În timpul domniei lui David și al domniei lui Solomon, Israel a devenit puternic printre celelalte popoare și a avut multe ocazii să răspândească o influență puternică în favoarea adevărului și a dreptății. Numele lui Iehova a fost păstrat în cinste, iar scopul pentru care israeliții fuseseră stabiliți în Țara Făgăduinței promitea să-și găsească împlinirea. Au fost ridicate opreliști, iar căutătorii după adevăr din țările păgâne nu s-au întors nesatisfăcuți. Aveau loc convertiri, iar biserica lui Dumnezeu de pe pământ se mărea și prospera.
Solomon a fost uns și proclamat împărat în ultimii ani ai tatălui său, David, care a abdicat în favoarea lui. Prima parte a vieții sale a fost plină de speranțe, iar planul lui Dumnezeu era ca el să crească din putere în putere, din slavă în slavă, apropiindu-se continuu de asemănarea cu caracterul lui Dumnezeu, și, în felul acesta, să-l inspire pe poporul Său să aducă la îndeplinire însărcinarea sfântă, ca depozitar ai adevărului divin.
David știa că planul înalt al lui Dumnezeu pentru Israel va putea fi împlinit numai dacă poporul și conducătorii vor veghea în mod neabătut să atingă ținta pusă înaintea lor. El mai știa că, pentru a îndeplini însărcinarea cu care Dumnezeu l-a onorat pe fiul său Solomon, tânărul conducător trebuia să fie un numai un luptător, om de stat și suveran, ci și un om energic, bun, un învățător al dreptății, un exemplu de credincioșie.
Cu grijă duioasă, David l-a îndemnat pe Solomon să fie nobil și viteaz, să manifeste milă și bunătate față de supușii săi și, în toate relațiile cu națiunile pământului, să cinstească și să slăvească Numele lui Dumnezeu, descoperind frumusețea sfințeniei. Nenumăratele încercări și experiențele deosebite, prin care trecuse David în timpul vieții, îl învățaseră valoarea virtuților nobile și l-au determinat să declare pe patul de moarte, în însărcinarea dată lui Solomon: „Cel ce împărățește între oameni cu dreptate, cel ce împărățește în frică de Dumnezeu este ca lumina dimineții, când răsare soarele în dimineața fără nori; ca razele soarelui după ploaie” (2 Samuel 23:3,4).
Ce ocazie a avut Solomon! Dacă ar fi urmat îndrumările tatălui său inspirate de Cer, domnia lui ar fi fost o domnie a dreptății, așa cum este descrisă în Psalmul 72.
Dumnezeule, dă judecățile Tale împăratului.
Și dă dreptatea Ta fiului împăratului!
Și el va judeca pe poporul Tău cu dreptate,
şi pe nenorociții Tăi cu nepărtinire. ...
Va fi ca o ploaie care cade pe un pământ cosit,
ca o ploaie repede, care udă câmpia.
În zilele lui va înflori cel neprihănit,
şi va fi belșug de pace până nu va mai fi lună.
El va stăpâni de la o mare la alta,
şi de la Râu până la marginile pământului. ...
Împărații Tarsisului și ai ostroavelor vor plăti biruri,
împărații Sebei și Sabei vor aduce daruri.
Da, toți împărații se vor închina înaintea Lui,
toate neamurile Îi vor sluji.
Căci el va izbăvi pe săracul care strigă
Și pe nenorocitul care nu are ajutor. ...
Se vor ruga neîncetat pentru El,
Și-L vor binecuvânta în fiecare zi. ...
Numele Lui va dăinui pe vecie;
cât soarele Îi va ține Numele.
Cu El se vor binecuvânta unii pe alții,
și toate neamurile Îl vor numi fericit.
Binecuvântat să fie Domnul, Dumnezeul lui Israel,
Singurul care face minuni!
Binecuvântat să fie în veci slăvitul Lui Nume!
Tot pământul să se umple de slava Lui! Amin! Amin!
