La începutul domniei lui, Zedechia a beneficiat de toată încrederea din partea împăratului Babilonului și îl avea ca sfătuitor încercat pe prorocul Ieremia. Dacă ar fi urmat o cale cinstită față de babilonieni și ar fi luat aminte la soliile trimise de Domnul prin Ieremia, ar fi putut păstra respectul multora dintre autoritățile înalte și ar fi avut ocazia de a le transmite cunoașterea despre Dumnezeul cel adevărat. În felul acesta, robii care erau deja în Babilon ar fi fost într-o poziție avantajoasă și li s-ar fi dat multe libertăți; Numele lui Dumnezeu ar fi fost onorat pretutindeni, iar aceia care rămăseseră în Regatul lui Iuda ar fi fost cruțați de nenorocirile teribile care au venit până la urmă peste ei.
Prin Ieremia, Zedechia și tot Regatul lui Iuda, inclusiv captivii luați în Babilon, au fost sfătuiți să se supună liniștiți conducerii vremelnice a cuceritorilor lor. Era deosebit de important ca toţi cei care erau în exil să caute pacea țării în care fuseseră aduși. Acest lucru era însă contrar înclinaților inimii omenești, iar Satana, folosind împrejurările, a făcut să se ridice proroci mincinoși, atât în Ierusalim, cât și în Babilon, care spuneau că jugul robiei avea să fie sfărâmat în curând și prestigiul de mai înainte al națiunii avea să fie restabilit.
Ascultarea de aceste prorocii măgulitoare ar fi dus la acțiuni fatale din partea regelui și a celor luați în robie și ar fi zădărnicit planurile pline de milă ale lui Dumnezeu în favoarea lor. Ca să nu fie provocată o răscoală și ca să se evite suferințe mari, Domnul i-a poruncit lui Ieremia să prevină fără întârziere criza, avertizându-l pe regele lui Iuda cu privire la consecința sigură a răzvrătirii. La rândul lor, robii au fost sfătuiți prin avertizări scrise să nu fie amăgiți să creadă că izbăvirea lor este aproape: „Nu vă lăsați amăgiți de prorocii voștri, care sunt în mijlocul vostru, nici de ghicitorii voștri”, i-a îndemnat el (Ieremia 29:8). În legătură cu aceasta, a fost arătat planul Domnului de a restatornici poporul Israel la încheierea celor șaptezeci de ani de robie preziși prin solii săi.
Cu ce milă duioasă i-a făcut cunoscut Dumnezeu poporului Său din robie planurile Sale pentru Israel! El știa că, dacă aveau să fie convinși de prorocii mincinoși să se aștepte la o eliberare grabnică, poziția lor în Babilon avea să devină foarte grea. Orice demonstrație sau răzvrătire din partea lor avea să trezească vigilența și asprimea autorităților caldeene și avea să ducă la alte restrângeri ale libertăților lor. Urmarea avea să fie suferință și dezastru. El dorea ca ei să se supună cu resemnare și să își facă robia cât mai plăcută cu putință, iar sfatul lui era: „Zidiți case și locuiți-le; sădiți grădini și mâncați din roadele lor!... Urmăriți binele cetății în care v-am dus în robie și rugați-vă Domnului pentru ea, pentru că fericirea voastră atârnă de fericirea ei!” (vers. 5,7)
Printre învățătorii mincinoși din Babilon erau doi bărbați care pretindeau că sunt sfinți, dar a căror viață era destrăbălată. Ieremia condamnase calea păcătoasă a celor doi bărbați și-i avertizase de primejdie. Mâniați din cauza mustrării, au căutat să se împotrivească lucrării adevăratului proroc, spunându-i poporului să nu aibă încredere în cuvintele lui și să acționeze contrar sfatului lui Dumnezeu în problema supunerii lor față de împăratul Babilonului. Dumnezeu a declarat prin Ieremia că acești proroci mincinoși vor fi dați în mâinile lui Nebucadneţar și uciși înaintea ochilor lui. Nu după multă vreme, prezicerea aceasta s-a împlinit literal.
