„La Lege şi la mărturie! Căci, dacă nu vor vorbi aşa, nu vor mai răsări zorile pentru poporul acesta” (Isaia 8:20). Copiii lui Dumnezeu sunt îndrumaţi către Scriptură ca apărare împotriva influenţei învăţătorilor falşi şi a puterii amăgitoare a spiritelor întunericului. Satana foloseşte toate mijloacele posibile pentru a-i împiedica pe oameni să cunoască Biblia, deoarece declaraţiile ei clare demască minciunile lui. Ori de câte ori are loc o revigorare a lucrării lui Dumnezeu, el porneşte într-o acţiune şi mai intensă. În prezent, el depune toate eforturile pentru bătălia finală împotriva lui Hristos şi a urmaşilor Săi. Ultima mare înşelăciune se va desfăşura curând în faţa ochilor noştri, când antihristul va face minuni. Contrafacerea se va asemăna atât de mult cu adevărul, încât fără ajutorul Sfintelor Scripturi va fi imposibil să se facă deosebire între ele. Orice afirmaţie şi orice minune trebuie să fie verificate cu Biblia.
Cei care se străduiesc să respecte toate poruncile lui Dumnezeu vor întâmpina opoziţie şi batjocură şi vor rezista numai prin puterea lui Dumnezeu. Pentru a trece de încercarea care le stă în faţă, ei trebuie să înţeleagă voia lui Dumnezeu aşa cum este prezentată în Cuvântul Său. Îl pot cinsti numai dacă au o concepţie corectă despre caracterul, guvernarea şi planurile Sale şi dacă acţionează în armonie cu ele. Numai cei care şi-au fortificat mintea cu adevărurile Bibliei vor rezista în marele conflict final. Fiecare om va ajunge să-şi pună următoarea întrebare: „Să ascult mai mult de Dumnezeu decât de oameni?” Momentul când va trebui să luăm o decizie bate la uşă. Sunt picioarele noastre fixate pe stâncă, pe Cuvântul neschimbător al lui Dumnezeu? Suntem pregătiţi să apărăm cu fermitate poruncile lui Dumnezeu şi credinţa lui Iisus?
Înainte de răstignire, Mântuitorul le-a explicat ucenicilor că urma să fie omorât şi că va învia din mormânt, iar îngerii au fost de faţă pentru a imprima cuvintele Lui în mintea şi inima lor. Ucenicii însă aşteptau eliberarea de sub jugul roman şi nu puteau admite că Acela în care se concentraseră toate speranţele lor avea să sufere o moarte umilitoare. Cuvintele pe care trebuiau să şi le amintească le-au fost şterse din minte, iar când a venit, timpul încercării i-a surprins nepregătiţi. Moartea lui Iisus le-a spulberat complet speranţele, ca şi când El nu i-ar fi avertizat niciodată. Astfel, viitorul ne este descoperit în profeţii tot atât de clar cum le-a fost descoperit ucenicilor prin cuvintele Mântuitorului. Evenimentele legate de încheierea timpului de har, precum şi pregătirea necesară pentru acel timp de criză sunt prezentate clar. Oamenii însă înţeleg în măsură aşa de mică aceste adevăruri importante de parcă nu le-ar fi fost dezvăluite niciodată. Satana este atent să şteargă din mintea lor orice ar putea să „dea înţelepciunea care duce la mântuire” (2 Timotei 3:15), aşa că această criză finală îi va găsi nepregătiţi.
