Capitolul acesta se bazează pe textele din Neemia 6
Sanbalat și aliații lui n-au îndrăznit să facă război deschis cu iudeii, dar, cu o răutate mereu crescândă, și-au continuat eforturile ascunse pentru a-i descuraja, a le produce încurcături și pagube. Construcția zidului care înconjura Ierusalimul se apropia de încheiere. Când acesta avea să fie terminat și porțile puse, vrăjmașii lui Israel nu mai puteau spera să forțeze intrarea în cetate. De aceea, au devenit mai insistenți să oprească lucrarea fără nicio amânare. În cele din urmă, au pus la cale un plan prin care sperau să-l atragă pe Neemia din locul lui de veghe și, când aveau să-l aibă în mână, să-l omoare sau să-l întemnițeze.
Pretinzând că doresc o înțelegere între părțile potrivnice, au căutat să aibă o întâlnire cu Neemia și l-au invitat să se întâlnească cu ei într-un sat din valea Ono. Dar, luminat de Duhul Sfânt cu privire la adevăratul lor scop, el a refuzat: „Le-am trimis soli”, scrie el, „cu următorul răspuns: «Am o mare lucrare de făcut și nu pot să mă pogor; cât timp l-aș lăsa să vin la voi, lucrul ar înceta!»” Însă ispititorii erau stăruitori. De patru ori au trimis o solie cu un cuprins asemănător și de fiecare dată au primit același răspuns.
Văzând că planul acesta nu are succes, au recurs la o stratagemă și mai îndrăzneață. Sanbalat i-a trimis un sol lui Neemia cu o scrisoare deschisă, care suna astfel: „Se răspândește zvonul printre popoare și Gașmu spune că tu și iudeii aveți de gând să vă răsculați și că în acest scop zidești zidul. Se zice că tu vei ajunge împăratul lor și că ai pus chiar proroci, ca să te numească la Ierusalim împărat al lui Iuda. Și acum lucrurile acestea vor ajunge la cunoștința împăratului. Vino dar și să ne sfătuim împreună.”
Dacă zvonurile menționate ar fi circulat în realitate, ar fi fost un motiv de îngrijorare, căci ar fi fost duse repede la împărat, pe care cea mai neîntemeiată suspiciune l-ar fi provocat să ia măsurile cele mai aspre. Dar Neemia era convins că scrisoarea era în întregime falsă, fiind scrisă ca să îi trezească temerile și să-l atragă într-o cursă. Această concluzie era întărită și de faptul că scrisoarea era trimisă deschisă, evident, pentru ca poporul să-i poată citi conținutul și astfel să se alarmeze și să fie intimidat.
El a răspuns îndată: „Ce ai spus tu în scrisoare nu este; tu de la tine le născocești!” Neemia nu era în necunoștință de planurile lui Satana. El știa că aceste încercări erau făcute pentru a slăbi mâinile clăditorilor și, în felul acesta, să le zădărnicească eforturile.
Satana fusese mereu înfrânt și acum, cu răutate și cu o viclenie și mai mare, i-a întins o cursă subtilă și mai periculoasă slujitorului lui Dumnezeu. Sanbalat și oamenii lui au plătit bărbați care pretindeau că sunt prieteni ai lui Neemia, ca să-i dea sfaturi rele ca fiind cuvântul Domnului. Fruntașul care s-a angajat în această lucrare era Șemaia, un bărbat care se bucurase de un nume bun înaintea lui Neemia. Acest bărbat s-a ascuns într-o încăpere din apropierea templului, ca și când s-ar fi temut că viața îi era în pericol. Templul era la data aceea ocrotit de ziduri și de porți, dar porțile cetății încă nu fuseseră puse. Sub aparența unei griji deosebite pentru siguranța lui Neemia, Șemaia l-a sfătuit să caute adăpost în templu. „Haidem împreună în Casa lui Dumnezeu, în mijlocul Templului”, a propus el, „și să închidem ușile Templului, căci vin să te omoare și au să vină noaptea să te omoare.”
Dacă Neemia ar fi urmat acest sfat perfid, și-ar fi jertfit credința în Dumnezeu și ar fi apărut în ochii poporului ca un laș și ca un om vrednic de disprețuit. Ținând seama de lucrarea importantă pe care și-o asumase și de încrederea pe care a mărturisit că o are în puterea lui Dumnezeu, ar fi fost cu totul nepotrivit pentru el să se ascundă de teamă. Alarma s-ar fi răspândit în popor, fiecare la rândul lui și-ar fi căutat scăparea, iar cetatea ar fi fost lăsată nepăzită, pradă vrăjmașilor ei. Acea acțiune neînțeleaptă din partea lui Neemia ar fi fost echivalentă cu o renunțare la tot ce se câștigase.