În tinerețea lui, Solomon a făcut din alegerea lui David şi alegerea lui și, mulți ani, a umblat în neprihănire, viața lui fiind caracterizată printr-o ascultare strictă de poruncile lui Dumnezeu. La începutul domniei, a mers cu sfetnicii de stat la Gabaon, unde încă se afla cortul construit în pustie, și acolo s-a unit cu sfătuitorii lui aleși, cu „căpeteniile peste mii și peste sute, cu judecătorii și cu mai-marii întregului Israel, căpeteniile caselor părintești” (2 Cronici 1:2), ca să aducă jertfe lui Dumnezeu și pentru o consacrare deplină în slujba Domnului. Înțelegând, întrucâtva, datoriile legate de slujba împărătească, Solomon știa că aceia care poartă poveri grele trebuie să caute călăuzire la Izvorul înțelepciunii, dacă vor să-și aducă la îndeplinire în mod corespunzător răspunderile. Aceasta l-a condus să îi încurajeze pe sfetnici să se unească cu el din toată inima pentru a se asigura că sunt după voia lui Dumnezeu.
Mai presus de orice bun pământesc, împăratul dorea înțelepciune și pricepere pentru a aduce la îndeplinire lucrarea pe care Dumnezeu i-o dăduse. El tânjea după istețime, mărinimie, sensibilitate sufletească. În noaptea aceea, Domnul i s-a arătat lui Solomon într-un vis și i-a spus: „Cere ce vrei să-ți dau.” Ca răspuns, tânărul și neexperimentatul conducător a dat curs simțămintelor de nevrednicie și dorinței după ajutor. „Tu ai arătat o mare bunăvoință față de robul Tău David, tatăl meu”, a zis el „pentru că umbla înaintea Ta în credincioșie, în dreptate și în curăție de inimă față de Tine; i-ai păstrat această mare bunăvoință și i-ai dat un fiu care șade pe scaunul lui de domnie, cum se vede astăzi. Acum, Doamne, Dumnezeul meu, Tu ai pus pe robul Tău să împărățească în locul tatălui meu, David, și eu nu sunt decât un tânăr, nu sunt încercat. Robul tău este în mijlocul poporului pe care l-ai ales, popor foarte mare, care nu poate fi nici numărat, nici socotit din pricina mulțimii lui. Dă dar robului Tău o inimă pricepută, ca să judece pe poporul Tău. Căci cine ar putea să judece pe poporul Tău, pe poporul acesta așa de mare la număr?!” „Cererea aceasta a lui Solomon a plăcut Domnului.”
„Dumnezeu a zis lui Solomon: «Fiindcă dorinţa aceasta este în inima ta, fiindcă nu ceri nici bogății, nici averi, nici slavă, nici moartea vrăjmașilor tăi, nici chiar o viață lungă, ci ceri pentru tine înțelepciune și pricepere ca să judeci pe poporul Meu, peste care Te-am pus să domnești, înțelepciunea și priceperea îți sunt date. Îți voi da, pe deasupra, bogății, averi și slavă, cum nu a mai avut niciodată niciun împărat înaintea ta, și cum nici nu va mai avea după tine.” „Și dacă vei umbla în căile Mele, păzind legile și poruncile Mele, cum a făcut tatăl tău, David, îți voi lungi zilele»” (1 Împărați 3:5-10,14; 2 Cronici 1:11,12).
Dumnezeu a făgăduit că așa cum fusese cu David avea să fie și cu Solomon. Dacă împăratul avea să împlinească ce îi poruncise Domnul, tronul avea să fie întărit, iar domnia lui avea să fie mijlocul de înălțare a lui Israel „ca popor înțelept și priceput” (Deuteronomul 4:6), o lumină pentru națiunile înconjurătoare.
Limbajul folosit de Solomon în rugăciunea lui către Dumnezeu înaintea vechiului altar de la Gabaon descoperă umilința lui și dorința arzătoare de a-L onora pe Dumnezeu. El și-a dat seama că fără ajutor divin este tot atât de neputincios ca un copilaș, pentru îndeplinirea răspunderilor mari care erau puse asupra lui. Știa că-i lipsește discernământul, și simțământul marii lui nevoi l-a determinat să-L caute pe Domnul pentru a primi înțelepciune. În inima lui nu era nicio aspirație egoistă după o cunoștință care să-l înalțe mai presus de alții. El dorea să aducă la îndeplinire datoriile care îi reveneau și mai ales darul care avea să fie mijlocul prin care domnia lui să-I aducă slavă lui Dumnezeu. Niciodată Solomon nu a fost atât de bogat, atât de înțelept sau cu adevărat mare, ca atunci când a mărturisit: „Eu nu sunt decât un tânăr, nu sunt încercat.”
