În zilele lui Isaia, cunoștința spirituală a omenirii era întunecată printr-o înțelegere greșită a lui Dumnezeu. Multă vreme, Satana căutase să-i determine pe oameni să privească la Creatorul lor ca la autorul păcatului, suferinței și morții. Aceia pe care-i amăgise astfel considerau că Dumnezeu este aspru și pretențios. Ei Îl priveau ca pe Unul care urmărea să acuze și se condamne, nevrând să-l primească pe păcătos atâta vreme cât avea o scuză legală să nu-l ajute. Legea dragostei, prin care este condus cerul, fusese greșit prezentată de arhiamăgitorul, ca o restrângere a fericirii oamenilor, ca un jug apăsător, de care ar trebui să fie bucuroși să scape. El spunea că perceptele ei nu puteau fi ascultate și că pedepsele pentru călcarea ei erau aplicate în mod arbitrar.
Pierzând din vedere caracterul adevărat al lui Iehova, israeliții nu aveau nicio scuză. Dumnezeu li se descoperise adeseori ca unul „îndurător și milostiv, îndelung răbdător și bogat în bunătate și credincioșie” (Psalmii 86:15). Când Israel era un copil, mărturisea El, „L-am iubit și am chemat pe fiul Meu din Egipt” (Osea 11:1).
Domnul procedase cu Israel plin de îndurare în eliberarea din robia egipteană și în timpul călătoriei către țara făgăduită. „În toate necazurile lor n-au fost fără ajutor și Îngerul care este înaintea Feței Lui i-a mântuit; El Însuși i-a răscumpărat, în dragostea și îndurarea Lui, și necurmat i-a sprijinit și i-a purtat în zilele din vechime” (Isaia 63:9).
„Voi merge Eu Însumi cu tine și-ți voi da odihnă” (Exodul 33:14) – a fost făgăduința dată în timpul călătoriei prin pustie. Această asigurare a fost însoțită de o descoperire minunată a caracterului lui Iehova, care l-a făcut în stare pe Moise să proclame înaintea întregului Israel bunătatea lui Dumnezeu și să-l îndrume cu privire la atributele Împăratului său nevăzut. „Și Domnul a trecut pe dinaintea lui și a strigat: «Domnul Dumnezeu este un Dumnezeu plin de îndurare și milostiv, încet la mânie, plin de bunătate și credincioșie, care Își ține dragostea până în mii de neamuri de oameni, iartă fărădelegea, răzvrătirea și păcatul, dar nu socotește pe cel vinovat drept nevinovat și pedepsește fărădelegea părinților în copii și copiii copiilor lor până la al treilea și al patrulea neam” (Exodul 34:6,7).
Moise și-a întemeiat rugăciunea lui minunată pentru viața copiilor lui Israel pe cunoașterea îndelungii răbdări a lui Iehova, a iubirii și a milei Sale infinite, atunci când, la hotarele Țării Făgăduinței, ei au refuzat să înainteze în ascultare de porunca Domnului. În culmea răzvrătirii lor, Domnul declarase: „De aceea, îl voi lovi cu ciumă și-l voi nimici!” şi îi propusese lui Moise să facă din urmașii lui „un neam mai mare și mai puternic decât ei” (Numeri 14:12). Dar prorocul a stăruit amintind providențele minunate și făgăduințele lui Dumnezeu pentru poporul ales. Apoi a adus argumentul cel mai puternic, a invocat dragostea lui Dumnezeu pentru omul căzut (vezi vers. 17-19).
Dumnezeu a răspuns cu îndurare: „Iert cum ai cerut.” După aceea i-a dat lui Moise, sub forma unei prorocii, o descoperire a planului Său cu privire la biruința finală a lui Israel. „Dar cât este de adevărat că Eu sunt viu”, a zis El, „slava Domnului va umple tot pământul” (vers. 20,21). Slava lui Dumnezeu, caracterul Său, bunătatea Sa plină de milă și de iubire duioasă – pe care Moise le solicitase în favoarea lui Israel – aveau să fie descoperite omenirii întregi. Și făgăduința aceasta a lui Iehova a fost făcută sigură încă o dată, a fost confirmată printr-un jurământ. Pe cât este de sigur că Dumnezeu trăiește și domnește, tot la fel de sigur este că vor fi recunoscute „printre neamuri slava Lui și printre toate popoarele, minunile Lui” (Psalmii 96:3).