La sfârșitul vremii, se vor ridica bărbați care vor produce confuzie și răzvrătire printre aceia care pretind a fi reprezentanții adevăratului Dumnezeu. Aceia care prorocesc minciuni îi vor încuraja pe oameni să privească păcatul cu ușurință. Când urmările grozave ale faptelor lor rele vor fi demascate, ei vor căuta, dacă se va putea, să-l facă răspunzător pentru greutățile lor pe acela care i-a avertizat cu credincioșie, așa cum iudeii l-au acuzat pe Ieremia pentru nenorocirile lor. Astăzi, certitudinea soliilor va fi întărită tot atât de sigur cum au fost confirmate cuvintele lui Dumnezeu prin prorocul Său.
De la început, Ieremia a fost consecvent, sfătuind la supunere față de babilonieni. Acest sfat i-a fost dat nu numai lui Iuda, ci multor popoare înconjurătoare. În prima parte a domniei lui Zedechia, ambasadorii conducătorilor Edomului, Moabului, Tirului și ai altor popoare au venit la regele lui Iuda să afle dacă, în înțelegerea lui, era timpul potrivit pentru o răscoală unită și dacă se va uni cu ei într-o luptă împotriva împăratului Babilonului. Când acești trimiși așteptau un răspuns, cuvântul Domnului i-a vorbit lui Ieremia, zicând: „Fă-ți niște legături și niște juguri și pune-ți-le la gât. Trimite-le împăratului Edomului, împăratului Moabului, împăratului Tirului și împăratului Sidonului, prin trimișii care au venit la Ierusalim la Zedechia, împăratul lui Iuda” (Ieremia 27:2,3).
Lui Ieremia i s-a poruncit să-i sfătuiască pe trimiși să le facă cunoscut conducătorilor lor că Domnul îi dăduse pe toți în mâna lui Nebucadneţar, împăratul Babilonului, și că urmau să le „slujească lui, fiului său și fiului fiului său, până va veni și vremea țării lui” (vers. 7).
Trimișii au fost îndrumați să le spună conducătorilor lor că, dacă refuză să-i slujească împăratului babilonian, vor fi pedepsiți cu „robie, cu foamete și ciumă”, până când vor fi nimiciți. Îndeosebi, trebuiau să se întoarcă de la învățătura prorocilor mincinoși, care îi puteau sfătui altfel: „Să n-ascultați pe prorocii voștri”, zicea Domnul nici pe „ghicitorii voștri, pe visătorii voștri, pe cititorii voștri în stele și pe vrăjitorii voștri, care vă zic: «Nu veți fi supuși împăratului Babilonului!» Căci ei vă prorocesc minciuni, ca să fiți depărtați din țara voastră, ca să vă izgonesc și să pieriți. Dar pe poporul care își va pleca grumazul sub jugul împăratului Babilonului și care-i va fi supus, îl voi lăsa în țara lui, zice Domnul, ca s-o lucreze și să locuiască în ea” (vers. 8-11). Cea mai ușoară pedeapsă pe care un Dumnezeu milostiv o putea aplica unui popor răsculat era supunerea față de împăratul Babilonului, dar, dacă se luptau împotriva acestei hotărâri de robie, aveau să sufere asprimea întreagă a pedepsei Lui.
Uimirea consiliului întrunit al popoarelor n-a cunoscut margini când Ieremia, care purta un jug al supunerii pe grumaz, le-a făcut cunoscută voința lui Dumnezeu.
Împotriva opoziției hotărâte, Ieremia a stat categoric pentru o atitudine de supunere. În fruntea acelora care și-au îngăduit să ia în râs sfatul Domnului era Hanania, unul dintre prorocii mincinoși, împotriva cărora poporul fusese avertizat. Socotind că va câștiga favoarea regelui și a curții regale, și-a ridicat glasul în protest, pretinzând că Dumnezeu îi dăduse cuvinte de încurajare pentru iudei. El zicea: „Așa vorbește Domnul oștirilor, Dumnezeul lui Israel: «Eu sfărâm jugul împăratului Babilonului! Peste doi ani, voi aduce înapoi în locul acesta toate uneltele Casei Domnului, pe care le-a ridicat Nebucadneţar, împăratul Babilonului, din locul acesta și le-a dus în Babilon. Și voi aduce înapoi, în locul acesta, zice Domnul, pe Iconia, fiul lui Ioiachim, împăratul lui Iuda, și pe toți prinșii de război ai lui Iuda, care s-au dus în Babilon, căci voi sfărâma jugul împăratului Babilonului»” (Ieremia 28:2-4).
