Încă de la începutul marii lupte din cer, scopul lui Satana a fost acela de a desfiinţa Legea lui Dumnezeu. Tocmai pentru a-şi atinge acest obiectiv s-a revoltat împotriva Creatorului şi, deşi a fost expulzat din cer, a continuat acelaşi război pe pământ. Scopul urmărit în mod constant a fost acela de a-i induce în eroare pe oameni şi a-i determina să calce Legea lui Dumnezeu. Fie că acest lucru se realizează prin respingerea Legii în întregime, fie prin eliminarea unuia dintre principiile ei, rezultatul va fi acelaşi în final. Omul care calcă „o singură poruncă” manifestă dispreţ faţă de toată Legea, iar influenţa şi exemplul lui sunt în direcţia neascultării. El „se face vinovat de toate” (Iacov 2:10).
Încercând să genereze dispreţ faţă de poruncile divine, Satana a falsificat doctrinele Bibliei şi, astfel, în credinţa a mii de oameni care pretind că se bazează pe Scriptură au fost strecurate erori. Ultimul mare conflict dintre adevăr şi eroare nu este decât faza finală a unei îndelungi controverse cu privire la Legea lui Dumnezeu. În această luptă urmează să intrăm – o luptă între legile oamenilor şi principiile lui Iehova, între religia Bibliei şi religia miturilor şi a tradiţiei.
Forţele care se vor uni împotriva adevărului şi a neprihănirii în acest conflict sunt deja active. Cuvântul sfânt al lui Dumnezeu, care ne-a fost transmis cu preţul atâtor suferinţe şi al sângelui curs, este prea puţin apreciat. Biblia este la dispoziţia tuturor, dar puţini sunt cei care o acceptă cu adevărat ca ghid pentru viaţă. Necredinţa predomină într-o măsură alarmantă, nu numai în lume, ci şi în biserică. Mulţi au ajuns să nege doctrinele care constituie stâlpii credinţei creştine. Marile adevăruri ale creaţiei, aşa cum sunt prezentate de scriitorii inspiraţi, căderea omului, ispăşirea, caracterul imuabil al Legii lui Dumnezeu, toate sunt practic respinse, fie în întregime, fie parţial, de o mare parte din lumea pretinsă creştină. Mii de oameni care se laudă cu înţelepciunea şi independenţa lor consideră că e o dovadă de slăbiciune să aibă încredere necondiţionată în Biblie. Ei cred că este o dovadă de superioritate şi cultură să găsească greşeli în Scriptură, să spiritualizeze şi să denatureze cele mai importante adevăruri ale ei. Mulţi predicatori le spun enoriaşilor şi mulţi profesori şi educatori îi învaţă pe elevii lor că Legea lui Dumnezeu a fost schimbată sau desfiinţată, iar cei care consideră că cerinţele ei sunt încă valabile şi trebuie respectate la literă sunt priviţi ca nemeritând altceva decât ironie şi desconsiderare.
Respingând adevărul, oamenii Îl resping pe Autorul lui. Călcând în picioare Legea lui Dumnezeu, ei neagă autoritatea Legiuitorului. A face un idol din doctrine şi teorii false este la fel de uşor ca a realiza un idol din lemn sau din piatră. Prezentând în mod fals trăsăturile lui Dumnezeu, Satana îi face pe oameni să înţeleagă greşit caracterul Său. În viaţa multora, idolul filosofiei ocupă locul datorat lui Iehova. În acelaşi timp, doar puţini I se închină viului Dumnezeu în modul arătat în Cuvântul Său, în Hristos şi în lumea creată. Mii de oameni divinizează natura, în timp ce Îl neagă pe Dumnezeul naturii. Deşi într-o formă diferită, idolatria există în lumea creştină contemporană în aceeaşi măsură în care exista în vechiul Israel din timpul lui Ilie. Dumnezeul multora dintre pretinşii înţelepţi, filosofi, poeţi, politicieni, ziarişti – dumnezeul cercurilor rafinate din multe colegii şi universităţi, chiar şi din unele instituţii teologice – este doar cu puţin mai bun decât Baal, zeul-soare al Feniciei.