Cu privire la împlinirea viitoare a acestei prorocii, Isaia îl auzise pe serafimul strălucitor cântând înaintea tronului: „Tot pământul este plin de mărirea Lui” (Isaia 6:3). Încrezător în siguranța acestor cuvinte, prorocul a declarat apoi cu îndrăzneală despre aceia care se plecau în fața chipurilor de lemn și de piatră: „Vor vedea slava Domnului, măreția Dumnezeului nostru” (Isaia 35:2).
Astăzi, prorocia aceasta își găsește o împlinire rapidă. Activităţile misionare ale bisericii lui Dumnezeu de pe pământ aduc rod bogat și, în curând, solia Evangheliei va fi fost vestită tuturor popoarelor.„Spre lauda harului Său”, bărbați și femei din orice neam, limbă și popor sunt primiți în Preaiubitul Său „ca să arate în veacurile viitoare nemărginita bogăție a harului Său, în bunătatea Lui față de noi în Hristos Isus” (Efeseni 1:6; 2:7). „Binecuvântat să fie Domnul, Dumnezeul lui Israel, singurul care face minuni! Binecuvântat să fie în veci slăvitul Lui Nume! Tot pământul să se umple de slava Lui! Amin! Amin!” (Psalmii
72:18,19)
În viziunea pe care Isaia a primit-o în curtea templului, i s-a dat o imagine clară a caracterului Dumnezeului lui Israel. „Cel Preaînalt, a cărui locuință este veșnică și al cărui Nume este sfânt”, i se arătase într-o măreție strălucită; cu toate acestea, prorocul a fost făcut să înțeleagă natura plină de milă a Domnului său. Acela care locuiește „în locuri înalte și în sfințenie” spune: „Eu... sunt cu omul zdrobit și smerit, ca să înviorez duhurile smerite și să îmbărbătez inimile zdrobite” (Isaia 57:15). Îngerul care avea menirea să atingă buzele lui Isaia, i-a adus solia: „Nelegiuirea ta este îndepărtată și păcatul tău este ispășit” (Isaia 6:7).
Privind la Dumnezeul său, prorocului, ca și lui Saul din Tars la poarta Damascului, i s-a dat nu numai o viziune a nevredniciei lui, ci inimii lui smerite i-a fost dată asigurarea iertării depline și fără plată și el s-a ridicat de acolo ca un om schimbat. El Îl văzuse pe Domnul lui. Primise o licărire a frumuseții caracterului dumnezeiesc. El a putut mărturisi despre transformarea care avusese loc pentru că privise la Acela care este Infinita Iubire. Aici i-a fost inspirată dorința arzătoare de a-l vedea pe Israelul rătăcitor liber de povara și de pedeapsa păcatului. „Ce pedepse noi să vă mai dea?” întreba prorocul. „Veniți totuși să ne judecăm, zice Domnul. De vor fi păcatele voastre cum e cârmâzul, se vor face albe ca zăpada; de vor fi roșii ca purpura, se vor face ca lâna. Spălați-vă deci și curățiți-vă! Luați dinaintea ochilor Mei faptele voastre rele pe care le-ați făcut! Încetați să mai faceți răul! Învățați-vă să faceți binele!” (Isaia 1:5,18,16,17).
Dumnezeul pe care ei pretindeau că-L slujesc, dar al cărui caracter îl înțeleseseră greșit, le-a fost prezentat ca marele Vindecător de boli spirituale. Ce importanță avea dacă tot capul era bolnav și toată inima suferea de moarte? Ce importanță avea dacă din tălpi până în creștet nu era nimic sănătos, ci numai răni, vânătăi și carne vie? (Isaia 1:6). Acela care mersese cu încăpățânare pe calea inimii lui putea găsi vindecare dacă se întorcea la Domnul. „I-am văzut căile”, zicea Domnul, „și totuși îl voi tămădui; îl voi călăuzi și-l voi mângâia... Pace, pace celui de departe și celui de aproape! – zice Domnul – Da, Eu îl voi tămădui!” (Isaia 57:18,19).