În prezența preoților și poporului, Ieremia a stăruit de ei să se supună împăratului Babilonului pentru timpul pe care Dumnezeu îl arătase. El a citat înaintea bărbaților lui Iuda prorociile lui Osea, Habacuc, Țefania și ale altora, ale căror solii de mustrare și avertizare fuseseră asemănătoare cu ale lui. Le-a atras atenția la evenimentele care avuseseră loc ca împlinire a prorociilor de pedepsire pentru păcatele de care nu se pocăiseră. În trecut, judecățile lui Dumnezeu fuseseră trimise peste cei nepocăiți ca o împlinire exactă a planului Său, așa cum fusese descoperit prin slujitorii săi.
„Dar, dacă un proroc prorocește pacea”, a propus Ieremia în încheiere, „numai după împlinirea celui ce prorocește se va cunoaște că este cu adevărat trimis de Domnul” (vers. 9). Dacă Israel alegea să-și asume riscul, desfășurarea evenimentelor viitoare urma să hotărască în fapt cine era prorocul adevărat. Cuvintele lui Ieremia, care sfătuia la supunere, l-au determinat pe Hanania să pună la îndoială cu mai multă îndrăzneală credibilitatea soliei primite. Luând jugul de pe grumazul lui Ieremia, Hanania l-a sfărâmat zicând: „Așa vorbește Domnul: «Așa voi sfărâma peste doi ani de pe grumazul tuturor neamurilor jugul lui Nebucadneţar, împăratul Babilonului!» Prorocul Ieremia a plecat” (vers. 11). În aparență, nu putea face nimic mai mult decât să se retragă de pe scena luptei. Dar lui Ieremia i s-a dat o altă solie: „Du-te și spune lui Hanania: «Așa vorbește Domnul: ’Ai sfărâmat un jug de lemn, dar cu aceasta ai făcut în locul lui un jug de fier!’ Căci așa vorbește Domnul oștirilor, Dumnezeul lui Israel: ’Pun un jug de fier pe grumazul tuturor acelor neamuri, ca să fie subjugate de Nebucadneţar, împăratul Babilonului, și-i vor sluji...’» Și prorocul Ieremia a zis prorocului Hanania: «Ascultă, Hanania! Domnul nu te-a trimis, ci tu insufli poporului o încredere mincinoasă. De aceea, așa vorbește Domnul: ’Iată, te izgonesc de pe pământ și vei muri chiar în anul acesta, căci cuvintele tale sunt o răzvrătire împotriva Domnului!’» Și prorocul Hanania a murit chiar în anul acela, în luna a șaptea” (vers. 13-17).
Prorocul mincinos întărise necredința poporului în Ieremia și în solia lui. El se declarase solul lui Dumnezeu și, ca urmare, a suferit moartea. În luna a cincea, Ieremia a prorocit moartea lui Hanania și, în luna a șaptea, cuvintele lui s-au dovedit adevărate prin faptul că s-au împlinit.
Neliniștea provocată de prezentările prorocilor mincinoși l-au adus pe Zedechia sub bănuială de trădare și numai printr-o acțiune rapidă și hotărâtă din partea lui i s-a îngăduit să-și continue domnia de vasal. Ocazia pentru o astfel de acțiune a fost folosită la scurtă vreme după întoarcerea trimișilor de la Ierusalim la popoarele vecine, când regele lui Iuda, însoțit de Seraia, „cel mai mare cămăraș”, a plecat într-o misiune importantă la Babilon (Ieremia 51:59). În timpul vizitei la curtea caldeană, Zedechia și-a reînnoit jurământul de supunere față de Nebucadneţar.
Prin Daniel și alți robi evrei, monarhia babiloniană luase cunoștință de puterea și de autoritatea supremă a adevăratului Dumnezeu și, când Zedechia a făgăduit încă o dată solemn să rămână credincios, Nebucadneţar i-a cerut să jure pentru acest angajament pe Numele Domnului, Dumnezeului lui Israel. Dacă Zedechia ar fi respectat această reînnoire a legământului prin jurământ, credincioșia lui ar fi avut o influență profundă asupra minții multora care urmăreau purtarea celor ce susțineau că cinstesc Numele și înalță onoarea Dumnezeului evreilor.