Nicio eroare acceptată de lumea creştină nu loveşte cu mai multă impertinenţă în autoritatea Cerului, niciuna nu se opune mai direct principiilor raţiunii, niciuna nu este mai dăunătoare prin consecinţele ei decât doctrina modernă care câştigă rapid teren – şi anume că Legea lui Dumnezeu nu mai este obligatorie pentru oameni. Orice ţară îşi are legile ei, care cer respect şi supunere. Nicio formă de guvernământ nu poate exista fără ele. Aşadar despre Creatorul cerurilor şi al pământului se poate oare concepe că nu are nicio lege care să conducă fiinţele pe care le-a creat? Să presupunem că predicatori renumiţi ar afirma că legile care le conduc ţara şi le asigură cetăţenilor drepturile n-ar mai fi obligatorii, că ele restrâng libertăţile oamenilor şi de aceea n-ar trebui respectate. Cât timp ar fi toleraţi asemenea oameni la amvon? Dar oare a desconsidera legile statului şi ale poporului este mai grav decât a călca în picioare acele reguli divine care reprezintă baza tuturor formelor de conducere?
Am concepe mai degrabă ca ţările să-şi abroge legile şi să le permită cetăţenilor să facă ce le place, decât ca Guvernatorul universului să-Şi anuleze Legea şi să lase lumea fără nicio regulă care să-i condamne pe cei vinovaţi şi să le facă dreptate celor ascultători. Am vrea să ştim care sunt consecinţele anulării Legii lui Dumnezeu? Experimentul a fost făcut. Teribile au fost scenele petrecute în Franţa când ateismul a devenit puterea conducătoare. Atunci s-a demonstrat lumii că a înlătura restricţiile pe care le-a impus Dumnezeu înseamnă a accepta conducerea celui mai crud dintre tirani. Când standardul neprihănirii lui Dumnezeu este dat la o parte, se creează condiţiile ca prinţul răului să-şi instaureze puterea pe pământ.
Oriunde sunt respinse principiile divine, păcatul încetează să pară ceva rău şi neprihănirea nu mai este ceva de dorit. Cei care refuză să se supună conducerii lui Dumnezeu sunt cu totul nepregătiţi să se conducă pe ei înşişi. Prin ideile lor periculoase, este imprimată atitudinea de neascultare în inima copiilor şi a tinerilor care în mod natural nu suportă să fie controlaţi. Drept urmare, ia naştere o societate anarhică şi imorală. În timp ce iau în derâdere credulitatea celor care se supun cerinţelor lui Dumnezeu, masele acceptă, doritoare, amăgirile lui Satana. Dau frâu liber poftelor şi comit păcate care au atras pedepse divine asupra păgânilor.
Cei care îi învaţă pe oameni să nu ia prea în serios poruncile lui Dumnezeu seamănă neascultare şi vor culege tot neascultare. Dacă restricţiile impuse de Legea divină sunt eliminate în întregime, legile omeneşti vor fi în scurt timp ignorate. Deoarece Dumnezeu interzice practicile necinstite, lăcomia, minciuna şi înşelăciunea, oamenii sunt gata să calce în picioare principiile Sale, pentru că le consideră o piedică în calea prosperităţii lor pământeşti, dar consecinţele înlăturării acestor precepte sunt de aşa natură, încât ei nu le pot anticipa. Dacă legea n-ar fi obligatorie, ce motiv ar avea cineva să nu o încalce? Proprietatea oamenilor n-ar mai fi în siguranţă. Unele persoane ar dobândi bunurile semenilor lor prin violenţă, iar cel mai puternic ar deveni cel mai bogat. Viaţa însăşi n-ar fi respectată. Legământul căsătoriei n-ar mai fi o fortăreaţă sfântă pentru ocrotirea familiei. Cel care ar avea puterea, dacă ar vrea, ar lua nevasta aproapelui cu forţa. Porunca a cincea ar fi dată la o parte împreună cu a patra. Copiii nu s-ar da înapoi să le ia viaţa părinţilor, dacă prin aceasta şi-ar putea împlini vreo dorinţă a inimii lor pervertite. Lumea civilizată s-ar transforma într-o hoardă de hoţi şi asasini, iar pacea, liniştea şi fericirea ar dispărea de pe pământ.
