Capitolul 62

60. VIZIUNI ALE SLAVEI VIITOARE

În zilele cele mai întunecate ale luptei ei îndelungate cu răul, bisericii lui Dumnezeu i-au fost date descoperiri cu privire la planul cel veșnic al lui Iehova. Poporului Său i-a fost îngăduit să privească, dincolo de încercările prezentului, la biruințele viitorului și, când lupta se va sfârși, cei răscumpărați vor intra în stăpânirea țării făgăduite. Aceste viziuni ale slavei viitoare, scene descrise de mâna lui Dumnezeu, ar trebui să fie scumpe bisericii Sale de astăzi, când lupta veacurilor se apropie cu repeziciune de încheiere, iar binecuvântările făgăduite sunt gata să se împlinească în curând în toată plinătatea lor.

Multe au fost soliile de mângâiere date bisericii prin prorocii din vechime. „Mângâiați, mângâiați pe poporul Meu” (Isaia 40:1), a fost solia dată lui Isaia din partea lui Dumnezeu și, odată cu ea, i-au fost date vedenii care au fost nădejdea și bucuria celor credincioși în toate veacurile care au urmat. Disprețuiți de oameni, prigoniți, părăsiți, copiii lui Dumnezeu din toate veacurile au fost susținuți totuși prin făgăduințele Sale sigure. Prin credință, au privit înainte la vremea când El va împlini față de biserica Sa asigurarea: „Te voi face o podoabă veșnică, o pricină de bucurie pentru oameni, din neam în neam” (Isaia 60:15).

Adesea, biserica luptătoare este chemată să sufere încercări și amărăciune, căci biserica nu va birui fără luptă aspră. „Pâine în necaz și apă în strâmtorare” (Isaia 30:20), acestea sunt partea obișnuită a tuturor, dar niciunul dintre cei care-și pune încrederea în Acela care are putere să izbăvească nu va fi copleșit peste măsură. „Acum, așa vorbește Domnul care te-a făcut, Iacove, și Cel ce te-a întocmit, Israele! Nu te teme de nimic, căci Eu te izbăvesc, te chem pe nume, ești al Meu. Dacă vei trece prin ape, Eu voi fi cu tine și râurile nu te vor îneca; dacă vei merge prin foc, nu te va arde și flacăra nu te va aprinde. Căci Eu sunt Domnul, Dumnezeul tău, Sfântul lui Israel, Mântuitorul tău! Eu dau Egiptul ca preț pentru răscumpărarea ta, Etiopia și Saba în locul tău. De aceea, pentru că ai preț în ochii Mei, pentru că ești prețuit și te iubesc, dau oameni pentru tine și popoare pentru viața ta” (Isaia 43:1-4).

La Dumnezeu este iertare, este acceptare deplină și fără plată, prin meritele lui Isus, Domnul nostru răstignit și înviat. Isaia L-a auzit pe Domnul spunând despre cei aleși ai Săi: „Eu, Eu îți șterg fărădelegile, pentru Mine, și nu-Mi voi mai aduce aminte de păcatele tale. Adu-Mi

aminte să ne judecăm împreună, vorbește tu însuți ca să-ți scoți drep­tatea.” „Și vei ști astfel că Eu sunt Domnul, Mântuitorul tău, Răs­cumpărătorul tău, Puternicul lui Iacov” (Isaia 43:25,26; 60:16).

„Domnul… îndepărtează de pe tot pământul ocara poporului Său”, zicea prorocul. „Ei vor fi numiți Popor sfânt, Răscumpărați ai Domnului”. El a hotărât să le dea „o cunună împărătească în loc de cenușă, un untdelemn de bucurie în locul plânsului, o haină de laudă în locul unui duh mâhnit, ca să fie numiți terebinți ai neprihănirii, un sad al Domnului, ca să slujească spre slava Lui” (Isaia 25:8; 62:12; 61:3).

Trezește-te, trezește-te! Îmbracă-te în podoaba ta, Sioane!

Pune-ți hainele de sărbătoare, Ierusalime, cetate sfântă!

Căci nu va mai intra în tine

niciun om netăiat împrejur sau necurat.

Scutură-ți țărâna de pe tine,

scoală-te și șezi în capul oaselor, Ierusalime!

Dezleagă-ți legăturile de la gât, fiică, roabă a Sionului!

