40. VISUL LUI NEBUCADNEŢAR

Acest capitol se bazează pe textele din Daniel 2.

La scurtă vreme după ce Daniel și tovarășii lui au intrat în slujba împăratului Babilonului, s-au petrecut evenimente care au făcut cunoscute unei națiuni idolatre puterea și credincioșia Dumnezeului lui Israel. Nebucadneţar a avut un vis important prin care „duhul îi era tulburat și i-a pierit somnul”. Dar, cu toate că mintea i-a fost profund impresionată, împăratului i-a fost cu neputință să-și amintească amănuntele atunci când s-a trezit.

În nedumerirea lui, Nebucadneţar și-a adunat înțelepții – „pe vrăjitori, pe cititorii în stele, pe descântători și pe haldei” – și le-a cerut ajutorul. „Am visat un vis”, le-a spus el, „duhul îmi este tulburat și aș vrea să știu visul acela.” Împreună cu declarația aceasta în ce privește nedumerirea sa, el le-a cerut să-i descopere lucrurile care aveau să-i aducă liniște sufletului. La aceasta, înțelepții au răspuns: „Veșnic să trăiești împărate! Spune robilor tăi visul și-ți vom arăta tâlcuirea lui!” 

Nemulțumit cu răspunsul evaziv și bănuitor, deoarece, în ciuda susținerilor lor pretențioase de a descoperi tainele oamenilor, nu păreau să fie binevoitori să-i dea ajutor, împăratul le-a poruncit înțelepților, făgăduindu-le bogăție și cinste, pe de o parte, și amenințarea cu moartea, pe de altă parte, să-i spună nu numai tâlcuirea visului, ci și visul. „Mi-a scăpat din minte lucrul acela”, le-a zis el, „dar, dacă nu-mi veți face cunoscute visul și tâlcuirea lui, veți fi făcuți bucăți și casele voastre vor fi prefăcute într-un morman de murdării. Dar, dacă-mi veți spune visul și tâlcuirea lui, veți primi de la mine daruri și răsplătiri și mare cinste. De aceea, spuneți-mi visul și tălmăcirea lui!”

Înțelepții au repetat răspunsul: „Să spună împăratul robilor săi visul, și i-l vom tălmăci.”

Nebucadneţar, stârnit la culme și înfuriat din cauza aparentei perfidii arătate de aceia în care se încrezuse, a spus: „Văd, cu adevărat, că voiți să câștigați vreme, pentru că vedeți că lucrul mi-a scăpat din minte. Dacă deci nu-mi veți spune visul, vă așteaptă pe toți aceeași soartă, fiindcă vreți să vă înțelegeți ca să-mi spuneți minciuni și neadevăruri până se vor schimba vremurile. De aceea, spuneți-mi visul, ca să știu dacă sunteți în stare să mi-l și tâlcuiți.”

Înfricoșați de consecințele eșecului lor, vrăjitorii s-au străduit să-i arate împăratului că cererea lui era irațională și că acest test era dincolo de ceea ce i s-a cerut vreodată unui om. „Nu este nimeni pe pământ”, au răspuns ei, „care să poată spune ce cere împăratul; de aceea niciodată, niciun împărat, oricât de mare și de puternic ar fi fost, n-a cerut așa ceva de la niciun vrăjitor, cititor în stele sau haldeu! Ce cere împăratul este greu; nu este nimeni care să spună lucrul acesta împăratului, afară de zei, a căror locuință nu este printre muritori!”

Atunci, „împăratul s-a mâniat și s-a supărat foarte tare. A poruncit să piardă pe toți înțelepții Babilonului.”

Printre cei căutați de căpeteniile care se pregăteau să împlinească hotărârea împărătească erau și Daniel, și prietenii lui. Când i s-a spus că, potrivit decretului, și ei trebuiau să moară, „cu minte și cu judecată”, Daniel l-a întrebat pe Arioc, căpetenia gărzii împăratului: „Pentru ce a dat împăratul o poruncă atât de aspră?” Arioc i-a relatat întâmplarea cu nedumerirea împăratului față de visul neobișnuit și despre faptul că nu primise ajutor de la aceia în care își pusese până atunci toată încrederea. Când a auzit aceasta, Daniel și-a pus viața în pericol, a intrat înaintea împăratului și a rugat să-i fie dat timp pentru ca să-I ceară Dumnezeului său să-i descopere visul și tâlcuirea.