Doctrina că oamenii sunt scutiţi de respectarea legilor lui Dumnezeu a slăbit deja puterea obligaţiei morale şi a deschis stăvilarele unui potop de nelegiuiri asupra lumii. Ignorarea legilor, risipa şi corupţia se năpustesc peste noi ca un val năucitor. Satana acţionează în cadrul familiilor. Steagul lui flutură chiar şi în casele aşa-zise creştine. În ele există invidie, bănuieli, ipocrizie, înstrăinare, rivalitate, ceartă, trădare a datoriilor sfinte, îngăduire a poftelor. Întregul sistem de principii şi doctrine religioase, care ar trebui să constituie temelia şi scheletul vieţii sociale, pare să fie un edificiu care se clatină, gata să se prăbuşească. Cei mai răi dintre criminali, când sunt pedepsiţi cu închisoarea, adesea devin obiectul atenţiei şi al darurilor, de parcă s-ar fi distins printr-un merit de invidiat. Se face mare publicitate în jurul persoanei şi a faptelor lor. Presa face publice amănunte revoltătoare ale viciului, iniţiindu-i astfel şi pe alţii în practicarea fraudei, a hoţiei şi a crimei, iar Satana jubilează datorită succesului planurilor lui diabolice. Patima nebunească a viciului, luarea fără motiv a vieţii, creşterea teribilă a exceselor şi relelor de orice fel şi în orice proporţie ar trebui să-i trezească pe toţi cei care se tem de Dumnezeu şi să-i facă să se întrebe ce se poate face pentru a opri valul răului.
Curţile de justiţie sunt corupte. Conducătorii sunt mânaţi de dorinţa după câştig şi de iubirea de plăceri senzuale. Excesele au întunecat facultăţile mintale ale multora, astfel încât Satana deţine controlul aproape total asupra lor. Judecătorii sunt corupţi, mituiţi, înşelaţi. Beţia şi petrecerile, patima, invidia şi necinstea sub toate formele se manifestă printre cei care aplică legile. „Dreptatea stă deoparte; adevărul s-a poticnit în piaţa de obşte şi neprihănirea nu poate să se apropie” (Isaia 59:14).
Răul generalizat şi întunericul spiritual care au domnit în timpul supremaţiei Romei au fost urmarea inevitabilă a interzicerii Scripturilor. Dar unde trebuie căutată cauza necredinţei larg răspândite, a respingerii Legii lui Dumnezeu şi a decăderii, într-o epocă de libertate religioasă, sub strălucirea deplină a luminii Evangheliei? Acum, pentru că nu mai poate ţine lumea sub stăpânirea lui prin interzicerea Scripturilor, Satana recurge la alte mijloace pentru a-şi atinge acelaşi scop. Distrugerea credinţei în Biblie serveşte scopului său la fel de bine ca distrugerea Bibliei însăşi. Prin introducerea ideii că Legea lui Dumnezeu nu este obligatorie, el îi determină la fel de eficient pe oameni să o calce de parcă nu i-ar cunoaşte deloc principiile. Acum, ca şi în secolele trecute, el acţionează prin intermediul bisericii pentru a-şi promova planurile. Organizaţiile religioase contemporane au refuzat să asculte adevărurile nepopulare prezentate clar în Scripturi şi, combătându-le, au adoptat interpretări şi atitudini care au răspândit la scară largă seminţele scepticismului. Rămânând devotate erorii papale a nemuririi naturale a sufletului şi a stării conştiente a omului după moarte, aceste instituţii au respins singura apărare împotriva amăgirilor spiritismului. Doctrina chinurilor veşnice i-a condus pe mulţi să nu creadă în Biblie. Când le sunt prezentate cerinţele poruncii a patra, oamenii constată că se porunceşte păzirea Sabatului în ziua a şaptea. Ca singură cale de a se elibera de o datorie pe care nu sunt dispuşi să o îndeplinească, mulţi predicatori populari declară că Legea lui Dumnezeu nu mai este obligatorie. Astfel, ei resping Legea şi, odată cu ea, şi Sabatul. Când reforma pentru păzirea Sabatului se va extinde, respingerea Legii divine va deveni aproape universală, cu scopul de a evita cerinţele poruncii a patra. Ideile promovate de conducătorii religioşi au creat condiţiile pentru necredinţă, spiritism şi neascultare de Legea sfântă a lui Dumnezeu, iar asupra acestor conducători stă o înfricoşătoare răspundere pentru ticăloşia care există în lumea creştină.