Când le trimite oamenilor avertizări atât de importante încât Biblia le prezintă ca fiind date de nişte îngeri sfinţi ce zboară prin mijlocul cerului, Dumnezeu îi cere fiecărei persoane înzestrate cu raţiune să acorde atenţie mesajului. Judecăţile înfricoşătoare pronunţate împotriva închinătorilor la fiară şi la chipul ei (Apocalipsa 14:9-11) ar trebui să-i determine pe toţi să studieze mai serios profeţiile pentru a afla ce înseamnă semnul fiarei şi cum pot evita primirea lui. Însă majoritatea oamenilor nu vor să audă adevărul şi preferă fabulaţii. Apostolul Pavel, referindu-se la timpul sfârşitului, declara: „Căci va veni vremea când oamenii nu vor putea să sufere învăţătura sănătoasă” (2 Timotei 4:3). Acel timp a venit. Oamenii nu doresc adevărul Bibliei pentru că el vine în conflict cu dorinţele inimii lor păcătoase, iar Satana le oferă minciunile pe care ei le îndrăgesc atât de mult.
Dar Dumnezeu va avea un popor pe pământ care va susţine Biblia, şi numai Biblia, ca standard al tuturor doctrinelor şi bază a tuturor reformelor. Părerile oamenilor educaţi, deducţiile ştiinţei, crezurile sau hotărârile conciliilor ecleziastice, tot atât de numeroase şi contradictorii ca bisericile pe care le reprezintă, glasul majorităţii – niciuna dintre acestea nu trebuie considerată o dovadă pro sau contra vreunui punct de credinţă. Înainte de a accepta orice doctrină sau regulă trebuie să cerem un clar „Aşa zice Domnul!” în sprijinul acesteia.
Satana se străduieşte continuu să reorienteze atenţia de la Dumnezeu la om. El îi determină pe oameni să-i privească pe episcopi, pe pastori, pe profesorii de teologie ca pe nişte îndrumători ai lor, în loc să cerceteze singuri Scripturile ca să afle care le este datoria. Apoi, stăpânind mintea acestor conducători, el poate influenţa masele după voia lui.
Când Hristos a venit pentru a face cunoscute cuvintele vieţii, oamenii de rând Îl ascultau cu bucurie. Mulţi, chiar dintre preoţi şi conducători, au crezut în El. Dar mai-marii preoţilor şi liderii naţiunii s-au hotărât să-I condamne şi să-I respingă învăţăturile. Deşi toate eforturile lor de a găsi acuzaţii la adresa Lui au fost fără succes, deşi au simţit influenţa puterii şi a înţelepciunii divine însoţind cuvintele Sale, s-au încătuşat în prejudecăţi. Au respins cea mai clară dovadă a mesianităţii Sale, ca nu cumva să fie constrânşi să devină ucenicii Lui. Aceşti adversari ai lui Iisus erau bărbaţii pe care oamenii fuseseră învăţaţi din copilărie să-i respecte, în faţa autorităţii cărora fuseseră obişnuiţi să se supună orbeşte. „Cum se face”, întreba poporul, „că mai-marii şi cărturarii noştri nu cred în Iisus? Nu L-ar primi aceşti oameni evlavioşi, dacă ar fi El Hristosul?” Influenţa unor asemenea conducători a determinat naţiunea iudaică să-L respingă pe Răscumpărătorul ei.
Mulţi care fac paradă cu marea lor evlavie manifestă acelaşi spirit care i-a influenţat pe acei preoţi şi conducători. Ei refuză să cerceteze Scripturile pentru a vedea care sunt adevărurile speciale pentru acest timp. Se laudă cu numărul, bogăţia şi popularitatea lor şi îi privesc cu dispreţ pe apărătorii adevărului, care sunt puţini la număr, săraci şi nepopulari, având pe deasupra şi o credinţă care-i separă de lume.
Hristos a prevăzut că atitudinea de arogare nejustificată a autorităţii, de care au dat dovadă cărturarii şi fariseii, nu va înceta odată cu împrăştierea iudeilor. El a văzut cu ochi profetici cum autoritatea omenească avea să fie înălţată cu scopul de a stăpâni conştiinţa, fapt ce a constituit un teribil blestem pentru biserica din toate perioadele istorice. Hristos i-a condamnat puternic pe cărturari şi pe farisei şi i-a avertizat pe oameni să nu-i urmeze pe aceşti conducători orbi, iar cuvintele Sale au fost consemnate în Biblie ca un avertisment pentru generaţiile următoare.