Monarhul a acceptat cererea. „Apoi, Daniel s-a dus în casa lui și a spus despre lucrul acesta tovarășilor săi, Hanania, Mișael și Azaria.” Împreună au căutat înțelepciune de la Izvorul luminii și al cunoștinței. Credința lor era puternică datorită cunoașterii faptului că Dumnezeu îi așezase acolo unde erau ca să împlinească lucrarea Lui și să facă față cerințelor datoriei. În vremurile de încercare și de primejdie se îndreptaseră întotdeauna către El pentru călăuzire și ocrotire, iar El Se dovedise un ajutor permanent prezent. Acum, umilindu-și inimile, s-au supus din nou Judecătorului a tot pământul, rugându-L să-i izbăvească în această vreme de nevoie. Și nu s-au rugat în zadar. Dumnezeu, pe care-L onoraseră, îi onora acum. Duhul Domnului a venit peste ei și, „într-o vedenie de noapte”, lui Daniel i s-a descoperit visul împăratului și însemnătatea lui.

Primul lucru pe care l-a făcut Daniel a fost să-I mulțumească lui Dumnezeu pentru descoperirea dată: „Binecuvântat să fie Numele lui Dumnezeu”, a exclamat el, „din veșnicie în veșnicie! Ale Lui sunt înțelepciunea și puterea. El schimbă vremurile și împrejurările; El răstoarnă și pune pe împărați; El dă înțelepciune înțelepților și pricepere celor pricepuți! El descoperă ce este adânc și ascuns; El știe ce este în întuneric și la El locuiește lumina. Pe Tine, Dumnezeul părinților mei, Te slăvesc și Te laud că mi-ai dat înțelepciune și putere și mi-ai făcut cunoscut ce Ți-am cerut noi, căci ne-ai descoperit taina împăratului!”

Mergând la Arioc, căruia împăratului îi poruncise să-i piardă pe înțelepți, Daniel i-a spus: „Nu pierde pe înțelepți Babilonului! Du-mă înaintea împăratului și voi da împăratului tâlcuirea!”

Priviți-l pe robul evreu liniștit și stăpân pe sine, în fața împăratului celui mai puternic imperiu din lume. De la primele cuvinte, el nu și-a asumat onoarea, ci L-a înălțat pe Dumnezeu ca izvor al oricărei înțelepciuni. La întrebarea îngrijorată a împăratului: „Ești tu în stare să-mi spui visul pe care l-am visat și tâlcuirea lui?”, el a răspuns: „Ce cere împăratul este o taină pe care înțelepții, cititorii în stele, vrăjitorii și ghicitorii nu sunt în stare să o descopere împăratului. Dar este în ceruri un Dumnezeu care descoperă tainele și care face cunoscut împăratului Nebucadnețar ce se va întâmpla în vremurile de pe urmă.

Iată visul tău”, a zis Daniel, „și vedeniile pe care le-ai avut în patul tău. În patul tău, împărate, ți-au venit în minte gânduri cu privire la cele ce vor fi după aceste vremuri, și Cel ce descoperă taine ți-a făcut cunoscut ce se va întâmpla. Însă, dacă mi s-a descoperit taina aceasta, nu înseamnă că este în mine o înțelepciune mai mare decât a tuturor celor vii, ci pentru ca să se dea împăratului tâlcuirea ei și să afli ce-ți dorește inima să știi.

Tu, împărate, te uitai și iată că ai văzut un chip mare. Chipul acesta era foarte mare și de o strălucire nemaipomenită. Stătea în picioare înaintea ta și înfățișarea lui era înfricoșătoare. Capul chipului acestuia era de aur curat; pieptul și brațele îi erau de argint; pântecele și coapsele îi erau de aramă; fluierele picioarelor, de fier; picioarele, parte de fier și parte de lut.

Tu te uitai la el, și s-a dezlipit o piatră, fără ajutorul vreunei mâini, a izbit picioarele de fier și de lut ale chipului și le-a făcut bucăți. Atunci, fierul, lutul, arama, argintul și aurul s-au sfărâmat împreună și s-au făcut ca pleava din arie vara; le-a luat vântul și nici urmă nu s-a mai găsit din ele. Dar piatra care sfărâmase chipul s-a făcut un munte mare și a umplut tot pământul.

Iată visul”, a spus Daniel cu încredere, iar împăratul, ascultând cu mare atenție la orice amănunt, și-a dat seama că era chiar visul care-l tulburase. În felul acesta, mintea lui a fost pregătită să primească favorabil interpretarea. Împăratul împăraților era gata să-i trimită monarhului babilonian marele adevăr. Dumnezeu a făcut cunoscut faptul că El are putere asupra împărățiilor lumii – putere de a-i întrona și de a-i detrona pe împărați. Mintea lui Nebucadneţar trebuia să fie trezită, dacă se putea, în ce privește simțământul responsabilității sale față de Cer. Evenimentele viitorului, care ajungeau până la sfârșitul timpului, urmau să-i fie aduse la cunoștință.