Prorocul L-a înălțat pe Dumnezeu drept Creator a toate. Solia lui către cetățile lui Iuda era: „Iată Dumnezeul vostru!” (Isaia 40:9). „Așa vorbește Domnul Dumnezeu, care a făcut cerurile și le-a întins, care a întins pământul și cele de pe el.” „Eu, Domnul, am făcut toate aceste lucruri.” „Eu întocmesc lumina și fac întunericul. Eu am făcut pământul și am făcut pe om pe el; Eu, cu mâinile Mele, am întins cerurile și am așezat toată oștirea lor” (Isaia 42:5; 44:24; 45:7,12). „«Cu cine Mă veți asemăna, ca să fiu deopotrivă cu el?» zice Cel Sfânt. «Ridicați-vă ochii în sus și priviți! Cine a făcut aceste lucruri? Cine a făcut să meargă după număr, în șir, oștirea lor? El le cheamă pe toate pe nume; așa de mare e puterea și tăria Lui, că una nu lipsește»” (Isaia 40:25,26).
Acelora care se temeau că nu vor fi primiți dacă se vor întoarce la Dumnezeu, prorocul le spunea: „Pentru ce zici tu, Iacove, pentru ce zici tu, Israele: «Soarta mea este ascunsă înaintea Domnului și dreptatea mea este trecută cu vederea înaintea Dumnezeului meu»? Nu știi? N-ai auzit? Dumnezeul cel veșnic, Domnul a făcut marginile pământului. El nu obosește, nici nu ostenește; priceperea Lui nu poate fi pătrunsă. El dă tărie celui obosit și mărește puterea celui ce cade în leșin. Flăcăii obosesc și ostenesc, chiar tinerii se clatină, dar cei ce se încred în Domnul își înnoiesc puterea; ei zboară ca vulturii; aleargă și nu obosesc, umblă și nu ostenesc” (vers. 27-31).
Inima Infinitei Iubiri tânjește după aceia care își simt neputința de a se elibera de cursele lui Satana și Se oferă cu bunătate să le dea puterea de a trăi pentru El. „Nu te teme”, îi îndeamnă El. „Nu te teme, căci Eu sunt cu tine, nu te uita cu îngrijorare, căci Eu sunt Dumnezeul tău; Eu te întăresc, tot Eu îți vin în ajutor. Eu te sprijin cu dreapta Mea biruitoare. Căci Eu sunt Domnul, Dumnezeul tău, care te iau de mâna dreaptă și-ți zic: Nu te teme de nimic, Eu îți vin în ajutor! Nu te teme de nimic, viermele lui Iacov și rămășiță slabă a lui Israel, căci Eu îți vin în ajutor – zice Domnul – și Sfântul lui Israel este Mântuitorul tău” (Isaia 41:10,13,14).
Locuitorii lui Iuda erau cu toții nevrednici, dar Dumnezeu nu i-a părăsit. Prin ei, Numele Lui urma să fie înălțat între neamuri. Mulți oameni care nu cunoșteau atributele Sale aveau să privească totuși slava caracterului divin. Tocmai cu scopul de a clarifica planurile Lui pline de milă a continuat să-i trimită pe slujitorii Săi proroci cu solia: „Întoarceți-vă fiecare de la calea voastră cea rea” (Ieremia 25:5). „Din pricina Numelui Meu”, zicea El prin prorocul Isaia, „sunt îndelung răbdător, pentru slava Mea Mă opresc față de tine, ca să nu te nimicesc. Din dragoste pentru Mine, din dragoste pentru Mine vreau să lucrez! Căci cum ar putea fi hulit Numele Meu? Nu voi da altuia slava Mea” (Isaia 48:9,11).
Chemarea la pocăință a răsunat cu o claritate neîndoielnică și toți au fost invitați să se întoarcă. „Căutați pe Domnul câtă vreme se poate găsi”, se ruga prorocul, „chemați-L câtă vreme este aproape. Să se lase cel rău de calea lui și omul nelegiuit să se lase de gândurile lui, să se întoarcă la Domnul, care va avea milă de el, la Dumnezeul nostru care nu obosește iertând” (Isaia 55:6,7).