Biserica Romano-Catolică îi rezervă clerului dreptul de a interpreta Scripturile. Pe motivul că numai preoţii sunt competenţi să explice Cuvântul lui Dumnezeu, acesta le-a fost interzis oamenilor obişnuiţi. Deşi Reforma a făcut Scripturile accesibile tuturor oamenilor, acelaşi principiu susţinut de Roma împiedică mulţimile din bisericile protestante să cerceteze Biblia în mod personal. Oamenii sunt învăţaţi să accepte principiile Scripturii aşa cum sunt interpretate de biserică. Există mii de oameni care nu îndrăznesc să primească nimic contrar crezului lor sau învăţăturii stabilite de biserica lor, oricât de clar ar fi descoperit în Scriptură.
Cu toate că Biblia este plină de avertizări împotriva învăţătorilor falşi, mulţi sunt gata să-şi încredinţeze sufletul în mâinile clerului. Astăzi, există mii de pretinşi creştini care nu au niciun alt motiv pentru doctrinele pe care le cred decât că aşa au fost învăţaţi de liderii lor religioşi. Ei trec pe lângă învăţăturile Mântuitorului aproape fără să le observe, având o încredere oarbă în cuvintele pastorilor şi preoţilor. Dar sunt ei infailibili? Cum putem să ne lăsăm îndrumaţi de ei, dacă nu ştim din Cuvântul lui Dumnezeu că ei sunt purtători de lumină? Lipsa curajului moral de a înota contra curentului majoritar îi face pe mulţi să îi urmeze pe cei cu vaste cunoştinţe şi să nu cerceteze personal Scriptura, ajungând astfel legaţi fără speranţă în lanţurile erorii. Ei văd că adevărul pentru timpul acesta este prezentat în mod clar în Biblie şi simt puterea Duhului Sfânt care însoţeşte vestirea lui, totuşi îngăduie ca cei care aparţin clerului să-i îndepărteze de lumină. Deşi la nivelul raţiunii şi al conştiinţei sunt convinşi că Biblia are dreptate, aceste suflete înşelate nu îndrăznesc să gândească diferit de pastorul sau preotul lor, sacrificându-şi astfel propria judecată şi interesele veşnice în favoarea necredinţei, mândriei şi prejudecăţii altuia.
Multe sunt căile pe care acţionează Satana prin intermediul influenţei omeneşti pentru a-i înrobi pe oameni. El câştigă mii de adepţi prinzându-i cu funiile de mătase ale iubirii faţă de cei care sunt duşmani ai crucii lui Hristos. De orice natură ar fi această legătură – părintească, filială, conjugală sau socială –, rezultatul este acelaşi: adversarii adevărului îşi folosesc puterea pentru a subjuga conştiinţa, iar sufletele ţinute sub influenţa lor nu au destul curaj sau independenţă să dea curs propriilor convingeri în legătură cu datoria care le revine.
Adevărul şi slava lui Dumnezeu sunt inseparabile. Este imposibil ca, având Biblia la îndemână, să-L onorăm pe Dumnezeu prin păreri greşite. Mulţi susţin că nu are importanţă ce crede o persoană, atâta vreme cât viaţa ei este una corectă. Dar viaţa este modelată de credinţă. Dacă lumina şi adevărul sunt la dispoziţia noastră, dar noi neglijăm să folosim privilegiul de a le urma şi vedea, nu facem altceva decât să le respingem, alegând mai degrabă întunericul decât lumina.
„Multe căi i se par bune omului, dar, la urmă, duc la moarte” (Proverbele 16:25). Neştiinţa nu este o scuză pentru greşeli sau păcat când sunt asigurate toate ocaziile de a cunoaşte voia lui Dumnezeu. Un om călătoreşte şi ajunge la o răscruce de unde pornesc mai multe drumuri şi unde se află un indicator care arată încotro duce fiecare drum. Dacă el nu ţine cont de indicatoare şi porneşte pe un drum care i se pare bun, oricât de sincer ar fi va descoperi cel mai probabil că se află pe un drum greşit.