Totuşi aceşti oameni susţin că răspândirea rapidă a decăderii este cauzată în mare măsură de profanarea aşa-numitului „sabat creştin” şi că impunerea păzirii duminicii ar îmbunătăţi mult starea morală a societăţii. Acest argument este susţinut în special în America, unde doctrina adevăratului Sabat a fost predicată cel mai mult. Aici, mişcarea pentru temperanţă, una dintre cele mai proeminente şi mai importante reforme morale, este adesea asociată cu mişcarea pentru păzirea duminicii, iar apărătorii duminicii se prezintă ca acţionând în vederea promovării celor mai înalte interese ale societăţii. Cei care refuză să se alieze cu ei sunt declaraţi duşmani ai temperanţei şi ai reformei. Dar faptul că o mişcare care susţine o eroare este unită cu o acţiune bună în ea însăşi nu este un argument în favoarea erorii. Putem ascunde o otravă amestecând-o cu un aliment sănătos, dar otrava rămâne otravă. Ba mai mult, devine şi mai periculoasă, întrucât este mult mai probabil să fie consumată de cineva fără să-şi dea seama. Una dintre stratagemele lui Satana este de a amesteca eroarea cu suficient adevăr pentru a o face plauzibilă. Conducătorii mişcării duminicale pot să susţină reforme de care oamenii au nevoie, principii care sunt în armonie cu Biblia, totuşi, dacă împreună cu ele se urmăreşte şi un obiectiv contrar Legii lui Dumnezeu, slujitorii Lui nu pot să se asocieze cu ei. Nimic nu-i poate îndreptăţi să dea la o parte poruncile lui Dumnezeu pentru a le înlocui cu cele ale oamenilor.
Satana îi va atrage pe oameni sub influenţa amăgirilor lui prin cele două mari erezii: nemurirea sufletului şi sfinţenia duminicii. În timp ce prima creează condiţiile propice spiritismului, a doua creează o legătură de simpatie cu Roma. Protestanţii din Statele Unite vor fi primii care îşi vor întinde braţele peste prăpastie ca să prindă mâna spiritismului. De asemenea, ei vor trece peste abis pentru a da mâna cu puterea Romei şi, sub influenţa acestei triple alianţe, această ţară va merge pe urmele Romei, călcând în picioare libertatea de conştiinţă.
Deoarece imită foarte bine pretinsul creştinism contemporan, spiritismul are putere mai mare să inducă în eroare şi să prindă în cursă. Conform gândirii moderne, şi Satana s-a convertit. El va apărea sub forma unui înger de lumină. Prin intermediul spiritismului, se vor face minuni, bolnavi vor fi vindecaţi şi multe fapte miraculoase de necontestat vor fi aduse la îndeplinire. Pentru că spiritele vor pretinde că ele cred în Biblie şi vor manifesta respect pentru instituţiile bisericii, lucrarea lor va fi acceptată drept o manifestare a puterii divine.
În prezent, linia de demarcaţie între pretinşii creştini şi necredincioşi abia se mai distinge. Membrii bisericii iubesc ce iubeşte lumea şi sunt gata să se asocieze cu ea, iar Satana este hotărât să-i unească într-un corp comun şi să-şi consolideze astfel cauza, ducându-i pe toţi în tabăra spiritismului. Adepţii papalităţii, care se laudă cu minuni ca semne certe ale adevăratei biserici, vor fi păcăliţi cu uşurinţă de această putere făcătoare de minuni. Protestanţii, care au renunţat la scutul adevărului, vor fi, de asemenea, păcăliţi. Catolicii, protestanţii şi oamenii secularizaţi vor accepta deopotrivă o formă de evlavie lipsită de putere şi vor vedea în această unire o mare mişcare pentru convertirea lumii şi inaugurarea mult aşteptatului Mileniu.
Prin spiritism, Satana apare ca binefăcător al omenirii, vindecând boli şi pretinzând că aduce un sistem nou şi mai înalt de credinţă religioasă, dar, în acelaşi timp, nu face altceva decât să distrugă. Ispitele lui conduc masele spre dezastru. Excesele subminează raţiunea, apoi urmează satisfacerea fără rezerve a poftelor, lupte şi vărsări de sânge. Satana este încântat de război, deoarece aşa trezeşte patimile cele mai rele ale sufletului, apoi îşi distruge pentru totdeauna victimele cufundate în viciu şi sânge. Scopul lui este să provoace ţările să intre în război una cu alta, pentru că astfel poate să abată mintea oamenilor de la pregătirea necesară pentru a rezista în ziua lui Dumnezeu.
