lume” (Ioan 1:9). Duhul Sfânt a fost trimis să-i îndrume pe oameni în tot adevărul. Însuşi Fiul lui Dumnezeu, cu autoritatea Sa, îndemna: „Căutaţi şi veţi găsi!” „Dacă vrea cineva să facă voia Lui, va ajunge să cunoască dacă învăţătura este de la Dumnezeu” (Matei 7:7; Ioan 7:17).
Urmaşii lui Hristos cunosc prea puţin despre comploturile pe care Satana şi îngerii lui le urzesc împotriva lor. Însă Acela care locuieşte în ceruri va dirija toate aceste uneltiri pentru a-Şi îndeplini planurile neştiute. Dumnezeu permite ca poporul Său să fie supus încercării de foc a ispitei nu pentru că Îi face plăcere nenorocirea şi suferinţa lui, ci pentru că acest proces este esenţial pentru biruinţa finală. El n-ar putea, conform cu slava Sa, să-i ferească de ispită pe cei credincioşi, deoarece scopul încercării este să-i pregătească să reziste tuturor ademenirilor răului.
Nici oamenii nelegiuiţi, nici demonii nu-L pot împiedica pe Dumnezeu în acţiunile Sale şi nu-L pot separa de copiii Săi, dacă ei îşi mărturisesc păcatele şi, cu inimi supuse şi pocăite, renunţă la ele, cerându-I, în credinţă, să-Şi împlinească promisiunile. Oricărei ispite, oricărei influenţe rele, fie pe faţă, fie în ascuns, i se poate rezista cu succes nu „«prin putere, nici prin tărie, ci prin Duhul Meu», zice Domnul oştirilor” (Zaharia 4:6).
„Ochii Domnului sunt peste cei neprihăniţi şi urechile Lui iau aminte la rugăciunile lor… Şi cine vă va face rău, dacă sunteţi plini de râvnă pentru bine?” (1 Petru 3:12,13). Când Balaam, ademenit de perspectiva unei recompense bogate, a folosit descântece împotriva lui Israel şi, prin jertfe aduse Domnului, a căutat să invoce blestemul asupra poporului Său, Duhul lui Dumnezeu l-a împiedicat să rostească relele pe care dorea să le rostească şi l-a constrâns să exclame: „Cum să blestem eu pe cel ce nu-l blestemă Dumnezeu? Cum să defăimez eu pe cel pe care nu-l defăimează Domnul?… O, de aş muri de moartea celor neprihăniţi şi sfârşitul meu să fie ca al lor!” După ce a adus alte jertfe, profetul nesfânt a declarat: „Iată că am primit poruncă să binecuvântez. Da, El a binecuvântat şi eu nu pot întoarce. El nu vede nicio fărădelege în Iacov, nu vede nicio răutate în Israel. Domnul Dumnezeul lui este cu el, El este Împăratul lui, veselia lui… Descântecul nu poate face nimic împotriva lui Iacov, nici vrăjitoria împotriva lui Israel. Acum se poate spune despre Iacov şi Israel: «Ce lucruri mari a făcut Dumnezeu!»” Totuşi, altarele au fost ridicate pentru a treia oară şi Balaam a făcut o nouă încercare de a blestema. Însă de pe buzele îndărătnice ale profetului, Duhul lui Dumnezeu a proclamat prosperitatea aleşilor Săi şi a mustrat nesăbuinţa şi răutatea duşmanilor lor: „Binecuvântat să fie oricine te va binecuvânta şi blestemat să fie oricine te va blestema!” (Numeri 23:8,10,20,21,23; 24:9).
În acea perioadă, israeliţii Îi erau credincioşi lui Dumnezeu şi, cât timp continuau să asculte de Legea Sa, nicio putere de pe pământ sau din iad nu putea să-i biruiască. Însă cu toate că nu i-a fost permis să-i blesteme pe copiii lui Dumnezeu, Balaam a reuşit în cele din urmă să aducă blestemul asupra lor, ademenindu-i să păcătuiască. Încălcând poruncile Lui, s-au îndepărtat de Dumnezeu, iar El i-a lăsat să simtă puterea duşmanului lor.
Satana este pe deplin conştient că cel mai slab suflet care rămâne în Hristos este mult mai puternic decât oştile întunericului şi că, dacă ar acţiona făţiş, ar întâmpina o opoziţie categorică. De aceea caută să-i atragă pe soldaţii crucii departe de fortificaţia lor solidă, în timp ce el stă la pândă cu forţele lui, gata să-i distrugă pe toţi cei care se aventurează pe terenul lui. Nu putem fi în siguranţă decât dacă ne încredem în Dumnezeu şi ascultăm de toate poruncile Lui.
Nimeni nu este sigur, nici măcar o zi sau o oră, fără rugăciune. Să cerem de la Dumnezeu înţelepciune, ca să înţelegem Cuvântul Său. Aici sunt dezvăluite tertipurile ispititorului, precum şi mijloacele prin care putem să-i ţinem piept cu succes. Satana este expert în citarea Scripturii, dând propria lui interpretare pasajelor prin care speră să ne facă să ne poticnim. Trebuie să studiem Biblia cu inima smerită şi să nu pierdem niciodată din vedere faptul că suntem dependenţi de Dumnezeu. Deşi e necesar să ne păzim permanent de uneltirile lui Satana, ar trebui să ne rugăm continuu cu credinţă: „Şi nu ne duce în ispită” (Matei 6:13).