(Isaia 52:1,2)

Nenorocito, bătuto de furtună și nemângâiato,

iată, îți voi împodobi pietrele scumpe cu antimoniu

și-ți voi da temelii de safir!

Îți voi face crestele zidurilor de rubin,

porțile de pietre scumpe

și tot ocolul de nestemate.

Toți fiii tăi vor fi ucenici ai Domnului

şi mare va fi propășirea fiilor tăi.

Vei fi întărită prin neprihănire.

Izgonește neliniștea, căci n-ai nimic de temut,

și spaima, căci nu se va apropia de tine.

Dacă se urzesc uneltiri, nu vin de la Mine;

oricine se va uni împotriva ta va cădea sub puterea ta... 

Orice armă făurită împotriva ta va fi fără putere

și, pe orice limbă care se va ridica la judecată împotriva ta,

o vei osândi.

Aceasta este moștenirea robilor Domnului,

așa este mântuirea care le vine de la Mine, zice Domnul.

(Isaia 54:11-17)

Biserica va intra în lupta ei finală îmbrăcată în armura neprihănirii lui Hristos. „Frumoasă ca luna, curată ca soarele și cumplită ca o oștire sub steagurile ei” (Cântarea cântărilor 6:10), ea trebuie să meargă în toată lumea, biruitoare și ca să biruiască.

Ceasul cel mai întunecat al luptei bisericii cu puterile răului este acela care este chiar înaintea eliberării ei finale. Dar niciunul dintre aceia care se încred în Dumnezeu nu trebuie să se teamă, căci, atunci când „suflarea asupritorilor este ca vijelia care izbește în zid”, Dumnezeu va fi pentru biserica Sa „un adăpost împotriva furtunii” (Isaia 25:4).

În ziua aceea, numai celor neprihăniți li se făgăduiește izbăvirea: „Păcătoșii sunt îngroziți, în Sion, un tremur a apucat pe cei nelegiuiți, care zic: «Cine din noi va putea să rămână lângă un foc mistuitor? Cine din noi va putea să rămână lângă niște flăcări veșnice?» Cel ce umblă în neprihănire și vorbește fără vicleșug, cel ce nesocotește un câștig scos prin stoarcere, cel ce își trage mâinile înapoi ca să nu primească mită, cel ce își astupă urechea să n-audă cuvinte setoase de sânge și își leagă ochii ca să nu vadă răul, acela va locui în locurile înalte; stânci întărite vor fi locul lui de scăpare; i se va da pâine și apa nu-i va lipsi” (Isaia 33:14-16).

Cuvântul Domnului către cei credincioși ai Săi este: „Du-te, poporul Meu, intră în odaia ta și încuie ușa după tine; ascunde-te câteva clipe, până va trece mânia! Căci iată, Domnul iese din locuința Lui să pedepsească nelegiuirile locuitorilor pământului” (Isaia 26:20,21).

În vedeniile cu privire la ziua cea mare a judecății, solilor inspirați ai lui Iehova le-au fost date întrezăriri ale consternării acelora care nu sunt pregătiți să-L întâlnească pe Dumnezeul lor în pace.

„Iată, Domnul deșartă țara și o pustiește, îi răstoarnă fața și risipește locuitorii; ... ei călcau legile, nu țineau poruncile și rupeau legământul cel veșnic! De aceea mănâncă blestemul țara și suferă locuitorii ei pedeapsa nelegiuirilor lor... A încetat desfătarea timpanelor, s-a sfârșit veselia gălăgioasă, s-a dus bucuria harpei” (Isaia 24:1-8).

„«Vai, ce zi!» Da, ziua Domnului este aproape, vine ca o pustiire de la Cel Atotputernic... S-au uscat semințele sub bulgări; grânarele stau goale, hambarele sunt stricate, căci s-a stricat semănătura! Cum gem vitele! Cirezile de boi umblă buimace, căci nu mai au pășune; chiar și turmele de oi suferă! ... Via este prăpădită, smochinul este veștejit, rodiul, finicul, mărul, toți pomii de pe câmp s-au uscat... Și s-a dus bucuria de la copiii oamenilor” (Ioel 1:15-18,12).