Dar regele lui Iuda a pierdut din vedere înaltul său privilegiu de a aduce onoare Numelui viului Dumnezeu. Despre Zedechia este scris: „El a făcut ce este rău înaintea Domnului, Dumnezeului său, și nu s-a smerit înaintea prorocului Ieremia, care-i vorbea din partea Domnului. S-a răsculat chiar împotriva împăratului Nebucadneţar, care-l pusese să jure pe Numele lui Dumnezeu. Și-a înțepenit grumazul și și-a învârtoșat inima până acolo, încât nu s-a întors la Domnul, Dumnezeul lui Israel” (2 Cronici 36:12,13).
În timp ce Ieremia continua să-și facă cunoscută mărturia în Regatul lui Iuda, prorocul Ezechiel a fost ridicat dintre robii din Babilon să-i avertizeze pe cei exilați şi, de asemenea, să confirme cuvântul Domnului care fusese rostit prin Ieremia. În anii de pe urmă ai domniei lui Zedechia, Ezechiel a arătat foarte clar nebunia încrederii în prevestirile false ale celor care îi determinau pe robi să nădăjduiască într-o întoarcere apropiată la Ierusalim. De asemenea, el a fost îndrumat să prevestească, printr-o varietate de simboluri și solii solemne, asediul și distrugerea totală a Ierusalimului.
În anul al șaselea al domniei lui Zedechia, Domnul i-a descoperit lui Ezechiel, în vedenie, unele dintre urâciunile care se practicau în Ierusalim, înăuntrul Casei Domnului și chiar în curtea interioară. Încăperile cu chipuri și idoli zugrăviți, „tot felul de târâtoare și de dobitoace urâcioase și toți idolii casei lui Israel” (Ezechiel 8:10) – toate acestea, într-o rapidă succesiune, au trecut pe dinaintea privirii uimite a prorocului.
Aceia care ar fi trebuit să fie conducători spirituali în popor, „bătrânii casei lui Israel”, în număr de șaptezeci, au fost văzuți aducând tămâie înaintea reprezentărilor idolatre care fuseseră introduse în încăperile tainice din locurile sfinte ale curții templului. „Nu ne vede Domnul”, se amăgeau bărbații lui Iuda când se angajau în practicile lor idolatre; „Domnul a părăsit țara aceasta”, spuneau ei hulind (vers. 11,12).
Dar mai erau „și alte urâciuni mari” pe care avea să le vadă prorocul. La intrarea din curtea exterioară spre cea dinăuntru, i-au fost arătate nişte „femei care plângeau pe Tamuz” şi „în curtea dinăuntru a Casei Domnului… la ușa Templului Domnului, între pridvor și altar, erau aproape douăzeci și cinci de oameni cu dosul întors spre Templul Domnului și cu fața spre răsărit și se închinau înaintea soarelui, spre răsărit” (vers. 13-16).
Și acum, Ființa care îl însoțea pe Ezechiel în această viziune uimitoare cu privire la nelegiuirea din locurile înalte ale țării lui Iuda l-a întrebat pe proroc: „Vezi, fiul omului? Este prea puțin oare pentru casa lui Iuda că săvârșesc ei urâciunile pe care le săvârșesc aici? Trebuia să mai umple și țara cu silnicie și să nu înceteze să Mă mânie? Iată că ei își apropie ramura de nas! De aceea și Eu voi lucra cu urgie, ochiul Meu va fi fără milă și nu Mă voi îndura; chiar dacă vor striga în gura mare la urechile Mele, tot nu-i voi asculta” (vers. 17,18).