Dumnezeu ne-a dat Scriptura ca să-i studiem principiile şi să ştim ce anume cere El de la noi. Când învăţătorul Legii a venit la Iisus cu întrebarea: „Ce să fac ca să moştenesc viaţa veşnică?”, Mântuitorul l-a trimis la Scripturi, spunând: „Ce este scris în Lege? Cum citeşti în ea?” (Luca 10:25,26). Neştiinţa nu-l va scuza nici pe tânăr, nici pe bătrân şi nu-i va scuti de pedeapsa cuvenită pentru călcarea Legii lui Dumnezeu, deoarece Biblia, pe care o au la îndemână, prezintă cu claritate această Lege, cu toate principiile şi cerinţele ei. Nu este suficient să avem intenţii bune, să facem ceea ce credem că este corect sau ceea ce pastorul sau preotul ne spune că este corect. Deoarece în joc este mântuirea sufletului nostru, trebuie să cercetăm personal Scripturile. Oricât de puternice ne-ar fi convingerile, oricâtă încredere am avea că pastorul sau preotul ştie care este adevărul, nu acestea trebuie să fie baza siguranţei noastre. Avem o hartă care ne arată toate semnele indicatoare în călătoria către cer şi nu trebuie să bâjbâim.
Prima şi cea mai mare datorie a oricărei fiinţe raţionale este să afle adevărul din Scripturi, apoi să umble în lumină şi să-i încurajeze şi pe alţii să-i urmeze exemplul. Trebuie să studiem conştiincioşi Biblia în fiecare zi, insistând asupra fiecărei idei şi comparând verset cu verset. Întrucât va trebui să răspundem personal înaintea lui Dumnezeu, trebuie să ne formăm convingerile singuri, dar cu ajutor divin.
Adevărurile cel mai clar prezentate în Biblie au fost puse la îndoială şi învăluite în întuneric de către oameni culţi, care, dându-se mari înţelepţi, susţin că Scripturile au un înţeles mistic, ascuns, spiritual, care nu transpare din limbajul folosit. Aceste persoane sunt nişte învăţători falşi. Unora ca aceştia Iisus le-a spus: „Nu pricepeţi nici Scripturile, nici puterea lui Dumnezeu” (Marcu 12:24). Limbajul Bibliei trebuie să fie explicat conform sensului literal, în afară de cazul în care este folosit un simbol sau o figură de stil. Hristos a promis: „Dacă vrea cineva să facă voia Lui, va ajunge să cunoască… învăţătura” (Ioan 7:17). Dacă oamenii ar lua Biblia aşa cum este scrisă, dacă n-ar exista falşi învăţători, care să-i inducă în eroare şi să le încurce minţile, s-ar ajunge la nişte rezultate care le-ar produce bucurie îngerilor şi mii de oameni care acum rătăcesc printre atâtea erori ar fi aduşi în staulul lui Hristos.
Atunci când studiem Scripturile, trebuie să ne exercităm toate puterile minţii şi să ne punem la lucru gândirea ca să înţelegem, atât cât putem ca muritori, lucrurile profunde ale lui Dumnezeu. Totuşi nu trebuie să uităm că ascultarea şi supunerea ca ale unui copil constituie adevărata atitudine a celui care vrea să înveţe. Dificultăţile din Scriptură nu se pot rezolva niciodată prin aceleaşi metode folosite pentru a înţelege problemele filosofice. În studiul Bibliei nu trebuie să pornim cu acea încredere în sine cu care atât de mulţi păşesc în cercetările ştiinţifice, ci cu o dispoziţie de rugăciune, profund conştienţi de dependenţa noastră de Dumnezeu, şi cu o dorinţă sinceră de a cunoaşte voia Sa. Trebuie să fim umili şi dispuşi să învăţăm, pentru a dobândi cunoştinţe de la marele EU SUNT. Altfel, îngerii răi ne vor orbi atât de mult mintea şi ne vor împietri atât de mult inima, încât adevărul nu ne va mai impresiona.