Satana acţionează şi prin intermediul naturii pentru a-şi strânge recolta de suflete nepregătite. El a studiat secretele laboratoarelor naturii şi îşi foloseşte toată puterea pentru a controla elementele naturii, atât cât îi permite Dumnezeu. Când a fost lăsat să-l chinuie pe Iov, cât de repede au fost distruse turme, cirezi, robi, case, copii – nenorocirile venind una după alta. Dumnezeu este Cel care apără fiinţele pe care le-a creat şi le protejează de puterea distrugătorului. Dar lumea creştină a manifestat dispreţ faţă de Legea lui Iehova, aşa că Domnul va face exact ceea ce a spus că va face – Îşi va retrage binecuvântările de pe pământ şi grija ocrotitoare din dreptul celor care se revoltă împotriva Legii Sale şi care îi învaţă şi îi obligă şi pe alţii să facă la fel. Satana deţine controlul asupra tuturor celor pe care Dumnezeu nu-i păzeşte în mod deosebit. El îi va favoriza pe unii şi îi va face să prospere pentru a-şi urmări propriile planuri, dar, în acelaşi timp, va aduce necazuri asupra altora, făcându-i pe oameni să creadă că Dumnezeu îi face să sufere.
În timp ce se va prezenta înaintea oamenilor ca un mare medic care poate să le vindece toate bolile, Satana va aduce boală şi dezastru, până acolo încât oraşe dens populate vor ajunge în colaps. El acţionează şi în prezent. În accidente şi calamităţi pe mare şi pe uscat, în mari conflagraţii, în uragane violente şi cumplite furtuni cu grindină, în inundaţii, cicloane, valuri uriaşe şi cutremure, Satana îşi exercită puterea pretutindeni, în mii de forme. El distruge recolta gata coaptă şi aduce foametea şi suferinţa. Infectează aerul cu germeni fatali şi mii de oameni pier din cauza epidemiilor. Aceste nenorociri vor deveni din ce în ce mai frecvente şi mai puternice. Distrugerea va veni atât asupra oamenilor, cât şi a animalelor. „Ţara este tristă, sleită de puteri; locuitorii sunt mâhniţi şi tânjesc…, ţara a fost spurcată de locuitorii ei; ei călcau legile, nu ţineau poruncile şi rupeau legământul cel veşnic!” (Isaia 24:4,5).
Marele amăgitor îi va convinge pe oameni că cei care Îi slujesc lui Dumnezeu provoacă toate aceste rele. Exact oamenii care au provocat dizgraţia Cerului îi vor acuza de toate necazurile lor pe cei a căror ascultare de Legea lui Dumnezeu este o mustrare continuă pentru călcătorii ei. Se va spune că oamenii Îl insultă pe Dumnezeu prin călcarea sabatului duminical şi că acest păcat a adus calamităţile, care nu vor înceta până când nu se va impune cu stricteţe păzirea duminicii. De asemenea, se va spune că aceia care susţin cerinţele poruncii a patra, subminând astfel respectul faţă de duminică, sunt de fapt cei care aduc necazuri asupra semenilor, împiedicând reintrarea lor în graţia divină şi revenirea la prosperitatea materială. Astfel, acuzaţia adusă în vechime slujitorului lui Dumnezeu se va repeta din motive la fel de neîntemeiate: „Abia a zărit Ahab pe Ilie şi i-a zis: «Tu eşti acela care nenoroceşti pe Israel?» Ilie a răspuns: «Nu eu nenorocesc pe Israel, ci tu şi casa tatălui tău, fiindcă aţi părăsit poruncile Domnului şi v-aţi dus după baali»” (1 Regi 18:17,18). Când furia oamenilor va fi provocată prin acuzaţii false, aceştia se vor purta cu trimişii lui Dumnezeu aşa cum s-a purtat Israelul apostat cu Ilie.
Acea putere care face minuni şi care se manifestă prin spiritism îşi va exercita influenţa împotriva oamenilor care aleg să asculte de Dumnezeu mai mult decât de oameni. Prin intermediul diferitelor comunicări, spiritele vor susţine că Dumnezeu le-a trimis să-i convingă de greşeala lor pe cei care nu acceptă duminica, afirmând că legile ţării trebuie respectate ca Legea lui Dumnezeu. Ele vor deplânge marea răutate din lume şi vor susţine afirmaţiile învăţătorilor religioşi cum că starea morală decăzută este cauzată de profanarea duminicii. Mare va fi indignarea ce se va manifesta împotriva tuturor celor care refuză să accepte mărturia lor.