Aceia care ocupă astăzi poziții de încredere să caute lecția din rugăciunea lui Solomon. Cu cât un om ocupă o poziție mai înaltă, cu atât are de purtat o răspundere mai mare, cu atât mai mare va fi influența pe care o exercită și cu atât mai mare este nevoia lui de dependență de Dumnezeu. Întotdeauna să-și amintească că, odată cu chemarea la lucru, vine și chemarea de a umbla cu grijă înaintea semenilor lui. El trebuie să stea înaintea lui Dumnezeu în atitudinea unui ucenic. Poziția nu aduce și sfințenia caracterului. Un om este cu adevărat mare atunci când Îl onorează pe Dumnezeu și ascultă de poruncile Lui.
Dumnezeul pe care Îl slujim nu caută la fața omului. Acela care i-a dat lui Solomon un duh de discernământ și de înțelepciune este gata să le dea astăzi copiilor Săi aceeași binecuvântare. „Dacă îi lipsește cuiva înțelepciunea”, declară Cuvântul Său, „s-o ceară de la Dumnezeu, care dă tuturor cu mână largă şi fără mustrare, și ea îi va fi dată” (Iacov 1:5). Când un purtător de poveri dorește înțelepciune mai mult decât bogăție, putere sau renume, nu va fi dezamăgit. Unul ca acesta va învăța de la marele Învățător nu numai ce să facă, ci și cum să lucreze ca să primească aprobarea divină.
Atâta vreme cât rămâne consacrat, omul pe care Dumnezeu l-a înzestrat cu discernământ și pricepere nu-și va manifesta dorința după o poziție înaltă, nici nu va căuta să conducă sau să stăpânească. Oamenii trebuie să poarte răspunderi pentru că așa este nevoie, dar, în loc să se lupte pentru întâietate, acela care este un conducător adevărat se va ruga pentru o inimă pricepută, ca să facă deosebire între bine și rău.
Cărarea bărbaților care sunt puşi să fie conducători nu este ușoară, dar ei trebuie să vadă în orice piedică o chemare la rugăciune. Niciodată nu trebuie să uite să ceară sfat de la Marele Izvor al oricărei înțelepciunii. Întăriți și luminați de Maestru, ei vor fi făcuți în stare să stea neclintiți împotriva influențelor nesfinte și să facă deosebire dintre ce este corect şi ce este greşit, între bine și rău. Ei vor aproba ce Dumnezeu aprobă și vor lupta cu putere împotriva introducerii principiilor greșite în lucrarea Sa.
Dumnezeu i-a dat lui Solomon înțelepciunea pe care el a dorit-o mai presus de bogății, onoare sau viață lungă. Cererea lui pentru o minte ageră, o inimă înțeleaptă și un duh blând a fost împlinită. „Dumnezeu a dat lui Solomon înțelepciune, foarte mare pricepere și cunoștințe multe ca nisipul de pe țărmul mării. Înțelepciunea lui Solomon întrecea înțelepciunea tuturor fiilor Răsăritului și toată înțelepciunea egiptenilor. El era mai înțelept decât orice om... și faima lui se răspândise printre neamurile de primprejur” (1 Împărați 4:29-31).
„Tot Israelul…s-au temut de împărat, căci au văzut că înțelepciunea lui Dumnezeu era în el, povățuindu-l în judecățile lui” (1 Împărați 3:28). Inima poporului s-a îndreptat către Solomon, așa cum fusese față de David, și l-au ascultat în toate lucrurile. „Solomon… s-a întărit în domnie; Domnul, Dumnezeul lui, a fost cu el și l-a înălțat din ce în ce mai mult” (2 Cronici 1:1).
Timp de mulți ani, viața lui Solomon s-a caracterizat prin devotament față de Dumnezeu, cinste, principii statornice și ascultare strictă de poruncile lui Dumnezeu. El dădea îndrumări în toate acțiunile importante și administra cu înțelepciune problemele legate de împărăție. Bogăția și înțelepciunea lui, construcțiile impunătoare și lucrările publice pe care le-a realizat în primii ani ai domniei, energia, evlavia, dreptatea și generozitatea pe care le-a manifestat în cuvânt și fapte au câștigat loialitatea, admirația și omagiul conducătorilor din multe țări.