„Măruntaiele mele! Măruntaiele mele!” exclamă Ieremia atunci când vede pustiirile, în scenele de încheiere ale istoriei pământului. „Nu pot să tac! Căci auzi, suflete, sunetul trâmbiței și strigătul de război. Se vestește dărâmare peste dărâmare, căci toată țara este pustiită” (Ieremia 4:19,20).

„Mândria omului va fi smerită”, declară Isaia cu privire la ziua răz­bunării lui Dumnezeu, „și trufia oamenilor va fi plecată; numai Dom­nul va fi înălțat în ziua aceea. Toți idolii vor pieri. ... În ziua aceea, oamenii își vor arunca idolii de argint și idolii de aur pe care și-i făcuseră ca să se închine la ei, îi vor arunca la șobolani și la lilieci și vor intra în găurile stâncilor și în crăpăturile pietrelor de frica Domnului și de strălucirea măreției Lui, când Se va scula să îngrozească pământul” (Isaia 2:17,20,21).

Cu privire la vremurile acelea, când mândria omului va fi smerită, Ieremia mărturisește: „Mă uit la pământ, și iată că este pustiu și gol; mă uit la ceruri, și lumina lor a pierit! Mă uit la munți și iată că sunt zguduiți și toate dealurile se clatină! Mă uit și iată că nu este niciun om și toate păsările cerului au fugit! Mă uit și, iată, Carmelul este un pustiu și toate cetățile sale sunt nimicite.” „Vai, căci ziua aceea este mare! Niciuna n-a fost ca ea. Este o vreme de necaz pentru Iacov, dar Iacov va fi izbăvit din ea” (Ieremia 4:23-26; 30:7).

Ziua mâniei pentru vrăjmașii lui Dumnezeu este ziua eliberării finale pentru biserica Sa. Prorocul spune:

Întăriți mâinile slăbănogite

şi întăriți genunchii care se clatină! 

Spuneți celor slabi de inimă: „Fiți tari și nu vă temeți!

Iată Dumnezeul vostru, răzbunarea va veni,

răsplătirea lui Dumnezeu;

El Însuși va veni și vă va mântui.”

„Nimicește moartea pe vecie; Domnul Dumnezeu șterge lacrimile de pe toate fețele și îndepărtează de pe tot pământul ocara poporului Său; da, Domnul a vorbit” (Isaia 35:3,4; 25:8). Și, când Îl vede pe Domnul slavei coborându-Se din cer cu toți îngerii sfinți, ca să adune biserica rămășiței din toate popoarele pământului, prorocul îi aude pe cei care așteaptă, unindu-se în strigătul de bucurie:

... Iată, acesta este Dumnezeul nostru

în care aveam încredere că ne va mântui.

Acesta este Domnul

în care ne încredeam.

Acum să ne veselim

și să ne bucurăm de mântuirea Lui! (Isaia 25:9)

Glasul Fiului lui Dumnezeu este auzit chemându-i la viață pe sfinții adormiți, iar când îi vede venind din închisoarea morții, prorocul exclamă: „Să învie dar morții Tăi! Să se scoale trupurile mele moarte! Treziți-vă și săriți de bucurie, cei ce locuiți în țărână! Căci roua Ta este o rouă dătătoare de viață, și pământul va scoate iarăși afară pe cei morți.”

Atunci se vor deschide ochii orbilor,

se vor deschide urechile surzilor;

atunci șchiopul va sări ca un cerb,

și limba mutului va cânta de bucurie…

(Isaia 26:19; 35:5,6) 

În vedeniile prorocului, aceia care au biruit păcatul și mormântul sunt văzuți fericiți înaintea Făcătorului lor, vorbind liber cu El, cum vorbea omul cu Dumnezeu la început. „Vă veți bucura”, zice Domnul, „și vă veți veseli pe vecie pentru cele ce voi face. Căci voi preface Ierusalimul în veselie și pe poporul lui, în bucurie. Eu Însumi Mă voi veseli asupra Ierusalimului și Mă voi bucura de poporul Meu; nu se va mai auzi în el de acum nici glasul plânsetelor, nici glasul țipetelor.” „Niciun locuitor nu zice: «Sunt bolnav!» Poporul Ierusalimului capătă iertarea fărădelegilor lui.”

Căci în pustie vor țâșni ape

și în pustietate, pâraie;

marea de nisip se va preface în iaz

și pământul uscat, în izvoare de ape. ...