„Tu, împărate, ești împăratul împăraților”, a continuat Daniel, „căci Dumnezeul cerului ți-a dat împărăție, putere, bogăție și slavă. El ți-a dat în mâini, oriunde locuiesc ei, pe copiii oamenilor, fiarele câmpului și păsările cerurilor și te-a făcut stăpân peste toate acestea: tu ești capul de aur!

După tine, se va ridica o altă împărăție, mai neînsemnată decât a ta; apoi o a treia împărăție, care va fi de aramă și care va stăpâni peste tot pământul.

Va fi o a patra împărăție, tare ca fierul; după cum fierul sfărâmă și rupe totul, și ea va sfărâma și va rupe totul, ca fierul care face totul bucăți.

Și, după cum ai văzut picioarele și degetele picioarelor parte de lut și parte de fier, tot așa și împărăția aceasta va fi împărțită, dar va rămâne în ea ceva din tăria fierului, tocmai așa cum ai văzut fierul amestecat cu lutul. Și, după cum degetele de la picioare erau parte de fier și parte de lut, tot așa și împărăția aceasta va fi în parte tare și în parte plăpândă. Dacă ai văzut fierul amestecat cu lutul, înseamnă că se vor amesteca prin legături omenești de căsătorie, dar nu vor fi lipiți unul de altul, după cum fierul nu se poate uni cu lutul.

Dar, în vremea acestor împărați, Dumnezeul cerurilor va ridica o împărăție care nu va fi nimicită niciodată și care nu va trece sub stăpânirea unui alt popor. Ea va sfărâma și va nimici toate acele împărății și ea însăși va dăinui veșnic. Aceasta înseamnă piatra pe care ai văzut-o dezlipindu-se din munte fără ajutorul vreunei mâini și care a sfărâmat fierul, arama, lutul, argintul și aurul. Dumnezeul cel mare a făcut deci cunoscut împăratului ce are să se întâmple după aceasta. Visul este adevărat și tâlcuirea lui este temeinică.”

Împăratul a fost convins de adevărul cu privire la interpretare și, în umilință și teamă, „a căzut cu fața la pământ și s-a închinat”, zicând: „Cu adevărat, Dumnezeul vostru este Dumnezeul dumnezeilor și Domnul domnilor și El descoperă tainele, fiindcă ai putut descoperi taina aceasta.”

Nebucadneţar a revocat decretul cu privire la nimicirea înțelepților. Viața le-a fost cruțată datorită legăturii lui Daniel cu Descoperitorul tainelor. „Apoi, împăratul a înălțat pe Daniel și i-a dat daruri multe și bogate; i-a dat stăpânire peste tot ținutul Babilonului și l-a pus ca cea mai înaltă căpetenie a tuturor înțelepților Babilonului. Daniel a rugat pe împărat să dea grija treburilor ținutului Babilonului în mâna lui Șadrac, Meșac și Abed-Nego. Daniel însă a rămas la curtea împăratului.”

În analele istoriei omenirii, creșterea națiunilor, ridicarea și căderea imperiilor apar ca și când ar depinde de vitejia și de voința omului; cursul pe care îl iau evenimentele pare, într-o  mare măsură, să fie determinat de puterea, de ambiția sau de capriciul lui. Dar în Cuvântul lui Dumnezeu vălul este dat la o parte și vedem – mai sus, dincolo de și prin acțiunile și contraacțiunile interesului, puterii și pasiunilor – pu­terea Celui Atotputernic, care, în liniște și cu răbdare, îndeplinește sfaturile voinței Sale.

În cuvinte de o frumusețe și de o gingășie fără seamăn, apostolul Pavel a prezentat înaintea înțelepților din Atena scopul divin în creșterea și împărțirea raselor și popoarelor.

„Dumnezeu care a făcut lumea și tot ce este în ea”, spune apostolul, „este Domnul cerului și al pământului și nu locuiește în temple făcute de mâini. El nu este slujit de mâini omenești, ca și când ar avea trebuință de ceva, El, care dă tuturor viața, suflarea și toate lucrurile. El a făcut ca toți oamenii, ieșiți dintr-unul singur, să locuiască pe toată fața pământului; le-a așezat anumite vremuri și a pus anumite hotare locuinței lor, ca ei să caute pe Dumnezeu și să se silească să-L găsească bâjbâind, măcar că nu este departe de fiecare din noi” (Faptele apostolilor 17:24-27).