Cititorule, ți-ai ales și tu propria cale? Ai rătăcit departe de Dumnezeu? Ai căutat se te desfeţi cu roadele neascultării, numai ca să le simți cum se transformă în cenuşă pe buzele tale? Și acum, când planurile vieții sunt zădărnicite şi speranţele tale au murit, stai singur și pustiit? Glasul acela care atâta vreme a vorbit inimii tale, dar pe care nu l-ai ascultat, revine clar și distinct: „Sculați-vă și plecați, căci aici nu este odihnă pentru voi, căci, din pricina spurcăciunii, vor fi dureri, dureri puternice” (Mica 2:10).
Întoarce-te la casa Tatălui tău. El te invită zicând: „Întoarce-te la Mine, căci Eu te-am răscumpărat.” „Luaţi aminte şi veniţi la Mine, ascultați și sufletul vostru va trăi, căci Eu voi încheia cu voi un legământ veșnic, ca să întăresc îndurările Mele față de David” (Isaia 44:22; 55:3).
Nu asculta șoaptele vrăjmașului de a sta departe de Hristos până când te vei face mai bun; până când vei fi destul de bun ca să vii la Dumnezeu. Dacă vei aștepta până atunci, nu vei veni niciodată. Când Satana îți arată veșmintele tale murdare, repetă făgăduința Mântuitorului: „Pe cel ce vine la Mine nu-l voi izgoni afară” (Isaia 6:37). Spune-i vrăjmașului că sângele lui Hristos te curățește de orice păcat. Fă din rugăciunea lui David rugăciunea ta: „Curățește-mă cu isop și voi fi curat; spală-mă și voi fi mai alb decât zăpada” (Psalmii 51:7).
Îndemnurile prorocului adresate lui Iuda de a privi la viul Dumnezeu și de a primi darurile Sale pline de îndurare n-au fost zadarnice. Au fost unii care au luat aminte și care s-au întors de la idolii lor la închinarea la Iehova. Au învățat să vadă în Creatorul lor dragoste, milă și compătimire duioasă. Și, în zilele care aveau să vină în istoria lui Iuda, când numai o rămășiță avea să fie lăsată în țară, cuvintele prorocului urmau să-și aducă rodul într-o reformă hotărâtă. „În ziua aceea”, declara Isaia, „omul se va uita spre Făcătorul său și ochii i se vor întoarce spre Sfântul lui Israel; nu se va mai uita spre altare, care sunt lucrarea mâinilor lui, și nu va mai privi la ce au făcut degetele lui, la idolii Astarteei și la stâlpii închinați soarelui” (Isaia 17:7,8).
Mulți aveau să-L privească pe Acela a cărui fiinţă este plină de farmec, pe Cel ce este deosebit între zeci de mii. „Ochii tăi vor vedea pe Împărat în frumusețea Lui”, era făgăduința plină de îndurare făcută lor (Isaia 33:17). Păcatele lor aveau să fie iertate și ei urmau să se laude numai în Dumnezeu. În ziua aceea fericită a răscumpărării din idolatrie, urmau să exclame: „Da, acolo cu adevărat Domnul este minunat pentru noi! El ne ține loc de râuri, de pâraie late... Căci Domnul este Judecătorul nostru, Domnul este Legiuitorul nostru, Domnul este Împăratul nostru, El ne mântuiește! (Isaia 33:21,22)
Soliile date de Isaia, pentru aceia care au ales să se întoarcă de la căile lor rele, erau pline de mângâiere și încurajare. Ascultați cuvântul Domnului prin prorocul Său:
Ține minte aceste lucruri, Iacove,
și tu, Israele,
căci ești robul Meu.
Eu te-am făcut,
tu ești robul Meu, Israele, nu Mă uita!
Eu îți șterg fărădelegile ca un nor
și păcatele, ca o ceață;
întoarce-te la Mine,
căci eu te-am răscumpărat. (Isaia 44:21,22)
În ziua aceea vei zice:
„Te laud, Doamne, căci ai fost supărat pe mine,
dar mânia Ta s-a potolit și m-ai mângâiat!
Iată, Dumnezeu este izbăvirea mea,
voi fi plin de încredere
și nu mă voi teme de nimic,
căci Domnul Dumnezeu este tăria mea
și pricina laudelor mele
și El m-a mântuit...
Cântați Domnului, căci a făcut lucruri strălucite;
să fie cunoscute în tot pământul!
Strigă de bucurie și veselie, locuitoare a Sionului,
căci mare este în mijlocul tău Sfântul lui Israel.”
(Isaia 12:1,2,5,6)