N-a fost nevoie de mult timp pentru ca Neemia să-și dea seama de adevăratul caracter și de scopul sfătuitorului. „Am cunoscut că nu Dumnezeu îl trimitea”, zice el. „Ci a prorocit așa pentru mine, fiindcă Sanbalat și Tobia îi dăduseră argint. Și câștigându-l astfel, nădăjduiau că am să mă tem și că am să urmez sfaturile lui și să fac un păcat. Ei s-ar fi folosit de această atingere a bunului meu nume ca să mă umple de ocară.”
Sfatul infam dat de Șemaia a fost susținut nu numai de unul, ci de mai mulți bărbați cu renume, care, în timp ce pretindeau că sunt prietenii lui Neemia, se aliaseră în taină cu vrăjmașii lui. Dar nu au reușit să-l prindă în cursă. Răspunsul plin de curaj al lui Neemia a fost: „Un om ca mine să fugă? Și care om ca mine ar putea să intre în Templu și să trăiască? Nu voi intra!”
În ciuda uneltirilor vrăjmașilor, în mod deschis sau în ascuns, lucrarea de reclădire înainta fără încetare și, în mai puțin de două luni de la sosirea lui Neemia la Ierusalim, cetatea era înconjurată cu fortărețe, iar clăditorii puteau merge pe ziduri și puteau privi în jos la vrăjmașii lor uimiți și înfrânți. „Când au auzit toți vrăjmașii noștri”, scrie Neemia, „s-au temut toate popoarele dimprejurul nostru; s-au smerit foarte mult și au cunoscut că lucrarea se făcuse prin voia Dumnezeului nostru.”
Nici chiar dovada aceasta, a prezenței mâinii atotstăpânitoare a Domnului, n-a fost îndestulătoare pentru a împiedica nemulțumirea, răzvrătirea și trădarea printre israeliți. „Unii fruntași din Iudeea… trimiteau deseori scrisori lui Tobia și primeau și ei scrisori de la el. Căci mulți din Iuda erau legați cu el prin jurământ, pentru că era ginerele lui Șecania.” Aici se văd consecințele nefaste ale căsătoriei cu închinătorii la idoli. O familie din Iuda se unise cu vrăjmașii lui Dumnezeu și această legătură s-a dovedit a fi o cursă. Mulți alții făcuseră același lucru. Aceștia, asemenea adunăturii care ieșise cu Israel din Egipt, erau un izvor de tulburare permanentă. Ei nu erau cu toată inima în slujba lui Dumnezeu și, când lucrarea Sa cerea un sacrificiu, erau gata să-și calce jurământul solemn de colaborare și de sprijin.
Unii care fuseseră în frunte în semănarea discordiei împotriva iudeilor, acum pretindeau că doresc să fie în relații de prietenie cu ei. Nobilii lui Iuda, care fuseseră prinși în cursa căsătoriilor idolatre și care purtaseră corespondență trădătoare cu Tobia și juraseră să-l slujească, îl prezentau acum ca pe un bărbat priceput și prevăzător, iar o alianță cu el, ca pe un mare câștig pentru iudei. În același timp, ei îi divulgau planurile și acțiunile lui Neemia. În felul acesta lucrarea poporului lui Dumnezeu era descoperită în fața atacurilor vrăjmașilor și se oferea ocazia de interpretare tendențioasă a cuvintelor și faptelor lui Neemia, ca să-i împiedice lucrarea.
Când cei săraci și asupriți apelaseră la Neemia să repare nedreptățile care li se făcuseră, el stăruise cu mult curaj în apărarea lor și-i determinase pe cei care procedaseră greșit să îndepărteze ocara care plana asupra lor. Dar el nu a folosit acum în favoarea lui autoritatea pe care o exercitase în favoarea concetățenilor lui asupriți. Eforturile lui fuseseră întâmpinate de unii cu nerecunoștință și trădare, dar el nu și-a folosit puterea pentru a aduce pedeapsa asupra trădătorilor. Cu calm și în mod neegoist, el a mers înainte în slujirea sa pentru popor, neslăbindu-și niciodată eforturile și neîngăduind ca interesul său să scadă.