Dumnezeu a făcut cunoscut că oricine vrea poate intra în prevederea legământului (Ezechiel 20:37). Când a creat pământul, scopul Său a fost ca el să fie locuit de ființe a căror existență să fie o binecuvântare atât pentru ele însele, cât și una pentru alta și o cinste pentru Creatorul lor. Toți aceia care vor se pot identifica cu acest scop. Despre ei se spune că sunt „poporul pe care Mi l-am alcătuit ca să vestească laudele Mele” (Isaia 43:21).

În Legea Sa, Dumnezeu a făcut cunoscute principiile care stau la baza oricărei prosperități adevărate, atât a națiunilor, cât și a indivizilor. Moise le-a spus israeliților despre poruncile din această lege: „Să păziți și să le împliniți, căci aceasta va fi înțelepciunea și priceperea voastră înaintea popoarelor.” „Căci nu este un lucru fără însemnătate pentru voi; este viața noastră” (Deuteronomul 4:6; 32:47). Binecuvântările oferite astfel lui Israel sunt asigurate în aceleași condiții și în aceeași măsură oricărui popor și oricărei ființe omenești de sub întinsele ceruri.

Cu sute de ani înainte ca anumite popoare să apară pe scena lumii, Cel Atotștiutor a privit de-a lungul veacurilor și a profetizat ridicarea și căderea împărățiilor universale. Dumnezeui-a spus lui Nebucadneţar că împărăția Babilonului va cădea și că se va ridica o a doua împărăție care, la rândul ei, va avea perioada ei de probă. Pentru că nu Îl va înălța pe Dumnezeul cel adevărat, slava ei va dispărea și o a treia împărăție îi va lua locul. Și aceasta va trece, iar a patra, tare ca fierul, va supune popoarele pământului.

Dacă acești conducători ai Babilonului – cea mai bogată dintre împărățiile pământului – ar fi păstrat mereu temerea de Iehova, le-ar fi fost date înțelepciune și putere care i-ar fi legat de El și i-ar fi ținut tari. Dar ei au făcut din Dumnezeu ocrotirea lor numai atunci când au fost hărțuiți și puși în încurcătură. În asemenea împrejurări, negăsind ajutor la mai-marii lor, l-au căutat la bărbați ca Daniel, despre care știau că Îl cinsteau pe viul Dumnezeu și erau onorați de El. La acești bărbați au mers ei să le descopere tainele Providenței, căci, deși conducătorii mândrului Babilon erau bărbați cu o inteligență vestită, se despărțiseră atât de mult de Dumnezeu prin păcat, încât nu înțelegeau descoperirile și avertizările cu privire la viitor.

În istoria popoarelor, cercetătorul Cuvântului lui Dumnezeu poate vedea împlinirea literală a prorociilor dumnezeiești. Babilonul, slăbit și doborât în cele din urmă, a dispărut, deoarece în prosperitate conducătorii lui s-au socotit independenți de Dumnezeu și au atribuit slava împărăției lor realizărilor omenești. Împărăția Medo-Persiei a fost lovită de mânia Cerului, deoarece în ea Legea lui Dumnezeu fusese călcată în picioare. Temerea de Domnul nu-și găsise loc în inimile majorității covârșitoare a poporului. Nelegiuirea, hula și stricăciunea domneau. Împărățiile care au venit după ea au fost și mai josnice și mai stricate; ele au ajuns și mai jos și mai decăzute pe scara valorilor morale.

Puterea exercitată de orice conducător de pe pământ este dată de Cer și reușita lui depinde de felul în care folosește puterea primită de sus. Cuvântul Veghetorului divin se adresează fiecăruia: „Eu te-am încins înainte ca tu să Mă cunoști” (Isaia 45:5). Și, pentru oricine, cuvintele rostite către Nebucadneţar, în vechime, sunt lecții ale vieții: „Pune capăt păcatelor tale și trăiește în neprihănire, rupe-o cu nelegiuirile tale și ai milă de cei nenorociți, și poate că ți se va prelungi fericirea!” (Daniel 4:27)

A înțelege aceste lucruri – a înțelege că „neprihănirea înalță pe un popor”, că „prin neprihănire se întărește un scaun de domnie” și se menține „prin bunătate”, a recunoaște acțiunea acestor principii în manifestarea puterii Aceluia care „răstoarnă și pune pe împărați” – înseamnă a înțelege filosofia istoriei (Proverbele 14:34; 16:12; 20:28; Daniel 2:21).

Numai în Cuvântul lui Dumnezeu acest lucru este prezentat cu claritate. Aici se arată că puterea națiunilor ca și a indivizilor nu se găsește în ocaziile sau în privilegiile care par să-i facă de neînvins, nu se găsește în măreția lor îngâmfată. Ea se măsoară prin credincioșia cu care împlinesc planul lui Dumnezeu.