În acest conflict final, Satana va folosi cu poporul lui Dumnezeu aceeaşi metodă pe care a folosit-o la începutul marii lupte din cer. El pretindea că urmăreşte să promoveze stabilitatea guvernării divine, în timp ce, în secret, depunea toate eforturile pentru a provoca răsturnarea ei. Îi acuza pe îngerii loiali tocmai de acţiunile întreprinse de el. Aceeaşi modalitate de amăgire a marcat istoria Bisericii Catolice. Ea pretindea că acţionează ca reprezentant al Cerului, în timp ce căuta să se înalţe mai presus de Dumnezeu şi să-I schimbe Legea. Sub dominaţia Romei, cei care au suferit moartea pentru loialitatea lor faţă de Evanghelie au fost declaraţi răufăcători; au fost denunţaţi ca aliaţi ai lui Satana; s-au folosit toate mijloacele posibile pentru a-i discredita şi a-i face să apară în ochii oamenilor şi chiar în propriii lor ochi drept cei mai detestabili criminali. La fel va fi şi acum. În timp ce caută să-i distrugă pe cei care respectă Legea lui Dumnezeu, Satana va face în aşa fel încât ei să fie acuzaţi de călcarea legii civile şi să se creadă despre ei că Îl dezonorează pe Dumnezeu şi aduc pedepsele Lui asupra lumii.
Dumnezeu nu forţează niciodată voinţa sau conştiinţa, dar mijlocul la care recurge în mod constant Satana – pentru a dobândi controlul asupra celor pe care nu-i poate amăgi – este constrângerea prin acte de cruzime. El se străduieşte să domine conştiinţa şi să-şi asigure închinarea prin frică şi forţă. Pentru a-şi atinge acest scop, acţionează prin intermediul atât al autorităţilor religioase, cât şi al celor seculare, determinându-le să impună legi omeneşti care sfidează Legea lui Dumnezeu.
Cei care respectă Sabatul biblic vor fi declaraţi duşmani ai legii şi ordinii, care dau la o parte restricţiile morale ale societăţii, provocând anarhie şi decădere şi atrăgând pedepsele lui Dumnezeu asupra pământului. Scrupulozitatea lor în ce priveşte conştiinţa va fi considerată o dovadă de încăpăţânare şi dispreţ faţă de autoritate. Ei vor fi acuzaţi de lipsă de loialitate faţă de stat. Pastorii şi preoţii care neagă obligativitatea Legii divine vor prezenta de la amvoane datoria de a asculta de autorităţile civile, deoarece acestea sunt desemnate de Dumnezeu. În camere legislative şi în tribunale, păzitorii poruncilor vor fi greşit interpretaţi şi condamnaţi. Cuvintelor rostite de ei li se va da un înţeles fals şi motivelor lor li se va da cea mai nefavorabilă interpretare.
Deoarece resping argumentele biblice clare care apără Legea lui Dumnezeu, bisericile protestante vor dori să-i aducă la tăcere pe cei a căror credinţă nu o pot înfrânge cu Biblia. Deşi îşi închid ochii faţă de acest fapt, ele se îndreaptă în prezent într-o direcţie care va determina persecutarea celor care refuză în mod conştient să facă ceea ce face restul lumii creştine şi să recunoască sabatul papal.
Conducătorii bisericii şi ai statului se vor uni pentru a corupe, a convinge sau a constrânge toate categoriile de oameni să respecte duminica. Lipsa autorităţii divine pentru sfinţirea duminicii va fi înlocuită cu legi opresive. Corupţia politică distruge iubirea de dreptate şi respectul pentru adevăr. Chiar şi în America, ţara libertăţii, conducătorii şi legiuitorii, pentru a-şi asigura favoarea publică, vor ceda cererii populare de a fi dată o lege care să impună păzirea duminicii. Libertatea de conştiinţă, plătită cu un sacrificiu atât de mare, nu va mai fi respectată. În conflictul care va izbucni curând, vom vedea împlinirea cuvintelor profetului: „Şi balaurul, mâniat pe femeie, s-a dus să facă război cu rămăşiţa seminţei ei, care păzesc poruncile lui Dumnezeu şi ţin mărturia lui Iisus Hristos” (Apocalipsa 12:17).