În locul spinului se va înălța chiparosul,

în locul mărăcinilor va crește mirtul. ...

Acolo se va croi o cale, un drum

care se va numi „Calea cea sfântă”,

niciun om necurat nu va trece pe ea,

ci va fi numai pentru cei sfinți;

cei ce vor merge pe ea,

chiar și cei fără minte,

nu vor putea să se rătăcească.

„Vorbiți bine Ierusalimului și strigați-i că robia lui s-a sfârșit, că nelegiuirea lui este ispășită; căci a primit din mâna Domnului de două ori cât toate păcatele lui” (Isaia 65:18,19; 33:24; 35:6,7; 55:13; 35:8; 40:2).

Când prorocul îi vede pe cei răscumpărați locuind în cetatea lui Dumnezeu, liberi de păcat și de toate urmele blestemului, exclamă răpit:

Bucurați-vă împreună cu Ierusalimul

și veseliți-vă cu el, toți cei ce-l iubiți;

împărțiți și bucuria cu el, acum,

toţi cei ce l-aţi plâns... 

Nu se va mai auzi vorbindu-se de silnicie în țara ta,

nici de pustiire și prăpăd în ținutul tău,

ci vei numi zidurile Tale „Mântuire”

și porțile tale, „Laudă”.

Nu soarele îți va mai sluji ca lumină ziua,

nici luna nu te va mai lumina cu lumina ei,

ci Domnul va fi Lumina ta pe vecie

și Dumnezeul tău va fi slava ta.

Soarele tău nu va mai asfinți

și luna ta nu se va mai întuneca,

căci Domnul va fi Lumina ta pe vecie

și zilele suferinței tale se vor sfârși.

Nu vor mai fi decât oameni neprihăniți în poporul tău;

ei vor stăpâni țara pe vecie

ca o odraslă sădită de Mine,

lucrarea mâinilor Mele,

ca să slujească spre slava Mea.

(Isaia 66:10; 60:18-21)

Prorocul a prins sunetul muzicii și cântarea, o muzică și o cântare cum, în afara vedeniilor date de Dumnezeu, nicio ureche muritoare nu a auzit și nicio minte nu a conceput. „Cei izbăviți de Domnul se vor întoarce și vor merge spre Sion cu cântece de biruință. O bucurie veșnică le va încununa capul, veselia și bucuria îi vor apuca, iar durerea și gemetele vor fugi!” „Bucuria şi veselia vor fi în mijlocul lui, mulţumirişi cântări de laudă.” „Și cei ce cântă și cei ce joacă strigă: «Toate izvoarele mele sunt în Tine.»” Ceilalți însă, care vor mai rămâne, își înalță glasul, scot strigăte de veselie; de pe ţărmurile mării, laudă măreția Domnului” (Isaia 35:10; 51:3; Psalmii 87:7; Isaia 24:14).

Pe pământul înnoit, cei răscumpărați se vor angaja în ocupațiile și desfătările care le-au adus fericire lui Adam și Evei la început. Va fi trăită viața din Eden, iața în grădină și la câmp. „Vor zidi case și le vor locui, vor sădi vii și le vor mânca rodul. Nu vor zidi case ca altul să locuiască în ele, nu vor sădi vii pentru ca altul să le mănânce rodul, căci zilele poporului Meu vor fi ca zilele copacilor și aleșii Mei se vor bucura de lucrul mâinilor lor” (Isaia 65:21,22).

Acolo, orice putere va fi sporită, orice capacitate va fi dezvoltată. Se vor realiza cele mai mari planuri, cele mai curate aspirații vor fi atinse, cele mai înalte ambiții vor fi împlinite. Și încă vor mai apărea noi înălțimi de depășit, noi minuni de admirat, noi adevăruri de priceput, noi obiecte de studiu, care vor solicita puterile trupului, ale minții și ale sufletului.

Prorocii cărora le-au fost descoperite aceste scene mărețe au dorit să înțeleagă importanța lor deplină. „Ei cercetau să vadă... ce avea în vedere Duhul lui Hristos, care era în ei... Lor le-a fost descoperit că nu pentru ei înșiși, ci pentru voi spuneau ei aceste lucruri, pe care vi le-au vestit acum” (1 Petru 1:11,12).