Multe părţi din Scriptură, pe care specialiştii în Biblie le consideră taine sau peste care trec declarându-le neimportante, sunt pline de lecţii şi de încurajări pentru cel care a învăţat în şcoala lui Hristos. Unul dintre motivele pentru care mulţi teologi nu au o înţelegere mai clară a Cuvântului lui Dumnezeu este că îşi închid ochii în faţa adevărurilor pe care nu doresc să le practice. Înţelegerea adevărului biblic nu depinde atât de mult de capacitatea intelectuală a celui care studiază, cât de sinceritatea scopului, de dorinţa arzătoare după neprihănire.
Biblia nu trebuie studiată niciodată fără rugăciune. Numai Duhul Sfânt ne poate face capabili să simţim importanţa acelor lucruri uşor de înţeles şi ne poate feri de denaturarea adevărurilor greu de înţeles. Îngerii cereşti au misiunea de a ne pregăti inima să înţeleagă Cuvântul lui Dumnezeu, astfel încât să fim încântaţi de frumuseţea lui, convinşi de avertizările lui, însufleţiţi şi încurajaţi de promisiunile lui. Trebuie să facem în aşa fel încât cererea psalmistului să fie şi a noastră: „Deschide-mi ochii ca să văd lucrurile minunate ale Legii Tale!” (Psalmii 119:18). Ispitele par adesea irezistibile pentru că, neglijând rugăciunea şi studiul Bibliei, cel ispitit nu poate să-şi aducă aminte cu uşurinţă promisiunile lui Dumnezeu şi să-l înfrunte pe Satana cu armele Scripturii. Dar îngerii sunt în jurul celor dispuşi să se lase învăţaţi în ce priveşte lucrurile divine şi, la nevoie, le vor aduce aminte exact acele adevăruri care le sunt necesare. Astfel, „când vrăjmaşul va năvăli ca un râu, Duhul Domnului îl va pune pe fugă” (Isaia 59:19).
Iisus le-a promis ucenicilor Săi: „Dar Mângâietorul, adică Duhul Sfânt, pe care-L va trimite Tatăl, în Numele Meu, vă va învăţa toate lucrurile şi vă va aduce aminte de tot ce v-am spus Eu” (Ioan 14:26). Învăţăturile lui Hristos trebuie să fie deja imprimate în minte pentru ca Duhul lui Dumnezeu să ni le reamintească în timp de pericol. „Strâng Cuvântul Tău în inima mea”, spunea David, „ca să nu păcătuiesc împotriva Ta” (Psalmii 119:11).
Toţi cei care ţin la interesele lor veşnice trebuie să fie puşi în gardă cu privire la invazia scepticismului. Vor fi atacaţi în special pilonii adevărului. Este imposibil să stai departe de ironiile, de raţionamentele false şi de ideile subtile şi otrăvitoare ale necredinţei moderne. Satana îşi adaptează ispitele pentru toate categoriile de oameni. Pe cei inculţi îi asaltează cu batjocură, iar pe cei educaţi îi întâmpină cu obiecţii ştiinţifice şi raţionamente filosofice, concepute în aşa fel încât să provoace neîncredere sau dispreţ la adresa Scripturilor. Chiar şi tinerii fără experienţă îşi permit să ridice semne de întrebare cu privire la principiile fundamentale ale creştinismului. Această necredinţă tinerească, aşa superficială cum e, îşi are influenţa ei. Mulţi sunt determinaţi astfel să ridiculizeze credinţa părinţilor lor şi să-L batjocorească pe Duhul harului (Evrei 10:29). Câte vieţi care promiteau să fie o onoare pentru Dumnezeu şi o binecuvântare pentru lume n-au fost astfel ruinate de suflul nociv al necredinţei! Toţi cei care se încred în deciziile înfumurate ale raţiunii umane şi care îşi imaginează că pot explica tainele divine şi pot ajunge la adevăr fără ajutorul înţelepciunii lui Dumnezeu sunt prinşi în capcana lui Satana.