Domnul declarase prin Ieremia despre oamenii nelegiuiți care îndrăzniseră să stea cu aroganță înaintea poporului în Numele Său: „Prorocii și preoții sunt stricați; le-am găsit răutatea chiar în Casa Mea, zice Domnul” (Ieremia 23:11). În învinuirea teribilă a lui Iuda, așa cum este raportată în relatarea de încheiere a cronicarului, privind domnia lui Zedechia, a fost repetată această acuzație de încălcare a sfințeniei templului: „Toate căpeteniile preoților”, declara scriitorul sacru, „și poporul au înmulțit și ei fărădelegile după toate urâciunile neamurilor și au pângărit Casa Domnului, pe care o sfințise El în Ierusalim” (2 Cronici 36:14).
Ziua nenorocirii pentru Regatul lui Iuda se apropia cu repeziciune. Domnul nu mai putea pune înaintea lor nădejdea amânării judecăților Sale celor mai aspre. „Și voi să rămâneți nepedepsiți?” întreba El. „Nu veți rămâne nepedepsiți” (Ieremia 25:29).
Chiar aceste cuvinte au fost primite cu un dispreț batjocoritor. „Zilele se lungesc și toate vedeniile rămân neîmplinite”, spuneau cei nepocăiți (Ezechiel 12:22). Dar această respingere a cuvântului sigur al profeției a fost mustrată cu severitate prin Ezechiel. „De aceea, spune-le: «Așa vorbește Domnul Dumnezeu: Voi face să înceteze acest cuvânt de batjocură și nu se va mai întrebuința în Israel.» De aceea, spune-le: «Se apropie zilele și toate vedeniile se vor împlini! Căci nu vor mai fi vedenii mincinoase, nici prorocii înșelătoare în mijlocul casei lui Israel! Căci Eu, Domnul, voi vorbi; ce voi spune se va împlini și nu va mai fi amânat; da, în zilele voastre, casă de îndărătnici, voi rosti un cuvânt și-l voi împlini», zice Domnul, Dumnezeu.
Cuvântul Domnului mi-a vorbit apoi astfel: «Fiul omului iată, casa lui Israel zice: ’Vedeniile pe care le are el nu sunt aproape să se împlinească și prorocește cu privire la vremuri depărtate!’ De aceea, spune-le: ’Așa vorbește Domnul Dumnezeu: Nu va mai fi zăbavă în împlinirea cuvintelor Mele, ci cuvântul pe care-l voi rosti se va împlini’»” (vers. 22-28).
În fruntea acelora care duceau cu repeziciune poporul spre ruină era Zedechia, regele lor. Trecând cu vederea în totul sfaturile Domnului date prin proroci, uitând atitudinea de recunoștință pe care i-o datora lui Nebucadnețar, călcându-și jurământul solemn de supunere rostit în Numele Domnului, Dumnezeului lui Israel, regele lui Iuda s-a răsculat împotriva prorocilor, împotriva binefăcătorului lui și împotriva lui Dumnezeu. În mândria înțelepciunii lui s-a întors după ajutor la vechiul vrăjmaș al prosperității lui Israel, trimițând soli în Egipt ca să-i mai dea cai și mai mulți oameni.
„Va izbuti el oare?” întreba Domnul cu privire la acela care a trădat în mod josnic încrederea sacră care îi fusese acordată. „Cel ce a făcut asemenea lucruri va izbuti el oare, va scăpa el oare? Cum să mai scape dacă a rupt legământul? Pe viața Mea, zice Domnul Dumnezeu, că, în țara împăratului care l-a pus să domnească, față de care și-a călcat jurământul și al cărui legământ l-a rupt, lângă el, în mijlocul Babilonului va muri! Așa că nici faraon nu va mai veni cu o oaste mare și popor mult să-l ajute în război... El a nesocotit jurământul până într-atât, că a rupt legământul, ba încă și-a dat mâna și a făcut toate aceste lucruri; nu va scăpa!” (Ezechiel 17:15-18)
Venise ziua socotelii finale pentru regele nelegiuit. „La o parte cu mitra!” a hotărât Domnul. „Jos cununa împărătească!” Lui Iuda nu avea să-i mai fie îngăduit să aibă un rege până când Hristos Însuși avea să-Și întemeieze Împărăția. „Voi da jos cununa, o voi da jos, o voi da jos”, a fost hotărârea divină cu privire la tronul casei lui David. „Dar lucrul acesta nu va avea loc decât la venirea Aceluia care are drept la ea și în mâna căruia o voi încredința” (Ezechiel 21:25-27).