Pentru noi, care ne găsim chiar la hotarul împlinirii lor, ce clipă importantă, ce interes viu prezintă aceste descrieri ale lucrurilor care vor veni – evenimente pe care, încă de când primii noștri părinți au pășit afară din Eden, copiii lui Dumnezeu le-au urmărit, le-au așteptat, le-au dorit și s-au rugat pentru ele!

Prietene peregrin, noi suntem încă înconjuraţi de umbre şi de zarva frământărilor pământului, dar, în curând, Mântuitorul nostru trebuie să Se arate ca să aducă eliberare și odihnă. Să privim prin credință viitorul binecuvântat, așa cum a fost descris de mâna lui Dumnezeu. Acela care a murit pentru păcatele lumii deschide larg porțile Paradisului pentru toţi cei care cred în El. În curând, lupta se va sfârși și biruința va fi câștigată. În curând, Îl vom vedea pe Acela în care sunt concentrate nădejdile noastre de viață veșnică. Și, în fața Sa, încercările și suferințele acestei vieți vor părea ca un nimic. „Nimeni nu-și va mai aduce aminte de lucrurile trecute și nimănui nu-i vor mai veni în minte.” „Să nu vă părăsiți dar încrederea voastră, pe care o așteaptă o mare răsplătire! Căci aveți nevoie de răbdare ca, după ce ați împlinit voia lui Dumnezeu, să puteți căpăta ce v-a fost făgăduit. «Încă puțină, foarte puțină vreme», și «Cel ce vine va veni și nu va zăbovi.»” „Israel va fi mântuit de Domnul cu o mântuire veșnică. Voi nu veți fi nici rușinați, nici înfruntați în veci” (Isaia 65:17; Evrei 10:35-37; Isaia 45:17).

Priviți în sus, priviți în sus și lăsați credința voastră să crească mereu! Faceți ca această credință să vă călăuzească pe calea cea îngustă, care duce prin porțile cetății în marele viitor fără seamăn, nemărginit, de o slavă nemăsurată, care este pregătit pentru cei răscumpărați. „Fiți dar îndelung răbdători, fraților, până la venirea Domnului. Iată că plugarul așteaptă roada scumpă a pământului și o așteaptă cu răbdare până ce primește ploaie timpurie și târzie. Fiți și voi îndelung răbdători, întă­riți-vă inimile, căci venirea Domnului este aproape” (Iacov 5:7,8).

Popoarele celor mântuiți nu vor cunoaște altă lege decât Legea Cerului. Toți vor fi o familie fericită, unită, îmbrăcată cu veșminte de laudă și de mulțumire. Stelele dimineții vor cânta privind scena, iar fiii lui Dumnezeu vor striga de bucurie, în timp ce Dumnezeu Tatăl și Hristos Se vor uni în proclamația: „Nu va mai fi păcat și moarte nu va mai fi!”

„«În fiecare lună nouă și în fiecare Sabat, va veni orice făptură să se închine înaintea Mea», zice Domnul.” „Atunci se va descoperi slava Domnului și, în clipa aceea, orice făptură o va vedea.” „Așa va face Domnul Dumnezeu să răsară mântuirea și lauda în fața tuturor neamurilor.” „În ziua aceea, Domnul oștirilor va fi o cunună strălucitoare și o podoabă măreață pentru rămășița poporului.”

„Domnul are milă de Sion și mângâie toate dărâmăturile lui. El va face pustia lui ca un rai și pământul lui uscat, ca o grădină a Domnului.” „I se va da slava Libanului, strălucirea Carmelului și a Saronului.” „Nu te vor mai numi «Părăsită» și nu-ți vor mai numi pământul un pustiu, ci te vor numi: «Plăcerea Mea este în ea» și țara ta o vor numi Beula (Măritată) ... cum se bucură mirele de mireasa lui, așa Se va bucura Dumnezeul tău de tine” (Isaia 66:23; 40:5; 61:11; 28:5; 51:3; 35:2; 62:4,5).

Muzică de relaxare Selectează o piesă
0:00
✝️
Logos asistentul Biserica Online
✝️

Bine ai venit! 👋

Sunt Logos, prietenul tău spiritual. Începe conversația — te ascult cu drag! ✨

💬 Scrie un mesaj mai jos