Trăim în cea mai importantă perioadă a istoriei acestei lumi. Destinul oamenilor este gata să fie hotărât. Binele nostru viitor şi salvarea altor suflete depind de calea pe care o alegem acum. Avem nevoie de călăuzirea Duhului adevărului. Orice urmaş al lui Hristos trebuie să se întrebe cu seriozitate: „Doamne, ce vrei să fac?” (Faptele 9:6). Trebuie să ne umilim înaintea Domnului, cu post şi rugăciune, şi să medităm mult la Cuvântul Său, în special la scenele judecăţii. Trebuie să căutăm să avem acum o experienţă vie şi profundă în ce priveşte lucrurile care ţin de Dumnezeu. Nu avem nicio clipă de pierdut. Evenimente de o importanţă vitală se întâmplă în jurul nostru. Ne găsim pe terenul vrăjit al lui Satana. Nu dormiţi, străjeri ai lui Dumnezeu! Duşmanul vă pândeşte şi este gata în orice moment să sară asupra voastră şi să vă facă prada lui în cazul în care vă lăsaţi cuprinşi de nepăsare şi somnolenţă.
Mulţi au o imagine greşită despre adevărata lor stare înaintea lui Dumnezeu. Se felicită pentru faptele rele pe care nu le comit, dar uită să-şi amintească de faptele bune şi nobile pe care Dumnezeu le cere de la ei, dar pe care au neglijat să le facă. Nu este suficient să fie pomi în grădina lui Dumnezeu, ci trebuie să corespundă aşteptărilor Sale şi să aducă rod. El îi trage la răspundere pentru că n-au făcut tot binele pe care ar fi putut să-l facă prin harul Său, care i-ar fi întărit. În cărţile din ceruri, ei sunt trecuţi ca unii care fac umbră pământului degeaba. Totuşi nici cazul lor nu este cu totul lipsit de speranţă. Inima Iubirii îndelung răbdătoare încă mijloceşte pe lângă cei care au dispreţuit îndurarea lui Dumnezeu şi au abuzat de harul Său. „De aceea zice: «Deşteaptă-te, tu, care dormi, scoală-te din morţi şi Hristos te va lumina.» Luaţi seama deci să umblaţi cu băgare de seamă… Răscumpăraţi vremea, căci zilele sunt rele” (Efeseni 5:14-16).
Când va veni timpul de probă, se va descoperi cine sunt cei care au făcut din Cuvântul lui Dumnezeu regula lor de viaţă. Vara nu se observă nicio deosebire între brazi şi ceilalţi copaci, dar, când vine viscolul iernii, brazii rămân neschimbaţi, în timp ce ceilalţi copaci îşi pierd frunzele. Tot astfel, s-ar putea ca, acum, pretinşii creştini să nu se deosebească de creştinii adevăraţi, dar vine timpul când distincţia va fi clară. Să renască opoziţia, să domnească din nou fanatismul şi intoleranţa, să se aprindă persecuţia, şi atunci cei cu inima împărţită şi ipocriţii se vor clătina şi vor renunţa la credinţă, dar creştinul adevărat va sta tare ca o stâncă, credinţa lui va fi mai puternică, speranţa lui va fi mai strălucitoare decât în zilele de prosperitate.
Psalmistul spune: „Mă gândesc la învăţăturile Tale.” „Prin poruncile Tale mă fac mai priceput, deoarece urăsc orice cale a minciunii” (Psalmii 119:99,104).
„Ferice de omul care găseşte înţelepciunea.” „Căci el este ca un pom sădit lângă ape, care-şi întinde rădăcinile spre râu; nu se teme de căldură când vine, şi frunzişul lui rămâne verde. În anul secetei, nu se teme şi nu încetează să aducă rod” (Proverbele 3:13; Ieremia 17:8).