Asalturile lui Satana au fost întotdeauna îndreptate împotriva acelora care au căutat să promoveze lucrarea și cauza lui Dumnezeu. Deși deseori demascat, el își reînnoiește atacurile de fiecare dată cu o vigoare nouă, folosind mijloace care nu au mai fost încercate până atunci. Dar lucrarea lui tainică se face prin aceia care se pretind prieteni ai lucrării lui Dumnezeu, și aceștia trebuie să fie cei mai de temut. Împotrivirea fățișă poate fi înverșunată și cruntă, dar este mult mai puțin primejdioasă pentru cauza lui Dumnezeu decât vrăjmășia ascunsă a acelora care, în timp ce pretind că-L slujesc pe Dumnezeu, sunt, în inima lor, slujitorii lui Satana. Aceștia au puterea de a le oferi toate avantajele celor care vor folosi cunoștința lor pentru a împiedica lucrarea lui Dumnezeu și pentru a prejudicia reputația slujitorilor Lui.
Orice plan pe care prințul întunericului îl poate sugera va fi folosit ca să-i amăgească pe slujitorii lui Dumnezeu să se asocieze cu agenții lui Satana. Solicitări repetate vor veni să-i distragă de la datorie, dar, ca și Neemia, ei să răspundă cu fermitate: „Am o mare lucrare de făcut și nu pot să mă pogor.” Lucrătorii lui Dumnezeu își pot continua lucrarea în siguranță, lăsând ca eforturile lor să respingă neadevărurile pe care răutatea le poate născoci pentru a le prejudicia reputația. Asemenea clăditorilor de pe zidurile Ierusalimului, ei trebuie să refuze să fie abătuți de la lucrarea lor de amenințări, batjocuri sau minciună. Ei nu trebuie să-și slăbească atenția sau vigilența nici măcar pentru o clipă, deoarece vrăjmașii sunt neîncetat pe urmele lor. Mereu trebuie să se roage lui Dumnezeu și să pună „o strajă zi și noapte” (Neemia 4:9).
Pe măsură ce timpul sfârșitului se apropie, ispitele lui Satana vor fi aduse cu o putere tot mai mare asupra lucrătorilor lui Dumnezeu. El va folosi agenți omenești să-i batjocorească și să-i hulească pe „cei ce zidesc zidul”. Dar, dacă clăditorii se vor coborî să întâmpine atacurile vrăjmașilor lor, aceasta nu va face decât să întârzie lucrarea. Ei trebuie să depună eforturi ca să înfrângă planurile adversarilor, dar să nu îngăduie nimic care i-ar distrage de la lucru. Adevărul este mai puternic decât rătăcirea, și dreptatea va birui asupra răului.
Ei nu trebuie să le îngăduie vrăjmașilor să le câștige prietenia și simpatia și, în felul acesta, să-i ademenească de la postul datoriei lor. Acela care, printr-o faptă de neatenție, expune cauza lui Dumnezeu la batjocură sau slăbește mâinile colaboratorilor Lui aduce asupra caracterului său o pată care nu poate fi îndepărtată cu ușurință și așază o piedică serioasă în calea eficienței lui viitoare.
„Cei ce părăsesc legea laudă pe cel rău” (Proverbele 28:4). Când aceia care se unesc cu lumea și totuși pretind că sunt foarte curați îndeamnă la unirea cu cei care întotdeauna au fost împotrivitori ai cauzei adevărului, noi nu ar trebui să ne temem, ci să ne ferim de ei tot atât de hotărât ca Neemia. Un astfel de sfat este insuflat de vrăjmașul oricărui bine. Este vorbirea oportuniștilor și trebuie să ne împotrivim lor tot atât de hotărât astăzi ca atunci. Orice influență care tinde să slăbească credința poporului lui Dumnezeu în puterea Sa călăuzitoare să fie respinsă cu fermitate.
Devoțiunea hotărâtă a lui Neemia față de lucrarea lui Dumnezeu și încrederea lui tot atât de hotărâtă în Dumnezeu au fost motivul eșecului vrăjmașilor lui de a-l atrage sub puterea lor. Sufletul neglijent cade ca o pradă ușoară în ispită, dar în viața care are un scop nobil, un plan care absoarbe totul, răul nu găsește sprijin. Credința aceluia care înaintează continuu nu slăbește, căci, mai presus de orice, dincolo de orice, mai adâncă decât orice, el recunoaște Dragostea Infinită care face ca toate lucrurile să îndeplinească planul Său cel bun. Adevărații slujitorii ai lui Dumnezeu lucrează cu o hotărâre care nu slăbește, deoarece dependența lor de tronul harului este continuă.
Dumnezeu a asigurat ajutorul divin pentru toate împrejurările în care mijloacele omenești sunt neîndestulătoare. El dă Duhul Sfânt ca să ajute în orice strâmtorare și să întărească speranţa și asigurarea noastră, să ne lumineze mintea și să ne curețe inimile. El oferă ocazii și deschide căi de lucru. Dacă ia seama la îndrumările providenței Sale și este gata să colaboreze cu El, poporul Său va vedea rezultate extraordinare.