Numele lui Iehova a fost onorat mult în prima parte a domniei lui Solomon. Înțelepciunea și dreptatea manifestate de împărat dădeau mărturie tuturor popoarelor despre atributele minunate ale Dumnezeului pe care Îl slujea. Pentru o vreme, Israel a fost lumina care descoperea măreția lui Iehova. Adevărata slavă a primei părții a domniei lui Solomon nu s-a văzut în înțelepciunea neîntrecută, în bogățiile fabuloase, în puterea fără egal și în renumele lui, ci în onoarea pe care a adus-o Numelui Dumnezeului lui Israel, prin folosirea înțeleaptă a darurilor Cerului.
Pe măsură ce anii treceau și faima lui Solomon creștea, el căuta să-L onoreze pe Dumnezeu, sporind mereu în înțelepciune și continuând să le împartă altora binecuvântările pe care le primea. Nimeni nu putea să înțeleagă mai bine decât el însuși că prin favoarea lui Iehova intrase în stăpânirea puterii, înțelepciunii și priceperii și că aceste daruri i-au fost acordate ca să transmită lumii cunoașterea Împăratului împăraților.
Solomon a manifestat un interes deosebit în studiul naturii, dar cercetările lui nu s-au limitat la o singură ramură de învățătură. Prin studiul stăruitor al tuturor lucrurilor create, atât cele însuflețite, cât și cele neînsuflețite, el a câștigat o concepție clară despre Creator. În forțele naturii, în lumea animală și minerală și în orice copac, mugur și floare, el vedea descoperirea înțelepciunii lui Dumnezeu și, în timp ce căuta să învețe mai mult și mai mult, cunoașterea lui despre Dumnezeu și dragostea față de El creșteau continuu.
Înțelepciunea lui Solomon, inspirată de sus, și-a găsit expresia în cântări de laudă și în multe proverbe. „A rostit trei mii de pilde și a alcătuit o mie cinci cântări. A vorbit despre copaci, de la cedrul din Liban până la isopul care crește pe zid, a vorbit, de asemenea, despre dobitoace, despre păsări, despre târâtoare și despre pești” (1 Împărați 4:32,33).
În proverbele lui Solomon este subliniat principiul viețuirii sfinte și al efortului stăruitor, principii cerești care duc la evlavie, principii care trebuie să guverneze toate faptele vieții. Tocmai răspândirea acestor principii și recunoașterea lui Dumnezeu ca fiind Acela căruia Îi aparțin toată lauda și onoarea au făcut din prima parte a domniei lui Solomon un timp de înălțare morală și de prosperitate materială.
„Ferice de omul care găsește înțelepciunea și de omul care capătă priceperea! Căci câștigul pe care-l aduce ea este mai bun decât al argintului, și venitul adus de ea este mai de preț decât aurul; ea este mai de preț decât mărgăritarele și toate comorile tale nu se pot asemui cu ea. În dreapta ei este o viață lungă, în stânga ei, bogăție și slavă. Căile ei sunt niște căi plăcute și toate cărările ei sunt niște cărări pașnice. Ea este un pom de viață pentru cei ce o apucă, și cei ce o au sunt fericiți” (Proverbele 3:13-18).
„Iată începutul înțelepciunii: dobândește înțelepciunea și, cu tot ce ai, dobândește priceperea” (Proverbele 4:7); „Frica de Domnul este începutul înțelepciunii” (Psalmii 111:10); „Frica de Domnul este urârea răului; trufia și mândria, purtarea rea și gura mincinoasă – iată ce urăsc eu” (Proverbele 8:13).
O, ce bine ar fi fost dacă în anii de mai târziu Solomon ar fi luat aminte la aceste cuvinte minunate ale înțelepciunii! O, ce bine ar fi fost dacă acela care declarase: „Buzele înțelepților seamănă știința” (Proverbele 15:7) și care îi învățase pe împărații pământului să dea Împăratului împăraților lauda pe care doreau să o dea unui conducător pământesc, nu și-ar fi atribuit niciodată „cu o gură răzvrătită”, cu mândrie și cu nerușinare slava care I se cuvenea numai lui Dumnezeu!